Ştiri

Dan Suciu, BNR: România va evita recesiunea în 2023

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a afirmat că, în 2023, România va evita recesiunea, chiar dacă se preconizează o creştere economică mică.

„Evităm o recesiune, considerăm că nu va fi o recesiune în 2023. Aproape cu certitudine, nu vedem semnale de recesiune, chiar dacă creșterea economică va fi mai mică decât în 2022. ROBOR stagnează, a coborât ușor, nu mai sunt șanse să se apropie de 8%, așa cum am avut în cursul anului trecut.

Maximul s-a atins, dar o scădere semnificativă se va simți abia când vom avea o scădere semnificativă a inflației, mai accentuat spre trimestrul al treilea și, conform acestui scenariu pe care încercăm să-l conturăm și prin decizia de ieri (marți – n.r.), să avem la sfârșitul anului o inflație de o singură cifră”, a spus Dan Suciu la Digi24.

Marţi, rata dobânzii de politică monetară a fost majorată de la 6,75% la 7%, fiind prima creştere din 2023.

Potrivit comunicatului Băncii Naționale a României, „rata anuală a inflației va scădea, probabil, în trimestrul I 2023, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (noiembrie 2022), dar va coborî mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies