Dacia prezintă la Salonul de la Paris cel mai puternic model din istorie. Ce mașini vor fi echipate cu acest motor

NewMoney 04/10/2018 | 12:15 Ştiri
Dacia prezintă la Salonul de la Paris cel mai puternic model din istorie. Ce mașini vor fi echipate cu acest motor

Salonul Auto de la Paris, ediția 2018, și-a deschis, joi, porțile publicului larg, curios să vadă de aproape noile modele de autoturisme propuse de marii producători. Dacia nu face excepție și prezintă cea mai puternică mașină din istoria brandului, cu versiuni de 130 și 150 de cai-putere.

Dacia, care a scos pe poarta fabricii de la Mioveni peste 6 milioane de vehicule, a pregătit cea mai puternică versiune de motor de până acum. Este de 1.33 litri TCe, are două versiuni, de 130 CP (96 kW și 5000 de rotații pe minut) și 150 CP (110 kW și 5250 de rotații pe minut),  și a fost fabricat de alianța Renault-Nissan împreună cu Daimler.

Primul model care va fi echipat cu noul motor este Duster 4×2, care va fi urmat, din 2019, de versiunea 4×4.

„Acest propulsor dispune de un bloc motor din aluminiu, care beneficiază de noua tehnologie pentru tratamentul de suprafaţă al interiorului cilindrilor, intitulată ‘Bore Spray Coating’. Aceasta permite un control mai eficient al temperaturii, având ca rezultat o creştere a performanţelor şi un confort sporit în utilizare. Pentru a reduce emisiile de particule, noile motoare pe benzină cu injecţie directă integrează de acum un filtru de particule (FAP)”, se arată în prezentarea oficială a noului motor, potrivit Digi24.

FOTO: Bogdan Predescu

 

Tot la Paris, cei de la Dacia au prezentat și noua versiune a sistemului de navigație performant Media Nav Evolution, care va fi introdusă în toată gama, până la finele acestui an, notează Radio România Actualități. Sistemul asigură un acces mai rapid şi mai uşor la o serie largă de funcţii şi aplicaţii şi va fi disponibil la vânzare la acelaşi preţ ca versiunea precedentă.

Salonul Auto de la Paris va fi deschis publicului până în 14 octombrie. Expoziția din acest an din capitala Franței este ceva mai săracă decât în alte ediții, dat fiind că nume precum Volkswagen, Ford, Volvo, Nissan, Mazda, Mitsubishi, Fiat-Chrysler, Subaru, Opel, Lamborghini, Bentley, Rolls-Royce, Aston Martin, Maserati și McLaren au refuzat invitația de a participa.

 


FOTO: Bogdan Predescu