Cutremur în Guvernul Orban! Trei miniştri importanţi vor fi schimbaţi (SURSE)

Elena Marinescu 22/05/2020 | 20:22 Ştiri
Cutremur în Guvernul Orban! Trei miniştri importanţi vor fi schimbaţi (SURSE)

Pandemia cu noul coronavirus a erodat partidul aflat la guvernare şi se pare că PNL se pregăteşte să facă schimbări importante în garnitura de miniştri care au fost cei mai expuşi în ultimele două luni. Guvernul Orban încearcă să aducă astfel un suflu nou, penalizând deţinătorii unor portofolii importante care au comis gafe şi erori taxate de oponenţii politici, dar şi de opinia publică. 

Surse liberale au declarat, vineri, pentru Mediafax, că ministrul de Interne, Marcel Vela, urmează să fie schimbat de la conducerea MAI, în urma conflictului pe care acesta l-a avut cu premierul Ludovic Orban şi președintele Klaus Iohannis, în perioada sărbătorilor pascale.

Ministrul de Interne semnase un protocol cu BOR prin care angajaţii MAI urmau să împartă lumină în noaptea de Paşte, împreună cu alţi voluntari ai bisericii. Protocolul a fost anulat, însă, după intervenţia şefului statului.

Totodată, şi Monica Anisie ar urma să fie schimbată de la conducerea Ministerului Educaţiei, din cauza „bâlbelor” făcute în gestionarea învăţământului de la distanţă.

Un alt ministru care ar urma să fie demis este Ion Ştefan, după ce acesta a fost acuzat că şi-ar fi angajat în sistem rudele. Ministrul Lucărilor Publice a intrat în atenţia presei şi cu o declaraţie controversată. Acesta a spus că are o casă mare, de aproape 1000 mp, deoarece constructorul ar fi greşit o grindă şi aşa s-a trezit cu un etaj în loc de mansardă.

Pentru organizarea alegerilor locale, PNL aşteaptă decizia CCR cu privire la ordonanţa modificată de parlamentari, care prevede că data alegerilor locale din 2020 se decide de către Parlament, nu de către Guvern, aşa cum prevede legea în vigoare.