Curtea de Apel București și-a declinat competența în privința redeschiderii dosarului 10 august

NewMoney 10/08/2020 | 16:32 Ştiri
Curtea de Apel București și-a declinat competența în privința redeschiderii dosarului 10 august

Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind redeschiderea urmăririi penale în Dosarul 10 august către Tribunalul Bucureşti.

”Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală – judecător de cameră preliminară. Declină competenţa de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, dispuse prin ordonanţa nr.111/II-2/2020 din 04.08.2020 a procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în favoarea Tribunalului Bucureşti – judecător de cameră preliminară”, se arată în decizia de luni a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală), formulată de intimatul Cucoş Gheorghe Sebastian, prin apărător. Această dispoziţie de respingere poate fi atatacă cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Soluţia este definitivă în privinţa restului dispoziţiilor.

Secţia I penală din Curtea de Apel Bucureşti trebuia să judece, luni, chiar la doi ani de la protestele din Piaţa Victoriei din 10 august 2018, cererea de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august.

Sunt vizaţi maiorul Cazan Laurenţiu Valentin, comisarul şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonelul Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonelul Sindile Ionuţ-Cătălin.

Cauza a fost amânată în 7 august, când a fost respinsă cererea de abţinere depusă de judecătorul Ruxandra Grecu de a participa în cauza având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale, în dosarul nr. 4102/2/2020.

Luni, reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti au anunţat că instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri de recuzare depusă de Sebastian Cucoş şi Ionuţ Sindile.

”În temeiul art.68 alin(2) şi (5) rap. la art.67 Cod procedură penală respinge cererea de recuzare a judecătorului Ruxandra Grecu de a participa în cauza având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale, în dosarul nr. 4102/2/2020, cerere formulată de inculpaţii Cucoş Gheorghe – Sebastian şi Sindile Ionuţ-Cătălin, prin apărătorii aleşi”, au transmis aceştia.

Decizia este definitivă.

Procurorul-şef al DIICOT a admis, marţi, plângerile formulate împotriva Ordonanţei din data de 26.06.2020, care clasa parţial acuzaţii din Dosarul 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.

Ordonanţa a fost înaintată Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea confirmării, potrivit disp. art. 335 alin. 4 C.P.P., urmând ca după rămânerea definitivă, dosarul să fie declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.