Ştiri

Cum vor evolua prețurile terenurilor din București în 2017

Volumul de tranzacții cu terenuri din București este estimat anul acesta la circa 100 de milioane de euro, prețurile înregistrând, în general, o creștere moderată, de circa 10% la nivelul întregului an, potrivit estimărilor lui Attila Peli, head of land & development în cadrul companiei de consultanță imobiliară JLL România.

Piața de anul acesta reprezintă, în valoare, doar un sfert din cea de acum zece ani, când sectorul imobiliar din București, dar și din întreaga țară înregistra un boom. Tot la acea vreme, prețurile terenurilor din Capitală înregistrau majorări de preț de 50% pe an, în contextul în care numărul de jucători interesați de achiziții era foarte mare, astfel că durata medie a tranzacțiilor era de doar trei luni.

Făcând un arc în timp, în prezent durata medie a tranzacțiilor cu terenuri este de 18 luni, iar numărul de investitori interesați de achiziții este mai mic, fiind vorba în special de dezvoltatori cu experiență pe piața românească, care vor să ridice proiecte mai ales pe zona de office și rezidențial. ”În 2017, piața este complexă, în special din cauza autorizațiilor, iar cumpărătorii au aversiune la risc”, afirmă Peli.

JLL România, care împlinește zece ani de prezență pe piața locală, a intermediat trei dintre cele mai mari tranzacții cu terenuri din București din ultimii doi ani: vânzarea terenului fostei fabrici Automatica către grupul francez Auchan și dezvoltatorul One United (vânzătorul fiind fondul de investiții Global Finance), achiziția terenului fostei uzine Pumac de către grupul suedez Skanska (vânzători – Ion  Rădulea, familia Bronte) și achiziția unui teren pe Fabrica de Glucoză tot de către Skanska (de la grupul Romanel).

 


FOTO: Mediafax

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

23 de minute ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

41 de minute ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

o oră ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

2 ore ago

AeroVacanțe introduce pentru această vară 14 curse charter către Lesbos, a treia cea mai mare insulă din Grecia

AeroVacanțe, parte a grupului Aerotravel, mizează în 2024 pe destinații noi, mai accesibile pentru români,…

3 ore ago

EY: Investiţiile străine directe europene în România se confruntă cu primul declin în ultimii 3 ani

Investiţiile străine directe (ISD) europene se confruntă cu primul declin în ultimii trei ani, numărul…

4 ore ago

Acest website folosește cookies