Ştiri

Cum va răspunde NATO la un eventual atac rusesc? Acord asupra unor planuri regionale de apărare

Aliaţii din NATO au ajuns la un acord asupra planurilor regionale care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un eventual atac rusesc, depăşind obiecţiile pe care Turcia încă le avea cu o zi înainte ca liderii să se întâlnească la Vilnius, au declarat pentru Reuters trei diplomaţi.

Timp de zeci de ani, NATO nu a considerat că este nevoie de planuri de apărare pe scară largă, deoarece a purtat războaie mai mici în Afganistan şi Irak şi a avut certitudinea că Rusia post-sovietică nu mai reprezintă o ameninţare existenţială.

Dar, în contextul în care cel mai sângeros război din 1945 încoace se desfăşoară chiar dincolo de graniţele sale, în Ucraina, NATO avertizează acum că trebuie să aibă toate planurile pregătite cu mult timp înainte de izbucnirea unui conflict cu un adversar de la egal la egal, cum ar fi Moscova.

Turcia bloca aprobarea acestor planuri din cauza numelor folosite pentru unele locaţii geografice – reflectând disputele sale de lungă durată cu Grecia şi Cipru.

Liderii NATO se reunesc la Vilnius pe 11-12 iulie pentru un summit care va discuta despre aderarea Suediei şi despre viitoarea relaţie a alianţei cu Ucraina. Prin conturarea planurilor sale regionale, NATO va oferi, de asemenea, statelor îndrumări cu privire la modul în care să-şi modernizeze forţele şi logistica, potrivit sursei citate de News.ro.

Nevoia de a finanţa această schimbare fundamentală este unul dintre motivele pentru care liderii vor creşte la Vilnius obiectivul de cheltuieli militare al alianţei, făcând din obiectivul actual de 2% din PIB-ul naţional o cerinţă minimă.

Oficialii NATO estimează că va fi nevoie de câţiva ani pentru ca planurile să fie pe deplin puse în aplicare, deşi subliniază că alianţa poate intra imediat în luptă dacă este necesar.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

3 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

3 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

3 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies