Ştiri

Cum va fi vremea în București joi și vineri

Vremea va fi instabilă şi se va răcori în Capitală joi şi vineri, iar temporar vor fi averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru zona municipiului Bucureşti, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 10:00.

Începând de joi la prânz, până vineri la ora 9:00, vremea va fi instabilă şi se va răcori în Bucureşti. Cerul va avea înnorări şi temporar, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 5 – 8 litri/mp şi, posibil, peste 10 – 12 litri/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade Celsius.

Pe parcursul zilei de vineri, până sâmbătă la ora 10:00, vremea se va menţine instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări şi, temporar, vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales în cursul zilei, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 – 25 de l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade Celsius.

La nivel naţional, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru 18 judeţe din sudul, centrul şi nord-estul ţării până vineri seara şi Cod galben de instabilitate atmosferică în alte 12 judeţe până sâmbătă dimineaţa.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies