Cum a transformat o fostă directoare de bancă rămășițele unei case de pensii într-un hotel de lux

Cristina Dobreanu 16/05/2017 | 13:41 Oameni
Cum a transformat o fostă directoare de bancă rămășițele unei case de pensii într-un hotel de lux

Uneori, drumuri care par adesea dife­rite duc în acelaşi loc. Aceasta poate fi şi povestea Dianei Popescu, fost ban­cher, astăzi proprietar şi CEO al boutique-hotelului de cinci stele Epo­que. Iar planurile sale nu se opresc aici, pentru că, spune ea, „ho­te­lăria este un microb care se ia“.     

„Contaminarea“ a început în 2006, când, alături de familie, a demarat în zona parcului Cişmigiu construcţia a ceea ce ar fi trebuit să fie o clădire cu apartamente. Terenul pe care se aflau rămăşiţele fostei case de pensii bucu­reștene fusese cumpărat încă din 2003, însă abia doi ani mai târziu au decis ce destinaţie i-ar putea da.

Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. La scurt timp s-a instalat criza, piaţa imobiliară s-a pră­buşit, iar Diana Popescu a fost ne­­voită să ia o decizie legată de soarta pro­­iectului. „În 2008, clădirea era ridicată şi com­partimentată. Soţul meu a zis să facem un boutique-hotel“, povestește ea, recunoscând că sunt unul dintre „cazu­ri­le fericite“ de investitori imobiliari, deoarece stadiul în care se afla con­struc­ția le-a permis să îi schimbe des­­tinaţia.

Intrau astfel într-un domeniu cu totul diferit, hotelăria, dar au ştiut încă de la început că vor să se adreseze unei nişe de turişti aflaţi în căutare de experienţe memorabile.

Este și unul dintre motivele pentru care Hotel Epoque s-a născut sub zodia luxului, numărându-se printre primele boutique-hoteluri de cinci stele din Bucu­reşti. „Eu am plecat abia în 2013 din bancă, la doi ani şi jumătate de func­ţio­nare a Epoque“, mărturiseşte Diana Po­pescu, care timp de 13 ani a urcat în ie­rarhia bancară până la poziția de ma­na­ger regional al National Bank of Greece – Banca Românească.

Fiindcă şi-a dorit să capteze atmosfera autentică a Bucureştiului, hotelul este construit în stil neoclasic românesc, cu 45 de camere, spaţii de tip suită, un spa, restaurant cu tipic franţuzesc, dar şi o sală de evenimente – pe care au achi­ziţionat-o ulterior şi care se află lân­gă hotel, mai ales că cererea pe această nişă a crescut în ultimii ani. De altfel, din veniturile hotelului, de 2,4 mili­oane de euro în 2016, 55% reprezintă cazarea, iar restul vine din segmentul MICE (evenimente corporate) şi din restaurant.

„La un hotel independent, munca este dublă“, spune Diana Popescu, mărturi­sind că, pentru un antreprenor local, lupta cu marile lanţuri cu un nume în piață este dificilă, dar nu și de necâştigat. Hotel Epoque are un grad mediu de ocupare de 70%, la preţuri care pornesc de la 130 de euro pentru o noapte de cazare în afara sezonului într-o cameră standard şi pot ajunge până la 180 de euro în plin sezon.

Hotelul a început să înregistreze profit în 2014, iar amortizarea investiţiei se va face în 15 ani. „Nu poţi să ceri atâţia bani, fără să oferi şi servicii de acelaşi nivel“, spune CEO-ul hotelului. Epoque tocmai a trecut printr-o renovare masivă în care s-au investit aproximativ 200.000 de euro. De altfel, mici retuşuri au fost făcute în fiecare an, fiindcă stilul neoromânesc – care presupune foarte mult alb – necesită şi foarte multă atenţie şi investiţii.

Apetit pentru lux. Creşterea înre­gistrată de Hotel Epo­que vine pe fondul unui aflux mai mare de călători inde­pendenţi, aflați în căutare de experienţe. Numărul turiştilor de leisure a crescut tot mai mult în ultimii doi ani, iar pentru Epoque aceştia reprezintă 30% din total. Restul sunt oamenii de afa­ceri care ocupă hotelul mai ales în timpul săptă­mânii. Apetitul pentru segmentul de lux și, implicit, boutique-hoteluri, a crescut în ultima vreme, dovadă stau și cifrele: dacă, în 1998, Bucureștiul avea un singur hotel de cinci stele, în 2016, nu­mărul acestora a ajuns la 34 la nivel național, potrivit datelor de la Institutul Național de Sta­tistică. În această socoteală s-au strecurat și boutique-hotelurile. La nivel global, primele astfel de construcții, care pun accent pe intimitate și servicii de top, au apărut în anii ’80, în metropole consa­crate precum Paris, Londra, New York sau San Francisco.

Iar Bucureștiul începe, treptat, să intre și el pe harta „micului“ lux. Concerte ale marilor artiști internaționali sau evenimente culturale precum Festivalul Enes­cu sunt un maganet pentru turiști români și străini deopotrivă. „Există ce­rere, în general în weekenduri, din partea turiștilor români care vizitează Bucu­reștiul și doresc să locuiască într-un loc special și într-un cadru mai intim în apro­­pierea Centrului Vechi. Există cerere și din partea turiștilor străini, care vin în interes de afaceri la Bucuresti și care, prin locuitul în hotelurile din Centrul Vechi sau împrejurimi, îmbină utilul cu plă­cu­tul: ziua au întâlniri de afaceri, iar seara ies la terasele și restaurantele din Centrul Vechi“, spun reprezentanții agen­­ției de turism Eximtur, unul dintre marii ju­cători pe segmentul de turism intern.

Cererea pentru boutique-hoteluri s-a făcut și mai mult resimțită în prima parte a anului 2017, față de perioada similară din 2016, și datorită stimulentelor primite prin intermediul voucherelor de vacanță, mai argumentează turoperatorul clujean.

NOI PROIECTE LA ORIZONT. Acestea fiind premisele, Diana Popescu și soțul său se gân­desc acum la o nouă investiţie. „Fi­­indcă eu sunt un om al cifrelor, dacă pro­­­­iectul dă cu virgulă pe hârtie, nu ne bă­­­­găm“, punctează Diana Popescu. Trecutul său de finanţist îşi spune cuvântul, fiindcă se pune mereu şi în postura celui care ar trebui să facă o analiză temeinică pentru acordarea unei finanţări proiectului.

„Am lucrat şi în segmentul de creditare corporate şi, practic, orice business pe are îl creditam trebuia să îl învăţ, să ştiu ce finanţez. Şi am finanţat inclusiv hoteluri“, detaliază antreprenoarea.

Au tatonat tot zona centrului Capitalei pentru un proiect de tip boutique, însă aici s-au lovit de diverse pro­bleme juridice. Au luat în calcul şi zona de nord a Bucureştiului, de această dată „pentru un cu totul alt gen de proiect“, care să nu se adreseze doar celor din top şi middle management. În acest caz ar fi vorba de un proiect mai mare, care să includă atât un hotel destinat mai de­grabă oamenilor de afaceri sau corpora­tiş­tilor, cât şi spaţii de birouri, astfel că efervescenta zonă de nord a Capitalei îi atrage ca un magnet.

Dar, spre deosebire de varianta unui hotel-boutique (construcție care are mai puţine camere), pentru care o investi­ție s-ar putea ridica la circa 2,5 milioane de euro, valoarea ce ar trebui alocată pentru un eventual proiect în nordul Capitalei ar fi de aproape patru ori mai mare. Iar, dacă vor opta pentru această va­riantă, investiţia nu ar mai putea să fie susţinută doar din fonduri proprii, ci și din credite bancare.

Pe termen lung, iau în calcul şi extinderea în afara Bucureştiului, în capul listei aflându-se Braşovul. Numai că, cel puțin deocamdată, lipsa unei infrastructuri adecvate care să lege Bucureştiul de Braşov constituie o mare provocare. „Nu poţi să faci turism de masă sau de lux dacă drumul durează chiar și şase ore.“

Când ar putea prinde viaţă un astfel de proiect? „Nu m-aş aventura să dau un termen“, spune Diana Popescu, adău­gând că „cea mai mare barieră sunt partea biro­cratică şi tot ceea ce ţine de autorizaţii“. Şi doar dacă o nouă criză, la fel de im­pre­vizibilă precum cea din 2008-2009, nu îi va da, din nou, planurile peste cap.

 

Boutique de România

Boutique-hotelurile sunt tot mai prezente în ultimii ani în România, mai ales în destinaţiile care atrag ca un magnet turiștii cu venituri peste medie sau vedete, după cum arată şi topurile de pe TripAdvisor.

Hotel Carol Parc. Este cunoscut şi sub numele de Palatul Suter și este considerat unul dintre cele mai luxoase hoteluri din România. Clasi-ficat la cinci stele, are doar 17 camere. Printre oaspeţii mai cunoscuţi care au stat aici: cântăreaţa Beyoncé, membrii trupei Deep Purple sau Ban Ki-Moon, secretar general al ONU.

Bella Muzica. Situat într-o clădire cu o vechime de 400 de ani, Bella Muzica se află chiar în centrul Braşovului şi păstrează aerul medieval de secol XVI. Restaurantul îmbină preparate din bucătăria românească, ungurească şi mexicană. Are trei stele.

Pleiada Boutique Hotel. Clasificat la 5 stele, Pleiada Boutique Hotel din Iași este amplasat „în inima naturii“ şi dispune de 60 de camere şi apartamente, care poartă nume inspirate din natură (apă, aer, lemn, lumină, foc sau pământ).


FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.