În Europa, efectele economice ale crizei încep să se vadă și la nivel macroeconomic. După ce s-au contabilizat pierderile pe sectoare (și au fost destule: în industria ospitalității, în transportul aerian sau în domeniul asigurărilor), acum încep să fie vizibile evoluțiile macroeconomice.
De exemplu, în lunile august și septembrie, în zona euro, inflația a revenit, după patru ani, în teritoriul negativ. Adică, rata inflației a fost de minus 0,2 și, respectiv, minus 0,3. Explicația este simplă: scăderea consumului a dus la scăderea prețurilor.
La începutul crizei sanitare, lanțurile de aprovizionare internaționale au fost blocate sau întârziate, ceea ce a dus la o scădere a producției la o serie de mărfuri. Concomitent, a avut loc o criză a cererii, în sensul că, în toate statele europene, consumatorii și-au ajustat cumpărăturile. Fie pentru că au avut venituri mai mici, fie pentru că, pur și simplu, au avut reflexul natural de a consuma mai puțin și de a face economii. Să adăugăm dobânzile negative și programele de achiziții de obligațiuni ale Băncii Centrale Europene, care se traduc prin inundarea piețelor cu bani. A fost, așadar, o combinație de mai mulți factori: bani mulți și ieftini, scăderea consumului, un comportament mai conservator al cumpărătorilor. Toate aceste decizii au dus inflația, în zona euro, în teritoriul negativ.
CONSECINȚE. Este prima dată când se întâmplă din anul 2016, o perioadă care nu este foarte departe
în timp, dar care economiștii ar fi dorit să nu revină. Pentru că inflația negativă nu este neapărat o fericire pentru economie. Doar un singur exemplu: inflația negativă înseamnă o scădere a prețurilor unor produse, fapt care complică mult viața companiilor. Firmele sunt nevoite să se adapteze la piață, să scadă prețurile, riscând să treacă la disponibilizări de personal, pentru a reduce costurile, sau să își reducă profiturile.
Să adăugăm și problemele pe care le au băncile. Dobânzile zero sau negative sunt un adevărat blestem pentru bancherii care doresc să atragă economii. Depunătorii încep să se ferească să își aducă economiile în bănci și caută soluții alternative pentru investițiile personale.
De aceea, o rată negativă a inflației nu bucură aproape pe nimeni, ba, dimpotrivă, aduce mai multă îngrijorare decât relaxare. Economiștii de modă veche continuă să creadă că „inflația perfectă“ este de 2% pe an. Dar, în ultimii 15 ani, cifra nu a mai fost atinsă decât tangențial, în realitate rata inflației în zona euro fiind fie foarte redusă, fie negativă. Astfel că economiștii se întreabă acum dacă pragul de 2% pentru inflație mai poate fi considerat ca ideal.
MOTIVE DE ÎNGRIJORARE. Creșterea inflației nu ar fi o problemă pentru economiile zonei euro, dar, acum, produc îngrijorare nivelul crescut al datoriei publice și explozia deficitului bugetar. Deocamdată, Comisia Europeană nu a făcut public un program de reducere a deficitelor și a datoriei, însă, cu siguranță, va exista în viitorul apropiat o astfel de inițiativă europeană.
Până atunci, putem observa ce fac statele membre considerate motor al Uniunii Europene. Spre exemplu, Franța va încheia anul acesta cu o datorie publică de 117% din PIB (de la 98% din PIB, anul trecut) și un deficit bugetar de 10% din PIB. Prognoza bugetară realizată de ministerul francez al finanțelor arată că o scădere progresivă a deficitului va începe în anul 2021, urmând ca revenirea la sub 3% din PIB să aibă loc în anul 2025. Statele membre vor dori ca traseul de revenire la parametri normali să fie asemănător cu cel al marilor economii europene. Într-un context atât de complicat, nimeni nu va dori să se grăbească să se întoarcă la cifrele fiscale de dinaintea pandemiei.
Este limpede că, în următorii ani, o scădere rapidă a datoriei publice și a deficitului bugetar nu va putea fi realizată. De altfel, după criza din 2008–2009, eforturile de scădere a datoriei publice la nivel european nu au avut rezultate spectaculoase. În schimb, statele membre au reușit performanțe remarcabile în ceea ce privește deficitul bugetar. Majoritatea covârșitoare a economiilor europene a revenit la valori reduse ale deficitului fiscal sau chiar a ajuns să aibă excedent. Dar măsurile de redresare a economiei, prilejuite de pandemie, au reîntors statele la deficite bugetare istorice.
În același timp, toate statele Uniunii Europene au crescut semnificativ cheltuielile bugetare. Astfel, recent, guvernatorul Băncii Franței trăgea un semnal cu privire la ritmul alert de creștere a cheltuielilor bugetare, precizând că o creștere sustenabilă trebuie să fie legată de rata inflației.
În această logică, în România, situația arată ca și cum ar fi scăpată de sub control. Cheltuielile bugetare pe primele opt luni au crescut cu 13%, în timp ce rata anuală a inflației a fost de 2,5%. Este o diferență ca de la cer la pământ, justificată, ca peste tot în Europa, de situația specială, sanitară și economică. Acum, Europa este ca un pompier care vrea să stingă focul. Dar va veni momentul complicat în care statele membre vor fi nevoite să se întoarcă la deficite mici și la reducerea datoriilor publice.
