Cum se pregătesc magazinele online pentru vânzările din primăvară

NewMoney 07/03/2023 | 12:30 Ştiri
Cum se pregătesc magazinele online pentru vânzările din primăvară

Oricine are un magazin online știe că, pe lângă imaginile atrăgătoare la produse și o experiență prietenoasă cu dispozitivele mobile, dacă își dorește să vândă rapid, trebuie să își automatizeze fluxul de lucru.

”Timpul este o resursă importantă pentru antreprenorii care detin magazine online, indiferent de industria în care activează, cu atât mai mult în momente importante din an cum este luna martie, luna cadourilor pentru femei. Noi am creat o soluție care le permite să crească numărul comenzilor procesate de până la 10 ori mai repede, tocmai datorită automatizării proceselor de lucru și integrării magazinului online cu mai multe platforme. Practic, poți realiza toate acțiunile de care ai nevoie dintr-un manager de comenzi intuitiv, simplu de folosit”, a declarat Ruxandra Geanta, co-CEO BaseLinker România. Cu alte cuvinte, această soluție are potențialul de a oferi toate caracteristicile de care un magazin online are nevoie să performeze. Într-un singur sistem poți accesa mai multe funcții avansate, incluzând tehnologii din mai multe domenii, de la transport și logistică, ambalare și facturare, la sisteme de contabilitate și customer support.

Astfel, se permite efectuarea a zeci de acțiuni automate și reducerea numărului de sarcini manuale repetitive. De asemenea, pentru a simplifica procesul de comunicare cu clienții, compania a creat o aplicație pentru telefoanele Android care afișează informații despre comenzile clienților direct pe ecranul telefonului mobil.

”BaseLinker este soluția este potrivită pentru orice tip de business, de orice dimensiune, de la business-urile mici, care au nevoie să țină costurile sub control și să scaleze vânzările pe multiple canale, până la cele medii și mari, care au de gestionat volume mari de vânzări și care vor pe lângă optimizarea fluxurilor, să-și extindă business-ul cross border”, a declarat și Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker România.

Tot spectrul de comunicare post comandă cu clientul final poate fi automatizat cu ajutorul acestor tipuri de aplicații, inclusiv email-uri sau SMS-uri, sistemul fiind flexibil și adaptabil oricărui tip de business. Astfel, informații referitoare la statusul comenzii, AWB-uri, transmiterea facturii, cât și o comunicare creativă cu clientul după ce acesta primește comanda pot fi automatizate.

Comerțul online românesc continuă să crească chiar și în vremuri mai tulburi din punct de vedere economic, ceea ce arată potențialul mare de dezvoltare al sectorului e-commerce din România în prezent și în viitor. Piața de e-commerce din România este în continuă ascensiune, ritmul de creștere pentru 2023 fiind estimat la 10%.