Europa cu două viteze se construiește sub ochii noștri, fără a mai fi nevoie de modificarea tratatelor care ar presupune unanimități imposibil de atins și dezbateri interminabile. Construcția Europei cu două viteze urmează «rețeta» inițială: crearea unor sinergii economice care să necesite apoi o guvernanță politică specifică.
În anii ’50, s-au pus mai întâi împreună cărbunele și oțelul. A urmat o integrare mai amplă, cu implicații politice pregnante. Așa și acum. Parteneriatele industriale paneuropene creează sub ochii noștri prima viteză a Uniunii Europene.
Apropieri strategice. Alianța Bateriilor, ale cărei baze au fost puse de Franța și Germania, cu sprijinul Comisiei Europene, a atras imediat susținerea guvernelor belgian, suedez, finlandez, italian și polonez. Sistemul de Luptă Aeriană al Viitorului, ce va fi realizat pe baza unui acord între Franța, Germania și Spania și care presupune punerea în comun a capacităților industriale aerospațiale din cele trei țări, va atrage și o apropiere strategică.
Acest sistem nu înseamnă numai un avion avansat de luptă, ci și un sistem ce va conecta avionul propriu-zis cu drone, sateliți de observație, sisteme antiaeriene la sol și pe platforme navale, muniție comună. Practic, o integrare industrială în Uniunea Europeană care va duce și la o integrare politică paralelă cu prezența în NATO.
Desigur, la București suntem critici față de aceste inițiative, insistând pe nevoia menținerii legăturilor transatlantice, dar fără a înțelege mizele tehnologice și de dezvoltare și necesitatea ca Europa să se mențină în competiția globală ca putere industrială de prim rang.
Tranziția energetică reprezintă un alt instrument care va separa UE în două viteze, între țările care vor înțelege mizele unui trend tehnologic și cele care vor continua să viseze la realizarea hubului gazier pe baza resurselor de la Marea Neagră. Și asta, în condițiile în care Uniunea Europeană nu va mai finanța proiectele de dezvoltare a infrastructurilor gaziere. De ce nu avem o tranziție energetică mai suplă, cu înțelegerea situației particulare a unor țări precum România? Este simplu. Pentru că am lipsit din procesul de elaborare a acestor politici.
Treisprezece ani de la intrarea în UE au fost insuficienți instituțiilor de profil să elaboreze o strategie de plasare a românilor în posturi de experți în instituțiile europene. Astfel că românii care lucrează la Bruxelles și-au găsit, majoritatea, singuri joburile respective, dar cei mai mulți sunt translatori și secretare, iar numai câțiva sunt șefi de birou. Aceștia din urmă, fără ajutor din țară, nu pot în niciun caz să meargă contra curentului și să susțină idei care ar veni în sprijinul intereselor României.
Fără reprezentanți. În grupul transversal pe Pactul Climatic din Parlamentul European nu se află niciun europarlamentar român! Să ne mire atunci moțiunea împotriva finanțării europene a proiectelor pe gaz natural adoptată de Parlamentul European?
În al doilea rând, Uniunea Europeană nu mai dorește să finanțeze și să păstreze pe agendă proiecte care reprezentau modernitatea în secolul XX, dar nu o mai reprezintă în secolul al XXI-lea.
Așa cum ne uimim azi de faptul că, în exercițiul financiar 2021-2027, România va primi foarte puțini bani pentru autostrăzi. Nimeni nu a împiedicat România să construiască autostrăzi până acum, așa cum au făcut-o vecinii noștri unguri și bulgari. Să amintesc și de faptul că România a fost singura țară din UE care nu a depus niciun proiect în planul de investiții strategice Juncker?
La începutul lunii curente, miniștrii economiei ai Franței, Germaniei, Italiei și Poloniei au scris o solicitare comună vicepreședintei Comisiei Europene Margrethe Vestager, responsabilă de concurență, pentru a face posibile fuziunile la nivel european astfel încât în UE să apară «grupuri capabile să răspundă concurenței chineze și americane în domeniul industriei digitale».
Iată că și țări europene precum Polonia sunt foarte active pe asemenea dosare, ceea ce trebuie să fie pentru noi un indiciu că nu ne vom putea baza pe solidaritatea est-europeană, în ciuda declarațiilor de bune intenții în format București 9 sau Inițiativa celor Trei Mări. De exemplu, Cehia, foarte activă în programul Galileo – sistemul european de geolocalizare prin satelit (pe scurt, GPS-ul european) –, găzduiește la Praga Agenția Europeană pentru Navigația pe bază de Sisteme de Sateliți.
Iată numai câteva exemple care arată cât de avansat este proiectul celor două viteze ale Uniunii Europene, în ciuda frumoaselor fotografii de la reuniuni europene de pe site-urile instituțiilor noastre de profil. Pentru a-l cita pe maestrul Ion Țiriac, domnia sa referindu-se la perspectivele tenisului românesc post-Halep, tristă este nu reaua-voință, ci indiferența.
