Cum să faci peste un milion de euro cu o platformă de recrutare

Răspunsul are legătură cu o nișă bine aleasă, iar modelul de business poate fi replicat și peste granițe.
Acest articol a apărut în numărul 73 (9 – 22 septembrie 2019) al revistei NewMoney
Statistic, în ciuda salariilor de 4.000 de euro invocate de premierul Dăncilă, exodul medicilor din sistemul public de sănătate continuă an de an. Doar în 2018, Colegiul Medicilor din România (CMR) a eliberat aproximativ 1.600 de documente necesare practicării medicinei în străinătate.
Și ei, și – mai ales – cei interesați să rămână în țară sunt miza fostului director executiv al Dent Estet, Catrinel Hagivreta, încă din 2015, când, alături de fratele său, George, a pus temeliile MEDIjobs, devenită între timp cea mai mare platformă online de recrutare din domeniul medical din țară. Este vorba despre un business evaluat la un milion de euro, pornit din dorința de a crește retenția specialiștilor din România și de a îmbunătăți calitatea serviciilor în sănătate.
„Piața este foarte fragmentată. Clinicile mici și medii sunt înființate de medici specialiști care și-au dorit să facă lucrurile altfel, pe cont propriu. Dar, din păcate, am observat că nu este suficient să îți dorești să oferi un tratament de calitate clienților tăi, ci trebuie să știi să îți creezi și o imagine potrivită, alături de o echipă care să împărtășească aceleași valori ca și tine și să poți verbaliza cine ești tu ca angajator“, spune Catrinel Hagivreta.
Ideea unei platforme de tip marketplace, care conectează angajatorii din domeniul medical cu medici sau asistenți medicali aflați în căutarea unui loc de muncă, s-a materializat în mai puțin de trei luni, fără să fie vorba de vreo investiție considerabilă, în condițiile în care cei doi au primit ajutorul unui tech partener pentru realizarea site-ului, Iulian Pădurariu. De numele acestuia din urmă se leagă primul sistem de car-sharing din România, Pony Car Sharing, din acționariatul căruia a ieșit în 2018. De atunci, Pădurariu a mai început un business, Cruiser Aviation România, prin care le oferă servicii de închiriat avioane mici clienților care vor să se antreneze sau să urmeze cursurile școlii de zbor. Adică, o investiție de aproape o jumătate de milion de euro – 100.000 de euro asigurați din fonduri proprii, iar restul prin BT Leasing –, pentru a cumpăra o flotă de trei avioane PS-28 Cruiser, cu două locuri, shoulder to shoulder, și echipament analogic.
„Să faci un startup nu e deloc glamorous, vorbim de câțiva oameni închiși de dimineața până seara lucrând, lucrând și sperând să iasă ceva“, își amintește Catrinel primul său an în rol de antreprenoare. O perioadă care s-a tradus printr-o investiție totală de aproape 80.000 de euro, cu primele venituri apărute abia după șase luni de la lansare. Din 2016, lucrurile au început să funcționeze tot mai bine, iar cifra de afaceri s-a triplat de la an la an.
APLICABILITATEA. În 2018, MEDIjobs a obținut și o primă rundă de finanțare, din partea lui Wargha Enayati, unul dintre pionierii industriei medicale private, fondatorul rețelei de clinici Regina Maria.
Cunoscut pentru investițiile sale în domeniu, medicul cardiolog de origine iraniană mizează astăzi totul pe un nou proiect, Enayati Medical City, primul centru medical dedicat cu precădere îngrijirii vârstnicilor. Adică un complex integrat, desfășurat pe o suprafață de 35.000 de metri pătrați, despre care Enayati spune că este primul proiect greenfield de după 1989 din industria medicală privată, cu o investiție în valoare de 60 de milioane de euro.
„Atunci când frații Hagivreta au venit la mine, am știut din prima că pot fi pentru ei un angel investor care să îi sprijine în a pune pe picioare ceea ce s-a transformat deja în cea mai mare platformă de recrutare medicală din România“, povestește acum Enayati, mărturisind că a fost emoționat de dorința celor doi tineri de a crește retenția specialiștilor medicali în România și de a îmbunătăți astfel calitatea serviciilor de sănătate. „Eu sunt absolut preocupat de acest aspect – de o piață de muncă medicală profesionistă, plătită corespunzător și, mai ales, care să aibă unde să fie plasată în condiții profesionale remarcabile“, adaugă el.
REPLICAREA. Anul acesta, MEDIjobs a mai trecut printr-o etapă majoră de finanțare, atrăgând aproape un milion de dolari de la fondul de investiții Gapminder VC și de la alți investitori de tip business angels.
În primăvara acestui an, MEDIjobs a fost selectat din peste 1.000 de startupuri din întreaga lume să participe la un program de trei luni al unuia dintre cele mai cunoscute acceleratoare de afaceri ale momentului, Techstars Berlin. Ceea ce a condus la internaționalizarea întregului business.
„În cadrul acceleratorului, am lansat platforma MEDIjobs în Statele Unite ale Americii, cu sediul la New York, am angajat primii oameni și am deschis biroul în doar o lună“, povestește Catrinel Hagivreta. La ora actuală, în SUA, tinerii au semnat deja contracte cu primii 63 de clienți care, cumulat, înregistrează peste 1.000 de nevoi de recrutare pe an.
„Soluția noastră a fost primită extrem de bine, mult mai bine decât ne așteptam. Obiectivul este să replicăm în SUA ceea ce am reușit în România, respectiv să dezvoltăm cea mai mare comunitate digitală a specialiștilor medicali“, punctează antreprenoarea.
În primele 12 luni pe piața americană, aceasta estimează să ajungă la 100 de clienți, la un comision mediu pe intermediere cuprins între 6.000 și 8.000 de dolari. Pentru comparație, comisionul mediu perceput în România e de aproximativ 700 de euro.
„Targetăm până la finalul anului să ajungem în SUA la afaceri de 60.000-70.000 de dolari pe lună. Probabil, în total, vom avea aproape un milion de dolari în următoarele 12 luni“, mai spune Hagivreta.
Pe plan local, platforma MEDIjobs are aproximativ 30.000 de utilizatori unici, cu o rată de retenție a clienților de 80%.
FOTO: Laszlo Raduly