Cum s-au finanțat businessurile în timpul pandemiei și ce rezultate au avut

Florel Manu 22/03/2021 | 10:13 Financiar
Cum s-au finanțat businessurile în timpul pandemiei și ce rezultate au avut

În urmă cu un an, lumea intra în lockdown. În mediul de business, în timp ce unii se temeau că nu se mai pot finanța, alții se gândeau în ce vor investi. Până la urmă, cine a vrut să își continue planu­rile făcute înainte de criza sanitară nu a avut de pierdut.

În a doua jumătate a lui februarie, fondul de private equity Morphosis Capital anunța că va pregăti și anul acesta două investiții majore în zona întreprinderilor mici și mij­locii (IMM). Și asta, după un 2020 pe parcursul căruia fondul a analizat propuneri de la peste 200 de companii aflate în cău­tare de investiții. Altfel spus, în ciuda crizei medicale, mulți antreprenori au căutat și continuă să caute soluții de finanțare pentru a-și crește afacerile. Anul trecut, de exemplu, multe companii au recurs la fi­nan­țare fie prin atragerea unui fond de inves­tiții, fie prin listarea la bursă, în special pe sistemul alternativ de tranzacțio­nare, AeRO. Dar este vreo variantă mai bună decât cealaltă?

Prin fond…

Înființat în decembrie 2018, Morphosis Capital investește între cinci și zece milioane de euro în companii româ­nești cu potențial ridicat de creștere din sec­toare precum bunuri de larg consum, ser­vicii medicale, tehnologie și servicii business-to-business (B2B), cu perspective de extindere internațională și EBITDA de minimum o jumătate de milion de euro. Până acum a făcut trei astfel de investiții, în DocProcess (IT), Medima Health (sănă­tate) și rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu (stomatologie).

Prima investiție a fost în septembrie 2019, în DocProcess, furnizor de servicii pentru digitalizarea și automatizarea proceselor operaționale. În urma infuziei de ca­pital de la Morphosis, DocProcess își pla­nificase pentru 2020 creșterea cotei de piață în Franța, precum și continuarea extinderii în statele Benelux.

Din a doua jumătate a anului trecut, com­pania și-a anunțat intenția de a atrage clienți inclusiv din regiunea Asia-Pacific. „Cu intrarea Morphosis Capital în acționa­riatul DocProcess, am început o nouă fază de dezvoltare a companiei noastre“, spune fondatorul DocProcess, Liviu Apolozan.

În august 2020, în plină criză sanitară, Morphosis anunța preluarea pachetului majoritar al Medima Health, un lanț local de clinici medicale specializat în imagistică și radiologie prin scanare RMN și CT, diagnostic oncologic și teleradiologie.

Infuzia de capital are ca scop extinderea clinicilor Medima Health pe plan local, dar și dezvoltarea serviciilor de teleradiologie. Teleradiologia permite transmiterea imagi­nilor medicale pentru diagnostic dintr-o lo­cație în alta, iar medicii radiologi și primari le pot analiza de la distanță.

Investiția Morphosis Capital a venit într-un moment în care, la nivel global, din cauza izbucnirii pandemiei de COVID-19, cererea de servicii de telemedicină și teleradiologie a crescut. „Parteneriatul cu Mor­phosis Capital a dus viziunea noastră de business la un alt nivel“, spune prof. dr. Gheorghe Iana, acționar și director medical la Medima Health.

Și Clinicile Dentare Dr. Leahu și-au continuat extinderea în 2020. În noiembrie anul trecut, Morphosis a preluat un pachet minoritar în lanțul de clinici dentare, infuzia de capital urmând să susțină expansiunea pe plan local. „Am ales Morphosis Ca­pital ca partener deoarece ne poate oferi susținerea necesară pentru dezvol­tarea mai rapidă și mai eficientă a rețelei de clinici“, motivează fondatorul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, Ionuț Leahu, parteneriatul cu fondul de private equity.

…și pe bursă

Dorința de finanțare a fost mare și la Bursa de Valori București (BVB), două companii din zona de agribusiness – Norofert, producător local de îngrășă­minte organice, și Holde Agri Invest, pro­ducător român de cereale – listându-se anul trecut pe AeRO. La 1 martie 2021, un alt mare jucător din agribusiness, Agroland, cea mai extinsă rețea locală de magazine de articole pentru animale de companie și grădină, a intrat la rândul său pe piața secundară a BVB.

În ianuarie 2020, Norofert încheia într-o singură zi un plasament de obligațiuni corporative și atrăgea 11,5 milioane de lei de la investitorii de pe BVB. Trei luni mai târ­ziu, acțiunile companiei intrau în forță la tranzacționare pe piața AeRO.

„Vedem în ultimele luni că acest apetit al investitorilor nu se oprește și vedem din ce în ce mai multe companii care vin pe piața de capital și au parte de creșteri similare (valoarea acțiunilor Norofert a cres­cut de 2,5 ori într-un an de la listare, n.r.)“, spune Vlad Popescu, chief executive officer (CEO) al Norofert Group.

Succes a avut și grupul Holde Agri Invest, listat pe AeRO în octombrie 2020. Lis­tarea a venit după două runde de finan­țare prin emisiune de acțiuni noi. Una în decembrie 2019, de 10 milioane de lei, și alta în iunie 2020, de 12 milioane de lei, chiar dacă, la nivel global, criza sanitară crea încă probleme în mai toate domeniile. „Această criză a fost una atipică. Față de criza din 2008, lichiditatea a fost foarte mare. Cine a avut bani a încercat să-i plaseze“, explică Liviu Zăgan, CEO al grupului Holde Agri Invest.

El spune că majoritatea companiilor care au vrut să crească a căutat bani prin toate sistemele de finanțare. El face și o comparație și spune că nevoia de finan­țare într-o firmă este ca nevoia de a achizi­țio­na motorină pentru lucrările agricole. „Dacă am nevoie de motorină, o cumpăr oricum. Fie că mă duc la stația de benzină, fie că o import cu vaporul“, detaliază antreprenorul. Cu alte cuvinte, chiar și în pan­demie, cine a avut nevoie de bani pentru extindere i-a luat. Fie de la investitori, fie de pe bursă.

Investiții și investiții

Chiar dacă 2020 a fost un an în care unii antreprenori au fost nevoiți să închidă afa­cerile sau să le restructureze, investițiile în mai multe domenii au fost mai mari decât în anul precedent.

  • STATISTICĂ. Investițiile nete realizate în economia națională au însumat 41,596 miliarde de lei (8,66 miliarde de euro) în primul semestru din 2020, în creștere cu 1,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit INS.
  • CONSTRUCȚII. Pe anul trecut, investițiile în sectorul construcțiilor au fost estimate la o valoare de 20 de miliarde de euro, cu un aport de circa 7,8% din PIB.

Acest articol a apărut în numărul 111 al Revistei NewMoney

FOTO: Getty

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.