Cum s-a transformat „Gigi Becali al Vâlcii“ în cel mai mare colecționar privat de artă românească

Un bărbat bine legat, mai degrabă scund decât înalt, trecut de 50 de ani, ce poartă haine lejere de vară și încălțări sport, aproape aleargă pe scările și holurile unui spital de la marginea orașului Râmnicu Vâlcea. Întrerupe această goană pentru scurte schimburi de replici cu personalul medical. Lumea îl salută scurt, respectuos, însă nu slugarnic.

Acest articol a apărut în numărul 49 (24 septembrie – 7 octombrie) al revistei NewMoney

Deschide ușile saloanelor sau sălilor de recupe­rare, zâmbește satisfăcut așteptând din privire o confirmare că locul arată cum trebuie. De departe, cel mai mult se mândrește cu parterul clădirii – locul de unde a început acest tur ad-hoc al BalneoMedCenter, spitalul privat pe care Nicolae Sofianu l-a deschis în urmă cu patru ani. Sala de conferințe medicale de la parter este, de fapt, un muzeu de artă contemporană românească în care sunt expuse zeci de tablouri și sculpturi.

PORECLA. De-a lungul ultimului deceniu și jumătate, Nicolae Sofianu (56 de ani) a fost consacrat de clasamentele averilor drept cel mai bogat om din oraș, cu o avere de circa 40-50 de milioane de euro, la ul­­ti­­ma apariție în Capital Top 300 cei mai bogați ro­­mâni. Faptul că a făcut banii din imobiliare i-a adus su­­pranumele de „Gigi Becali al Vâlcii“. Îl amuză eti­­che­­ta, pentru că după marea criză din 2008 a făcut investiții care să-l scape de poreclă. Dacă, înainte, avea preponderent investiții în terenuri, spații co­mer­ciale și construcții, acum este mai diversificat, după deschiderea a două linii de business noi pe care, după modelul Ion Țiriac, le-a botezat cu propriul nume. Este vorba de Grupul Medical Sofianu (format dintr-un spital și o policlinică) și de Grand Hotel Sofianu. Urmează să deschidă și un cimitir pri­­vat, pentru acesta aflându-se în faza de obținere a au­­torizațiilor de construcție. O parte din teren va pu­­tea fi folosită de Primărie – instituție pe care Sofia­­nu și-a dorit să o conducă în 2010, când a candidat fără succes pe listele Partidului Național Liberal –  pentru cazurile sociale.

Cimitirul, care va avea două surse de venit (în­­chi­­rierea spațiilor de servicii și concesionarea locurilor de veci), va finanța dezvoltarea spitalului. „În felul aces­­ta, vom închide cercul“, glumește Sofianu. Din par­­tea oricărui alt antreprenor, observația ar putea fi interpretată drept o mostră de umor negru, însă în cazul său are o semnificație diferită. Problemele de sănătate cu care s-a confruntat de-a lungul anilor – de altfel, catalizatorul investiției în spital – i-au dezvoltat mult latura spirituală. Deși foarte precis atunci când vine vorba de suprafețele de teren pe care le-a cum­­pă­­rat în ultimii 25 de ani – deține 56 de hectare în ora­­șul Vâlcea și în împrejurimi –, Sofianu conduce ine­­vitabil discuția pe tărâmul artelor, religiei și ezo­terismului. „Dumnezeu este gradul tău de libertate“, i-a spus fiicei sale, Roxana, atunci când a fost pus în situația de a-i face recomandări de carieră. Roxana Sofianu, absolventă a Ecole hoteliere de Lausanne, conduce hotelul de patru stele ce poartă numele ta­­tă­­lui. Holurile, restaurantul și sala de evenimente ale hotelului găzduiesc, la rându-le, colecția de artă a lui Sofianu, iar destinația este promovată drept singurul hotel-muzeu din România.

Ușor de dedus că nu e departe momentul în care omul de afaceri își va pune numele și pe un muzeu propriu-zis, care va găzdui bună parte dintre cele 2.800 de lucrări de artă realizate de 1.200 de artiști români. Mutatis mutandis, Sofianu este perceput drept un mecena modern al pictorilor și sculptorilor autohtoni.

Spune că nu a ținut contabilitatea investițiilor făcute în artă, însă a cumpărat preponderent lucrări moderne, operele clasicilor interbelici reprezentând doar o mică parte din colecție. Dacă e pus să-i nomi­­nalizeze pe cei mai valoroși artiști de la care a cum­­părat lucrări, refuză să facă discriminări. Cine intră în foaierul Grand Hotel Sofianu nu poate să ra­­teze o statuie reprezentând-o pe Isis – zeița egip­­tea­­nă a magiei, vieții și căsătoriei – realizată de sculptorul gorjean Paul Popescu. Și tot în incinta hotelului se află, la loc de cinste, sculpturi ale artiștilor Ilarion Voinea sau Eugen Barzu.

„Colecția lui Nicolae Sofianu are mai mulți artiști decât Muzeul Național de Artă Contemporană“, ob­­ser­­vă Gheorghe Dican, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Vâlcea și vicepreședintele organizației la nivel național. Dican este, totodată, cel care l-a convins pe Sofianu să investească în artă, nu în fotbal.

O NEBUNIE. Până să achiziționeze mii de lucrări de artă, Sofianu a colecționat terenuri în Vâlcea și spații comerciale. A făcut prima investiție în 1994, când a cumpărat un spațiu comercial cu banii obținuți din vânzarea apartamentului de bloc în care locuia cu soția și cei doi copii. Și nu a fost nici pe departe singura tranzacție care, privită retrospectiv, părea o nebunie la momentul acela. Sofianu povestește că vânzarea apartamentului și mutarea într-o locuință închiriată au fost mișcări privite cu maximă îngrijorare de socrul său. Antreprenorul simțea însă că prețul spațiilor comerciale nu poate merge decât în sus, în condițiile în care un magazin și un apartament de suprafețe egale costau pe atunci la fel. Și astăzi, veniturile din închirierea spațiilor comerciale le depășesc pe cele obținute din restul afacerilor ca­­re nu au legătură cu imobiliarele. De altfel, mu­­tă­­rile lui Sofianu îi iau prin surprindere tot timpul și pe alți investitori care îi sunt apropiați. „Nicu Sofianu te ia întotdeauna prin surprindere“, spune Dumitru Becșenescu, un alt om de afaceri vâlcean, proprietarul grupului de firme Antares.

Sfârșitul anilor ’90 a fost o perioadă tulbure, în care multe dintre companiile privatizate prin metoda MEBO (managementul și angajații societăților de stat au devenit acționari) au intrat în colaps. Pentru Sofianu, însă, a fost o bună ocazie să cumpere o firmă de construcții și o fabrică din orașul Brezoi (achiziție în urma căreia a rămas cu o proprietate de 26 de hectare). Nici astăzi nu a dezvoltat nimic pe terenul respectiv, însă investiția și-a recuperat-o pe loc: a vândut fierul vechi din fabrică și a mai și rămas cu un profit de aproape două milioane de dolari. Pentru terenul de la Brezoi avea în gând, în urmă cu 12 ani, un proiect avangardist pentru care a organizat un concurs cu arhitecți-șefi din majoritatea ora­șelor din România.

A ales proiectul unui tânăr asistent de la Facultatea de Arhitectură pentru care a plătit 15.000 de euro. Era un studiu de prefezabilitate care prevedea construirea unui oraș verde (cu o centrală de coge­­ne­­rare – căldură și energie electrică). Blocurile (cu 1.500 de apartamente) și casele din zonă urmau să fie demolate și transformate în bungalouri, iar te­­re­­nul fabricilor ar fi trebuit să devină parc și studio ci­­ne­­ma­­to­­grafic. Deșeurile de lemn din zonă ar fi fost sur­­sa de energie pentru noua așezare. Crede că, în con­­tinuare, proiectul ar putea avea noimă, cu o con­­di­­ție însă: începerea lucrărilor la primul tronson al au­­tostrăzii A1, dinspre Pitești spre Nădlac, care ar ur­­ma să treacă foarte aproape de Brezoi. Vestea proas^­­tă este că A1 București-Nădlac e pe hârtie din 1968.

Nici pe terenurile de la periferie nu se înghesuiau prea mulți. Tot în acei ani a cumpărat aproape 30 de hectare la Budești, o comună de la intrarea în Râmnicu Vâlcea, pe drumul dinspre Pitești. De-abia în urmă cu trei ani, Sofianu a făcut aici un proiect de parc industrial, alături de compania belgiană WDP. Criza forței de muncă începuse să-și arate colții, iar Budeștiul a devenit o destinație interesantă pentru investitori. Râmnicu Vâlcea era și el afectat de exodul masiv în Occident, însă exista un bazin de resurse umane la distanțe rezonabile. De amintit că Piteștiul și Sibiul erau deja două orașe „închise“, dat fiind faptul că Renault (plus furnizorii de componente) și Continental au angajat aproape tot perso­na­lul din zonă.

Așa s-a născut parcul industrial de la Budești, al cărui principal chiriaș este deocamdată producătorul francez de scaune auto Faurecia. Parcul are peste 2.000 de angajați, însă aproape 80% din suprafața acestuia urmează să fie dezvoltată de-abia de acum înainte. „Sunt la vânătoare de multinaționale“, spune Sofianu cu nelipsitul zâmbet în colțul gurii. Pe lângă alți producători, parcul va găzdui și locuințele angajaților.

ȘAHISTUL. Întreg parcul de la Budești a fost dezvoltat cu doar patru angajați, o dimensiune care spune totul despre modul în care Sofianu s-a gândit să își conducă afacerile în ultimul timp. Teoria sa este că fiecare trebuie să țină cont de limitările „robotului biologic“: când ești tânăr ești un om al acțiunii; când începi să îmbătrânești, „joci șah“. Dacă acum pre­țuiește sportul minții, în tinerețe a fost vicecampion european la arte marțiale, un titlu comparabil obți­nând și cel mai discret antreprenor român, Zoltán Teszári, fondatorul grupului de comunicații Digi. De altfel, o lungă perioadă de timp, Sofianu a acordat foarte puține interviuri presei.

Nu mai lucrează cu mulți angajați, preferând să apeleze la companii specializate, punctual pe pro­iecte. În 2006 avea 1.700 de angajați, față de doar 250 astăzi. „Acum valorific la nivel macro tot ce am acumulat“, spune Sofianu, recunoscând totodată că nu are capacitatea de a se adapta revoluției digitale. Antreprenorul vâlcean nu este însă singurul din această categorie, mai toți cei care au intrat în afa­ceri în urmă cu două sau trei decenii fiind tributari în continuare vechii economii, bazată pe retail, imobiliare, construcții, agricultură sau servicii. Niciunul dintre cei mai bogați zece români (Ion Țiriac, frații Pavăl, Ioan Niculae, Zoltán Teszári etc.) nu a făcut pasul spre noua economie, însă – ce-i drept – nici pionierii români ai digitalizării nu au ajuns încă pe această listă.

Sofianu continuă să urmărească atent piața imo­­bi­­liară, iar dacă întâlnește o oportunitate, nu o ratează. S-a întâmplat chiar anul trecut, când a cumpărat cu 2,5 milioane de euro o clădire de birouri cu tot terenul și construcțiile din jurul său, aflate chiar în spatele hotelului Sofianu. La fel ca în anii ’90, când vâna mai ales active aflate în dificultate, și tranzacția de anul trecut s-a realizat, parțial, în urma unei executări silite. Pe lângă clădirea în sine, complexul va mai presupune un hotel de trei stele și un centru de agrement, care urmează să fie inaugurat chiar în această toamnă. Investiția totală în noul complex care va reuni 19.000 mp utili se va ridica la zece mili­oane de euro.

Crede mult în potențialul turistic al județului Vâlcea – acesta este motivul pentru care investește într-un nou hotel și nu se teme de intensificarea competiției pe segmentul de patru stele. Maria Tudor (femeie de afaceri din Râmnicu Vâlcea in­ve­stigată de DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală) urmează să deschidă un hotel sub franciza inter­națională Ramada, la mică distanță de Grand Hotel Sofianu. Argumentează că nu va fi afectat, pentru că are camere mult mai mari decât concurenții, însă forța unui brand cu notorietate globală poate re­prezenta o amenințare.

E mult mai preocupat de propriii clienți decât de concurență. Întrerupe brusc întrevederea cu NewMoney (are loc în foaierul hotelului său, lânga statuia reprezentând-o pe Isis) și se întoarce după un sfert de oră cu cămașa udă. Văzuse o clientă care reclama la recepție o defecțiune în piscina hotelului. „Gata, am reparat. Doar am fost inginer mecanic“.

VÂLCENII

Râmnicu Vâlcea, orașul lui Nicolae Sofianu, este unul dintre cele mai antreprenoriale din țară. Iată încă trei studii de caz.

• FAMILIA MUTU. Dan și Dorina Mutu sunt proprietarii unuia dintre cei mai mari retaileri regionali Annabella și ai producătorului de conserve Râureni. În ultima vreme, au circulat zvonuri neconfirmate privind o posibilă vânzare a ambelor businessuri.
• FRAȚII BOROMIR. Frații Constantin și Gheorghe Boromiz sunt acționarii majoritari ai grupului Boromir – care reunește companii din sectorul panificației și morăritului. În 2012 și 2013, grupul a trecut printr-o perioadă dificilă, însă diversificarea l-a readus pe plus.
• DAN BECȘENESCU.Proprietarul grupului Antares este unul dintre cei mai diversificați investitori din zonă, având afaceri în turism, transport rutier sau distribuție de gaz lichefiat. Pariul său actual: dezvoltarea unei rețele de gaz natural comprimat.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney