Cum riscă să distrugă naționalismul lui Trump cea mai mare economie a lumii

Mimi Noel 05/07/2017 | 11:21 Global
Cum riscă să distrugă naționalismul lui Trump cea mai mare economie a lumii

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Naționalismul economic al președin­telui Trump riscă să destabilizeze economia americană, iar goana după po­litici pro-industrializare nu numai că nu va da roadele promise de Trump, ba chiar riscă să afecteze și clasa de mijloc, avertizează analiștii.

La scurt timp după alegerile din noiembrie anul trecut, directorul executiv al Apple, Tim Cook, a primit un telefon de la președintele ales, Donald Trump, pe o temă marotă a campaniei sale electorale: fabricile. Trump l-a îndemnat pe Cook să fabrice telefoanele iPhone și alte dispozitive în SUA, și nu în China. „O mare realizare pentru mine va fi atunci când Apple va construi o fabrică mare în SUA sau chiar mai multe“, i-a transmis Trump lui Cook.

Într-un fel, discuția rezumă viziunea economică a Administrației Trump. Pre­ședintele și consilierii săi sunt convinși că mai multe fabrici vor scădea deficitul comercial, vor stimula creșterea și vor scădea șomajul. Trump a promis în cam­panie că va reloca fabricile care au ales țări cu forța de muncă mai ieftină,  (China sau Mexic) și că le va sanc­­țio­na pe cele care îndrăznesc să mai exter­na­lizeze producția. Efectul, susține admi­nistrația, va fi revitalizarea comu­ni­tă­ților defavorizate și în general a eco­no­miei americane. „Vom aduce înapoi în SUA locurile de muncă pierdute. Vom aduce înapoi visele pierdute“, promi­tea liderul de la Casa Albă în discursul de inaugurare.

Cu toate acestea, președintele se înșală amarnic. Construcția de noi fabrici nu va redresa visul american. Și aceasta pentru că fabricile nu mai contribuie atât de mult la bunul mers al economiei ca odinioară, în ciuda faptului că politicienii fac mare tam-tam pe marginea lor. Goana după politici pro-industrializare nu numai că nu va da roadele promise de Trump, ba chiar riscă să afecteze și clasa de mijloc.

FABRICI SAU R&D? O convingere puternic înrădăcinată printre mulți americani este aceea că o economie, cu cât produce mai mult, cu atât este mai puternică. Sunt muncitori care cred că a produce oțel sau mașini este mai respectabil decât a aranja marfa într-un magazin Gap. Considerând, de pildă, oțelul o materie „cri­tică atât pen­tru economie, cât și pentru armată“, președintele a semnat, în apri­lie, un ordin executiv menit să limiteze importul de oțel pentru a proteja fabricile americane.

Această strategie se bazează însă pe un raționament greșit. Producția nu este atât de importantă pentru economia ameri­cană așa cum era în trecut: ponderea ei în formarea PIB a scăzut sub 12% în 2016, de la 26% cât era, de pildă, acum 50 de ani.

Dar ideea în sine că „nu producem ni­mic“, așa cum prezintă Trump situația, este o greșeală. SUA rămân o forță cu o pondere de 19% în producția mondială. Americanii sunt în spatele Chinei, care deține 25% din producția mon­dială, dar depășesc producția com­bi­nată a Germaniei și Japoniei. Companiile americane rămân extrem de competitive în cazul produselor high-tech sau al celor greu de copiat – cum ar fi aparatele Boeing. Și, chiar dacă unele fabrici s-au re­locat în străinătate, economia americană nu este afectată de acest fenomen. Cu cele mai inovative companii din lume, precum Facebook sau Tesla, SUA se pot lăuda cu o rată a șomajului de 4,3%.

FOTO: Guliver / Getty Images

 

Ceea ce Trump nu reușește să înțeleagă este că adevărata valoare în a produce ceva nu mai constă în procesul de fabri­cație însuși. Companiile au înțeles de ceva timp deja că pot obține maximum de valoare concentrându-se pe design, pe branding, pe cercetare și dezvoltare, pe ser­viciile post-vânzare. Cu celebra sa „curbă a zâmbetului“ („smiling curve“), Stan Shih, fondatorul companiei taiwa­ne­ze Acer, producea o revelație interna­țională la începutul anilor ’90, din acest punct de vedere. Mijlocul zâmbetului – cea mai scăzută valoare – este locul procesului de fabricație. Cea mai mare va­loa­re este la capete – zona de cercetare și dezvoltare într-o parte, și serviciile post- vânzare în cea­laltă parte. Producția este așadar în punc­tul cel mai de jos pe o curbă care re­prezintă foarte simplu unde se află zonele de profitabilitate pentru o afacere. În plus, oferta de talente capabile să con­ceapă, construiască un brand și pune pe piață un produs nou este mai  mică decât cea de oameni capabili să pro­ducă ceea ce concepe prima categorie. Integrarea uriașelor economii emergente precum China și India în lanțurile globale de apro­vizionare a crescut enorm forța de muncă disponibilă pentru a strânge un șurub sau a coase, scăzând și mai mult astfel prețul de a produce un bun.

„Există multă disponibilitate în zona de producție, dar nu și pentru crearea unor noi Google sau Apple“, remarcă Ann Harrison, profesor de management în cadrul Școlii Wharton.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.