Cum riscă să distrugă naționalismul lui Trump cea mai mare economie a lumii

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Naționalismul economic al președin­telui Trump riscă să destabilizeze economia americană, iar goana după po­litici pro-industrializare nu numai că nu va da roadele promise de Trump, ba chiar riscă să afecteze și clasa de mijloc, avertizează analiștii.

La scurt timp după alegerile din noiembrie anul trecut, directorul executiv al Apple, Tim Cook, a primit un telefon de la președintele ales, Donald Trump, pe o temă marotă a campaniei sale electorale: fabricile. Trump l-a îndemnat pe Cook să fabrice telefoanele iPhone și alte dispozitive în SUA, și nu în China. „O mare realizare pentru mine va fi atunci când Apple va construi o fabrică mare în SUA sau chiar mai multe“, i-a transmis Trump lui Cook.

Într-un fel, discuția rezumă viziunea economică a Administrației Trump. Pre­ședintele și consilierii săi sunt convinși că mai multe fabrici vor scădea deficitul comercial, vor stimula creșterea și vor scădea șomajul. Trump a promis în cam­panie că va reloca fabricile care au ales țări cu forța de muncă mai ieftină,  (China sau Mexic) și că le va sanc­­țio­na pe cele care îndrăznesc să mai exter­na­lizeze producția. Efectul, susține admi­nistrația, va fi revitalizarea comu­ni­tă­ților defavorizate și în general a eco­no­miei americane. „Vom aduce înapoi în SUA locurile de muncă pierdute. Vom aduce înapoi visele pierdute“, promi­tea liderul de la Casa Albă în discursul de inaugurare.

Cu toate acestea, președintele se înșală amarnic. Construcția de noi fabrici nu va redresa visul american. Și aceasta pentru că fabricile nu mai contribuie atât de mult la bunul mers al economiei ca odinioară, în ciuda faptului că politicienii fac mare tam-tam pe marginea lor. Goana după politici pro-industrializare nu numai că nu va da roadele promise de Trump, ba chiar riscă să afecteze și clasa de mijloc.

FABRICI SAU R&D? O convingere puternic înrădăcinată printre mulți americani este aceea că o economie, cu cât produce mai mult, cu atât este mai puternică. Sunt muncitori care cred că a produce oțel sau mașini este mai respectabil decât a aranja marfa într-un magazin Gap. Considerând, de pildă, oțelul o materie „cri­tică atât pen­tru economie, cât și pentru armată“, președintele a semnat, în apri­lie, un ordin executiv menit să limiteze importul de oțel pentru a proteja fabricile americane.

Această strategie se bazează însă pe un raționament greșit. Producția nu este atât de importantă pentru economia ameri­cană așa cum era în trecut: ponderea ei în formarea PIB a scăzut sub 12% în 2016, de la 26% cât era, de pildă, acum 50 de ani.

Dar ideea în sine că „nu producem ni­mic“, așa cum prezintă Trump situația, este o greșeală. SUA rămân o forță cu o pondere de 19% în producția mondială. Americanii sunt în spatele Chinei, care deține 25% din producția mon­dială, dar depășesc producția com­bi­nată a Germaniei și Japoniei. Companiile americane rămân extrem de competitive în cazul produselor high-tech sau al celor greu de copiat – cum ar fi aparatele Boeing. Și, chiar dacă unele fabrici s-au re­locat în străinătate, economia americană nu este afectată de acest fenomen. Cu cele mai inovative companii din lume, precum Facebook sau Tesla, SUA se pot lăuda cu o rată a șomajului de 4,3%.

Ceea ce Trump nu reușește să înțeleagă este că adevărata valoare în a produce ceva nu mai constă în procesul de fabri­cație însuși. Companiile au înțeles de ceva timp deja că pot obține maximum de valoare concentrându-se pe design, pe branding, pe cercetare și dezvoltare, pe ser­viciile post-vânzare. Cu celebra sa „curbă a zâmbetului“ („smiling curve“), Stan Shih, fondatorul companiei taiwa­ne­ze Acer, producea o revelație interna­țională la începutul anilor ’90, din acest punct de vedere. Mijlocul zâmbetului – cea mai scăzută valoare – este locul procesului de fabricație. Cea mai mare va­loa­re este la capete – zona de cercetare și dezvoltare într-o parte, și serviciile post- vânzare în cea­laltă parte. Producția este așadar în punc­tul cel mai de jos pe o curbă care re­prezintă foarte simplu unde se află zonele de profitabilitate pentru o afacere. În plus, oferta de talente capabile să con­ceapă, construiască un brand și pune pe piață un produs nou este mai  mică decât cea de oameni capabili să pro­ducă ceea ce concepe prima categorie. Integrarea uriașelor economii emergente precum China și India în lanțurile globale de apro­vizionare a crescut enorm forța de muncă disponibilă pentru a strânge un șurub sau a coase, scăzând și mai mult astfel prețul de a produce un bun.

„Există multă disponibilitate în zona de producție, dar nu și pentru crearea unor noi Google sau Apple“, remarcă Ann Harrison, profesor de management în cadrul Școlii Wharton.

SMILING CURVE. Apropo de iPhone, într-un studiu din 2010, Institutul Bancar de Dezvoltare a analizat produsul iconic deja și a arătat că procesul de asamblare din China reprezintă 3,6% din costul final de producție. Restul de 96,4% era plătit furnizorilor, iar Apple, creatorul, ia partea leului. Fără să execute nimic din partea de producție, în anul fiscal trecut, venitul net cu care Apple a rămas a reprezentat 21% din încasări. Hon Hai Precision Industry, companie taiwaneză către care Apple exter­nalizează o parte din producție, a în­­registrat un profit net de 3,5% din vân­zări. În plus, Apple creează numeroase lo­curi de muncă fără să construiască fabrici: are 80.000 de angajați în SUA și urmează să mai angajeze câteva mii.

Chiar dacă, la începutul lunii mai, Cook a făcut un anunț surpriză în care anunța o investiție uriașă de un miliard de dolari în creșterea capacității de producție, nu a spus niciun moment că Apple va cons­trui vreo fabrică și că o va opera.

Evident că mai multe fabrici înseamnă mai multe locuri de muncă. Studiile arată că standardul de viață al acelor angajați care ajung șomeri când se închide o fa­brică este afectat puternic pe termen lung. Din păcate însă, o fabrică a secolului al XXI-lea nu va genera la fel de multe locuri de muncă precum odinioară. Cu teh­no­logii avansate în robotică și auto­ma­tizări, o fa­brică modernă poate produce mult mai mult având mai puțini angajați. Este moti­vul pentru care producția ameri­cană con­tinuă să crească, în timp ce rata de an­ga­jare în sectorul de producție a scăzut.

Mai mult, există riscul ca fixația pe care Trump o are pentru fabrici să ducă mai curând la pierderea de locuri de muncă. Și cum ar putea re­lo­ca pro­ducția în SUA? O reducere a taxei pe profit ar putea face SUA mai atractive pentru anu­miți produ­cători. Dar pentru a reloca masiv din China sau Mexic ar trebui să intervină la nivelul unor forțe ale pieței pentru a inversa aceste avantaje de cost – de pildă, să im­pună taxe și tarife pe importuri atât de mari, încât producția în afara SUA să de­vină mult mai scumpă, lucru pe care a și amenințat că îl va face.

RELOCARE VS GLOBALIZARE. În realitate, un efort major de a forța producția să revină în SUA ar distruge de fapt mai multe locuri de muncă. Creșterea prețului importurilor ar decima (închidere de ma­gazine și concedieri) industria de retail care deja se confruntă cu probleme și unde unu din patru americani este angajat.

Mai mult, prin obsesia față de tipul de fabrici care oricum nu prea mai există, Trump pune în pericol chiar și locurile vii­toare de muncă ale americanilor. Lo­gi­ca „curbei zâmbetului“ sugerează că focusul ar trebui să fie pe dezvoltarea și sprijinirea acelor zone ale procesului de producție unde este valoarea adăugată reală. Altfel spus, să încurajeze apariția a cât mai multe companii de genul Apple. Această strategie ar duce la o îmbună­tățire a abilităților forței de muncă din SUA, alocând mai multe resurse educației și reducând povara financiară a unei fa­cul­tăți, și în același timp încurajând talentele non-americane să-și pornească aface­rile în Silicon Valley, și nu în Shanghai. În loc să restricționeze comerțul, Trump ar trebui să pledeze pentru un schimb co­mer­cial mai liber al bunurilor și servicii­lor astfel încât companiile americane să-și poată organiza în cel mai bun mod opera­țiu­nile și maximiza profiturile. Din nefe­ri­cire, Trump și echipa sa nu par să adopte această direcție.

În discuția cu Cook, Trump a spus că o fabrică Apple în SUA ar fi o realizare pentru sine. Așadar nu pentru Apple, nu pentru americanul de rând sau pentru economia SUA. Obsesia lui față de fabrici ar pu­tea fi ceva bun, dar pentru el, nu nea­părat pentru toți ceilalți din jurul lui.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Strategie de forță” color=”juicy_pink”][vc_column_text]După amenințări nevoalate că le va suprataxa, mari companii producătoare din SUA au anunțat investiții masive care vor rămâne pe teritoriul american.[/vc_column_text][vc_column_text]

• FORD. Donald Trump și directorul general Bill Ford Jr. au ajuns la un acord în privința producției modelului Lincoln în continuare la Kentucky, deși anterior Ford anunțase că va muta producția în Mexic.
• GENERAL MOTORS. Cel mai mare producător auto american anunța în ianuarie un plan de investiţii de un miliard de dolari pe teritoriul american.
• APPLE. Potrivit NBC, Apple lucrează la o expertiză ce privește costurile mutării producției de telefoane în Statele Unite.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Michael Schuman; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images