Cum pot adopta europenii idei de la vecini pentru a-și rezolva probleme sociale, economice sau politice

Politicienii europeni ar trebui să „fure“ idei de la vecini și sunt câteva lecții de succes cu care ar putea începe – de la po­litica finlandeză de a asigura case pentru toată lumea până la strategia ucraineană de a valorifica active pu­blice abandonate de decenii.

Politicienilor le place să-și asume paternitatea unor idei noi care au aderență la public. Originalitatea în politică este su­pra­evaluată, mai ales că a concepe legi de la zero nu este deloc ușor. Mai mult, ni­meni nu știe dacă și cum va funcționa în practică o nouă politică. În schimb, ceva mai la îndemână este să urmărești cum a funcționat în alte părți. Iar Europa cu ale sale 40 de țări, majoritatea destul de similare după standardele globale, oferă numeroase exemple ce pot fi în­su­șite. Ceva ce a funcționat în Spania ar putea fi aplicat și în Bulgaria. De ce să inventezi apa caldă, când poți face copy-paste?!

Unele idei bune chiar au traversat fron­tiere. Programul de muncă mai scurt este un exemplu. În loc să concedieze forță de muncă valoroasă în contextul pan­demiei, mulți angajatori europeni au redus programul de muncă (în unele cazuri la zero), iar statul a compensat pentru pierderile cu salariile acordate în con­tinuare. Aplicând această formulă, angajații au rămas atașați de angajatorii lor și au revenit rapid la muncă în momentul în care cererea a început să crească.

Germania a arătat că această lecție poate să funcționeze în contextul crizei financiare din 2008. Adesea însă, politicienii cred că a fura acest gen de idei e sub demnitatea lor. Dar poate că ar trebui să lase egoul deoparte și să se uite la cele șase po­litici selectate de revista britanică The Economist care au fost aplicate cu succes într-o țară și pot fi util „furate“ și aplicate și de alte state.

Portugalia

În 2001, deci acum mai bine de două decenii, guvernul a dezincri­mi­­nat posesia de canabis, heroină și alte narcotice. Ideea a fost de a trata depen­dența ca o criză de sănătate publică, nu de ordine publică. În loc să-i pedepsești pe con­sumatori, ceea ce este lipsit de sens și crud, sis­temul din Portugalia concentrează resursele poliției pe prinderea traficanților. Dro­gurile nu sunt legale, dar cei prinși cu can­ti­­tăți mici sunt gestionați de comisii care in­clud asistenți sociali și medici, nu doar po­lițiști. Dependența potențială este iden­ti­­fi­cată din timp. Rezultatul este una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate din cauza drogurilor din Europa.

Și alte țări to­le­­rează acum canabisul, dar ambiția (și per­formanța) Portugaliei legată de gestio­na­­rea problemei cu drogurile grele este încă neegalată.

Țările de jos

Să ne uităm la cum au abordat Țările de Jos circulația bicicletelor în marile orașe. Banii pompați în finanțarea unei infrastructuri prietenoase cu bici­cliș­tii fac pedalarea mai sigură. Dar nu doar banii, ci și o lege inovativă adoptată încă din 1994 – în cazul unui accident între o ma­șină și un ciclist, cei pe patru roți sunt de vină, cu excepția cazurilor în care șofe­rul chiar poate dovedi contrariul.

Doar bici­cliștii cu adevărat imprudenți ajung să împartă vina. Prin urmare, șoferii olandezi îi tratează în trafic pe bicicliști ca și când ar avea o boală infecțioasă, stând cât mai departe de ei și păstrând mereu distanța de siguranță. Așa se face că, în timp ce șo­ferii din alte țări protestează furios față de benzile pentru cicliști, olandezii le acceptă fericiți, pentru că reduc probabilitatea unui accident costisitor. Rezultatul – procentul cicliștilor a crescut vertiginos, iar rata deceselor s-a prăbușit.

Belgia

Percepută de mulți drept un mo­del de perfecțiune în materie de bună gu­ver­nanță, Belgia a găsit și adoptat recent un mod ingenios de a gestiona un aspect al crizei energetice actuale. În vremuri normale, proprietarilor li se permite să mă­rească suma chiriei în cazul contractelor pe mai mulți ani, pentru a le alinia inflației. Odată cu creșterea prețurilor la energie, o astfel de aliniere ar fi însemnat o dublă po­vară pentru chiriași, deja copleșiți de facturi mari la gaze naturale și de inflația se­cun­dară generată. Drept urmare, Belgia permite creșterea chiriilor doar în cazul imo­bilelor care întrunesc standardele de eficiență energetică. Pe termen scurt, mă­sura îi protejează pe chiriași. Pe termen mai lung, este un stimulent pentru proprie­tari să investească în izolarea imobilelor.

Franța a adoptat și ea ceva superficial de similar, dar în cazul ei este vorba de un plan de a interzice închirierea caselor slab izolate termic, ceea ce nu face însă decât să le împingă în piața neagră.

Finlanda

Finlandezii au reușit să elimine fenomenul celor fără adăpost ofe­rindu-le pur și simplu case celor care nu aveau, fără a pune condiții. În alte țări, ca să poți primi un adăpost permanent, trebuie să-ți înfrunți demonii – dependența de droguri, să spunem. Și tocmai pentru că este foarte greu să ieși dintr-o viață hao­tică și să rupi ciclul din rău în mai rău, strategia Finlandei este „casă înainte de toate“ – oferă-le oamenilor un adăpost, în primul rând, abia apoi ajută-i să-și rezolve alte probleme.

Vechile adăposturi au fost transformate în apartamente pe care cei care le locuiesc le pot numi ale lor, în plus primesc de la stat tot felul de ajutoare. Și, măsurată, s-a do­vedit că această strategie este mai ief­tină decât să acoperi costurile consecin­țelor lipsei de adăpost.

Marea Britanie

Europa poate învăța ceva și de la Marea Britanie. Și nu e vorba de prostia de a părăsi Uniunea Europeană. În 2018, Marea Britanie a introdus o lege privind averile inexplicabile, prin care un tribunal poate cere dezvăluirea surselor banilor când are suspiciuni privind achi­ziția anumitor bunuri foarte scumpe (iahturi sau imobile). Australia are o lege simi­lară. Oligarhii, gangsterii și rudele lor își pot pierde averile dacă nu pot să explice cum au făcut banii (punerea în apli­care a acestei legi a fost o provocare și a îmbogă­țit multe case de avocatură brita­nice).

Ucraina

În numeroase țări, activele pu­blice sunt folosite ineficient. Sunt multe clădiri publice care stau părăsite de mulți ani. E adevărat și că vânzarea lor poate fi cu două tăișuri – nu e ușor să găsești cum­pă­rători de bună-credință și să descurajezi corupția. În Ucraina, platforma digitală Pro­zorro Sale are numeroși susținători după ce a ajutat entități guvernamentale să valorifice clădiri de care nu avea nevoie. Din 2016 până în 2021, platforma gestionată de Ministerul Economiei din Ucraina a adus în vistieria publică aproximativ două miliarde de dolari. Au fost valorificate active ale băncilor de stat sau conducte de infrastructură abandonate de au­torități locale. Proiectul face parte dintr-o inițiativă mai largă, adoptată în ultimii ani, menită să asigure că traseul banilor poate fi urmărit dintr-un singur loc, în cazul achi­zițiilor publice.

UE poate fi un mediu propice de pro­pa­gare a celor mai bune idei ale statelor sale membre. Cu toate acestea, când apare o pro­blemă, blocul se grăbește să con­ceapă o nouă politică standardizată, care să fie aplicată peste tot în țările membre. Abordarea poate fi împovărătoare și poate implica impunerea unor politici netestate. Ar fi, așadar, mai bine să se apuce de copiat după modelul celor de mai sus, conchide The Economist.

Lecția portugheză

În două decenii, Portugalia a reușit un miracol în materie de combatere a dependenței de droguri.

• CARNAGIU. În anii ’90, Portugalia era captiva unui flagel – dependența de heroină – se estima că aproape 1% din populația din toate categoriile era dependentă de heroină, iar Portugalia avea cea mai mare rată de infectare cu HIV din Uniunea Europeană. Era un adevărat carnagiu. Ca și Statele Unite, timp de zece ani, a cheltuit miliarde pe combaterea consumului de droguri.
• DECIZIA. În 2001, Portugalia a luat o decizie revoluțio­nară – a devenit prima țară care a dezincriminat consumul de orice tip de drog. Efectul – în două decenii, rata mortalității induse de droguri a scăzut (de cinci ori mai mică decât în UE), iar rata de infectare cu HIV a scăzut de la 104 cazuri noi la milion în 2000 la 4,2 cazuri la milion în 2015.

Acest articol a apărut în numărul 154 al revistei NewMoney

FOTO: Getty