Cum funcționează învățământul de criză de când s-a mutat pe WhatsApp, Google Classroom și Zoom

Se face luna de când copiii sunt într-o vacanță forțată, mai peste tot în lume. Profesori, elevi și părinți deopotrivă au fost aruncați într-o nouă realitate, în care cursurile s-au mutat pe WhatsApp, Google Classroom și Zoom.

Realitatea izolării și carantinei e la fel peste tot în lume, dar experiența școlii la dis­tanță e cât se poate de diferită de la o țară la alta, de la un continent la altul. Și nu doar diferențele tehnologice sunt de notat. Vo­lu­mul de lucru, obiectivele urmărite, mo­dul de organizare arată cum școala poate fi pentru unii un instrument util și necesar pentru viitor, iar pentru alții, o corvoadă obligatorie al cărei scop e mai ales formal.

În timp ce România ia în calcul reluarea cursurilor, cândva, după încetarea stării de urgență, și „recuperarea materiei“, Olanda și Franța au anulat bacalaureatul. În loc de pro­bele scrise ale examenului, vor fi luate în calcul mediile anuale.

Copii sunt copleșiți

Iuliana Schwartz (42 de ani), care s-a stabilit împreună cu familia la Amsterdam, în Olanda, spune că aici nu doar bacalaureatul a fost anulat, ci „toate examinările finale, la toate nivelurile“. Testele obișnuite, precum tezele din România, rămân valabile: se dau online. Iar în loc de notele la examenele finale se pun mediile anuale. Practic, se vor baza pe evaluările făcute de profesori în școli. Iuliana Sch­wartz poves­tește că, de când învață acasă, copiii sunt copleșiți. „Înainte, seara aveau timp să vadă filme. Acum nu mai pot. Sunt zile în care termină ce au de făcut la 10 seara.“

Irina (13 ani) și Dan (11 ani) s-ar întoarce și mâine la cursuri. „Când suntem la școală ne dă mai puțin de lucru individual, mai avem timp și pentru noi“, spune Irina, în timp ce Dan nu are niciun dubiu. „Prefer școala la școală. Internetul, aici, nu e întotdeauna bun. Nu poți să pui întrebări. Și, dacă întrebi pe mail, durează până pri­mești răspunsul“, e nemulțumit băiatul.

MAXIMUM DOUĂ ORE. În Canada, abordarea e mult diferită. Copiii fac cel mult două ore online pe zi, chiar dacă sunt pe final de gimnaziu. „Sănătatea mentală a co­piilor și a familiilor este mult mai impor­tantă decât niște ore pierdute, asta e poli­tica oficială“, explică Dana Geber (45 de ani), stabilită la Ottawa. Canadienii au luat foarte în serios pandemia, mai ales că și pre­mierul Justin Trudeau a fost afectat direct (soția lui a fost infectată).

Regulile sunt stricte, la fel ca peste tot: „Nu pot fi grupuri mai mari de cinci persoane pe stradă, o singură persoană din familie la cumpă­rături și doar o dată pe săp­tămână. Sigur că mai sunt și din ăștia, mai viteji, dar în principiu canadienii as­cultă“, spune Dana Geber.

Fiul ei, Alex (13 ani), nu se mai duce la școală de la-nceputul lunii martie. Decizia închiderii școlilor pentru două săptămâni a venit când copiii erau deja în „March break“ (vacanță). Apoi, suspendarea cursu­rilor a fost prelungită cu o lună, până în 4 mai.

Într-o primă fază, „copiilor li s-a spus să facă ce pot și ce vor, dar nu prea mult, pentru că sănătatea mentală e cea mai impor­tantă; să-și facă temele, să se spele pe mâini și să păstreze distanța socială“.

Din 6 aprilie, începe faza a doua. „Copiii vor primi mai multe indicații și mai multe lucruri de făcut. Cu toate acestea, e mult mai puțin decât ce fac atunci când se duc efectiv la școală. Accentul se pune pe lite­ratură și gramatică, matematici, științe, limbi străine“, spune Dana Geber.

În Canada, spre deosebire de alte țări, copiii pot ieși încă în aer liber. Sunt încura­jați să facă mișcare, dacă nu ies prea mult timp și păstrează distanța socială. „Alex se duce la alergat, singur“, spune mama lui, în timp ce băiatul recunoaște că s-a cam să­turat de vacanța forțată. „Acum îmi e dor de școală. Și de colegi, și de școală (făcută, n.r.) la școală. E mai greu să te con­centrezi de acasă.“

Pentru părinții care au mai mulți copii, provocarea e să reușești să te împarți între ce are de făcut fiecare. Situația e și mai com­­plicată când în casă sunt mai mulți copii decât calculatoare, iar fiecare copil are câte ceva de făcut la mai multe materii. Postarea unei mămici din Israel, devenită virală la jumătatea lunii martie, arăta cu umor cum grupurile de Whats­App se tran­sformă în veritabile instrumente de tor­tură. Profesorii fiecăruia dintre cei patru copii aveau pretenții și teme de rezolvat. „

Mai ușor, dragi profesori! Dacă nu ne ucide coronavirusul, o va face învățământul la domiciliu!“ – era concluzia tiradei care le-a stors lacrimi de râs părin­ților din toată lumea și care a fost distri­buită în România chiar de Ambasada Israelului.

Școlile, la fel de exigente

Chiar dacă s-au închis pe 20 martie, pe „termen nedefinit“, școlile brita­nice au rămas la fel de exigente și când cursurile se țin acasă. Adelina Mărculescu (45 de ani), stabilită în Marea Britanie la Londra, gestionează de atunci temele Anei (14 ani), lui Lucas (12 ani) și Ellei (5 ani).

În fiecare zi, profesorii pun pe site-ul școlii ce trebuie făcut. Sunt prezentări în „PowerPoint“, povestiri, tot felul de alte sar­cini. Sistemul școlar britanic e mult di­ferit de cel din România. Grădinița, obligatorie, începe la 3 ani. Clasele primare sunt de la 5 la 11 ani, iar educația secundară – de la 11 la 16 ani. La finalul acestei etape, elevii pot obține un certificat echivalent cu diploma de liceu din Statele Unite ale Ame­ricii și Ca­nada.

Adelina Mărculescu spune, de altfel, că Ana și Lucas, care sunt deja „la liceu“, au multe cursuri pe Google Classroom, cu teme zilnice și proiecte săptămânale. Chiar și cea mai mică, Ella, are lucruri de făcut în fiecare zi sau activități online. Profesorii trimit constant feedback pentru activitatea din ziua precedentă și sunt disponibili prin e-mail pentru elevii care au nelămuriri. După atâta școală, Ana face gogoși, rețetă româ­nească, pudrate din belșug cu zahăr, pentru părinții și pentru frații ei.

Notare mai lejeră

Felul în care se dau notele s-a mai relaxat în schimb în cea mai lovită regiune din Statele Unite, New York. Joana Anker (40 de ani) a primit chiar zilele trecute o scrisoare prin care școala Plainview-Old Bethpage, la care merg doi din cei trei copii ai săi, anunță că în peri­oada sărbătorilor pascale lecțiile nu se vor ține în direct, iar notarea nu va fi chiar așa de strictă. Copiii Joanei, Noa (9 ani) și Benjamin (6 ani), nu au mai fost la ore din 10 martie.

Toate școlile din district s-au închis atunci pentru că într-una dintre ele apăruse un caz confirmat pozitiv de COVID-19. Inițial, era vorba doar de câteva zile, „pentru de­zin­­fecție“, dar cele două-trei zile au devenit o săptămână, apoi două, iar acum nu se știe când vor mai fi deschise.

„Părinților le e foarte greu“, spune Joana Anker, „ini­țial, acti­vitățile pe care le dădea școala nu acope­reau decât cel mult o oră din timpul celor mici“. Între timp, programul copiilor a devenit mai încărcat. „Acum, ei au ore în direct pe internet, live instruction la 8.00, 10.00 și 2.00 după-amiaza. La început, copiii au fost entuziasmați să fie la calculator și să încerce ceva nou, lecțiile pe internet. Acum, unii copii mai mari, ca Noa de exemplu, spun că le este dor de clasă, de colegi, că este greu să nu fie cu ceilalți copii și că uneori e greu să înțeleagă lecțiile online.“

Pentru Ben, care este mai mic, lucrurile stau altfel. „El preferă să nu fie la școală fizic pentru că așa vorbește mai mult cu ceilalți copii individual, discuțiile sunt mai lungi, mai interesante și nu e întrerupt tot timpul de alți copii. El este un pic mai nerdy“, spune mama băiatului, cu afecțiune. Joana Anker e nevoită să jongleze cu temele și activită­țile copiilor mai mari în timp ce are grijă de mezinul Jake (2 ani), iar soțul ei, Co­rey, e în carantină, suspect de COVID-19, netestat încă la momentul publicării acestui articol.

Lipsuri în România

În New York, ca și în Olanda, au­to­ritățile au cumpărat computere și acces la internet pentru copiii care încă nu aveau, ca să nu rămână în urmă cu școala. În Ro­mânia, nici în marile orașe nu au toți copiii computere cu ajutorul cărora să poată în­văța în continuare. Și nimeni nu-și pune problema, deocamdată, ce s-ar putea face pentru cei care nu-și permit. În schimb, au­toritățile neagă categoric că s-ar pune mă­car problema amânării, nicidecum anulării examenelor naționale.

De cealaltă parte, în multe școli din România, copiii nu simt că pierd cu adevărat ceva pentru că nu merg la școală. Mai mulți copii de 13 ani, elevi în clasa a VII-a într-un cartier din vestul Bucu­reștiului, spun că nu regretă ghiozdanele de 10 kilograme cărate de două ori pe zi, lipsa unei mese calde, deși stau la școală de la 11 dimineața până la 6 seara, și nici lecțiile din care nu se poate înțelege mare lucru.

„Chiar prefer să citesc singură, să-mi caut informații, decât să primesc dictări de ore întregi“, spune Alexandra, o fetiță slăbuță care-și arată totuși mândră carnetul plin de 10. Și ea are, împreună cu toți colegii ei, teme de rezolvat pe Google Classroom și ore pe Zoom.

„Test de integritate”

„Avem de-a face cu o criză catalitică“, spune expertul în educație Marian Staș. „E un moment deosebit de dificil, plin de provocări, dar poartă în sine sămânța transformărilor semnificative.“

În opinia sa, lucrurile pur și simplu nu mai pot continua ca până acum. „Șme­che­riile cu toalete în curte sunt lovite de acum înainte de prezumția de rea-credință. E un test de integritate extrem de dur pentru sistemul public. Ceea ce înainte nu s-a fă­cut din cauza indolenței, a relei-credințe, a nepăsării, de acum înainte ar trebui să în­ce­teze scurt.“

Soluția: o schimbare profundă, de sub­stanță, care să le arate oamenilor că poate să existe un orizont și după ce această criză va fi trecut. „O asumare pe bune a tot ceea ce înseamnă transformări de sistem: și de digitalizare, și de licență pentru profesia didactică, și de transformare curricu­lară (a ceea ce învață copiii la școală, n.r.), care să ducă într-adevăr școala în secolul al XXI-lea. Transformări de sistem pe bune, nu doar tabele în care sunt trecuți 150.000 de copii, în care bifăm schimbarea și nu o producem“, spune Marian Staș.

Expertul atrage atenția că, „în decurs de câteva săptămâni, școala a trecut prin ceva fără precedent, cum nu s-a mai întâmplat în istorie“. După vacanța de Paște, „lucrurile ar trebui să intre într-o altă dina­mică. Vacanța a picat foarte bine, ca o pe­rioadă de reflecție, de echilibru. Chiar dacă suntem în tranșee, avem ocazia să lă­săm puțin praful să se așeze pentru ceea ce urmează“.

Acest articol a apărut în numărul 88 al revistei NewMoney

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper