Cum au reciclat partidele moda sindicaliștilor în politică din anii `90

Florel Manu 26/10/2016 | 10:16 Ştiri
Cum au reciclat partidele moda sindicaliștilor în politică din anii `90

La sfârșitul anilor `90, întreaga clasă politică a avut parte de o respingere totală din partea opiniei publice, după eșecul reformelor anunțate de Convenția Democratică. În timp ce Convenția își trăgea ultima suflare, PSD încerca să se salveze. Într-o încercare disperată de a schimba numele candidaților de pe liste, la alegerile generale din 2000, social-democrații au adus pe liste lideri sindicali care aveau o imagine relativ bună, iar electoratul era bine reprezentat în zona industrială și a serviciilor.

Așa că locuri eligibile pe listele PSD au fost ocupate de Matei Brătianu, liderul sindicaliștilor de la Poștă, Ion Rădoi, liderul de la Metrou, Milică Boajă, șeful sindicaliștilor din servicii publice, sau Pavel Todoran, de la CNSLR Frăția. Strategia de a aduce sindicaliști în politică era deja testată la jumătatea anilor `90. Susținut de PNȚCD, Victor Ciorbea a ajuns primar și apoi a fost numit premier, iar Miron Mitrea, membru PSD, avea să ajungă ministru al Transporturilor.

Și istoria se repetă. Electoratul este sătul de cei pe care îi realege, de câteva mandate. La scrutinul din decembrie 2016, partide de tradiție sau formațiuni politice mai noi au ales să meargă pe mâna unor analiști cu nume sonore în zona de business, cum ar fi Florin Cîțu sau Manuel Costescu. Mai este și exemplul consultantului fiscal Adrian Bența, care a înființat Partidul Stejarilor.

Un analist la PNL

Florin Cîțu nu a mai făcut politică. Partidul Național Liberal i-a propus locul al doilea pe liste la Senat, după reputatul neurochirurg Leon Dănăilă. Florin Cîțu este economist și a studiat macroeconomie aplicată în SUA, la Grinnell College și Iowa State University. A lucrat, apoi, la Young & Rubicam SUA, Banca Națională a Noii Zeelande, EIB Suedia și ING România.

La ING, Cîțu a fost economist-șef și a fost demis în 2011, în perioada în care director al instituției bancare era Mișu Negrițoiu. Presa de business a pus demiterea lui Cîțu pe seama atacului speculativ asupra leului din 2008. Atunci, mari grupuri financiare au împrumutat lei pe care i-au vîndut contra euro, miza fiind creșterea cursului. După acest episod mai mulți trezorieri șefi au părăsit băncile pentru care lucrau, însă Isar a rămas în funcție la ING.

Printre altele, Cîțu nu este străin de PNL. El este cunoscut ca apropiat al lui Lucian Isar, soțul liderului PNL Alina Gorghiu. Ca analist, Cîțu s-a remarcat prin criticile dure la adresa lui Mugur Isărescu și a politicii monetare a BNR.

Un aliat pentru Nicușor Dan

Din mediul bancar a apărut și Manuel Costescu. El a fost desemnat în februarie de guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș pentru a conduce departamentul de atragere a investițiilor străine. În iunie 2016, a fost numit secretar de stat în ministerul Economiei. Ca în cazul lui Cîțu, Costescu a trecut prin mediul bancar străin. El a acceptat funcții guvernamentale în cabinetul Cioloș, după ce a renunțat la un salariu anual de 200.000 de lire sterline, pe care îl lua ca bancher la JP Morgan.

De curând, Costescu a renunțat și la funcțiile din Guvern, pentru a deschide lista Uniunii Salvați România pentru diaspora, unde candidează pentru un loc de deputat. USR a apelat la Costescu pentru că numele lui nu apare în scandaluri publice și are o imagine bună în afara țării.

Din business, în Partidul Stejarilor

Consultantul fiscal Adrian Bența a ales să intre în politică pe cont propriu. El a înființat Partidul Stejarilor, o platformă politică care se adresează antreprenorilor și IMM-urilor. Bazinul lui electoral sunt cele 200.000 de Persoane Fizice Autorizate din România şi aproape o jumătate de milion de întreprinderi mici şi mijlocii.

Bența a declarant pentru Republica.ro că a înființat partidul pentru că „politica economică și socială a statului este una greșită, de ruinare a capitalului național și de supraîndatorare a românului”.

 


FOTO copertă: Economistul Florin Cîțu candidează pe lista PNL pentru Senat. Sursa foto: Mediafax

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.