Cum arată jocul cu sumă nulă din relația Putin-Trump
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Trump are astăzi cuvinte dulci pentru Putin. Doar că, pentru a reuși să vorbească aceeași limbă cu liderul rus, Trump trebuie să vadă că în realitate există doi de Putin – unul încrezător, eficient, viclean, un altul defensiv, izolat și nesigur pe el. Inevitabil, va face cunoștință cu amândoi, fie de o manieră brutală, fie mai diplomatic.
Președintele SUA, Donald Trump, nu greșește când spune că există o oportunitate uriașă să îmbunătățească relațiile cu Rusia. În timpul mandatelor lui Barack Obama, știm deja că acestea s-au deteriorat îngrijorător de mult până în punctul în care Rusia a ajuns să se implice în procesul electoral american, iar avioanele ruse bâzâie constant deasupra portavioanelor americane. O confirmă și faptul că americanii de rând au cea mai proastă percepție față de Rusia din ultimii 30 de ani, spune un sondaj făcut de Consiliul pentru Afaceri Internaționale din Chicago.
Președintele Trump poate schimba toată această stare de lucruri, încheind o înțelegere cu omologul său rus prin care Rusia să o lase mai moale cu războiul cibernetic, să coopereze în dosarul Statului Islamic (ISIS), să adopte o poziție mai fermă în privința programului de înarmare nucleară a Iranului și să pună capăt instalării de rachete nucleare cu rază medie de acțiune cu care amenință Europa.
În termeni de business, un „deal“ care ar satisface toate aceste dorințe ale SUA ar trebui, în contrapartidă, să includă ridicarea sancțiunilor impuse Federației Ruse și, probabil, alte câteva concesii. Ar fi genul de înțelegere din care ambele părți ar avea de câștigat. Cumva, ar fi un apogeu al afacerilor pe care, în mod tradițional, omul de afaceri Trump a reușit să le încheie cu investitori și clienți ruși potenți financiar. „Am mare priză la ruși“, glumea Trump cândva.
PARADIGMA LUI PUTIN: WIN-LOSE. Obstacolul în calea unui astfel de pact poate fi însă chiar Vladimir Putin. Este adevărat că, în acest moment, Trump e generos cu laudele la adresa omologului său de la Kremlin, dar odată instalat la Casa Albă va descoperi pe pielea lui că Putin nu vede lumea în aceiași termeni tranzacționali. Un indiciu în acest sens ni-l oferă Serghei Aleksașenko, membru al Institutului Brookings din Washington și vicepreședinte în cadrul băncii centrale a Rusiei la sfârșitul anilor ’90, pe vremea când Putin era șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Putin este mai curând genul în care el câștigă și celălalt pierde („win-lose“), nu în care ambele părți au de câștigat („win-win“). Este adeptul jocului cu sumă nulă“, rezumă bancherul rus. Dacă vrei să ajungi la o înțelegere cu liderul rus, „trebuie să dai dovadă de forță și să-ți etalezi cele mai puternice atuuri“, spune Aleksașenko, nevoit să părăsească Moscova de teamă să nu fie suprimat după ce antipatia sa față de Putin a devenit cunoscută.
Trump nu pare că știe acest lucru. În loc să arate luciul sabiei, îl curtează pe Putin. Recent, l-a lăudat la scenă deschisă pe liderul rus că nu a răspuns provocării Administrației Obama care a decis să expulzeze câteva zeci de diplomați, ca sancțiune a implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din noiembrie. „O foarte bună mutare amânarea, am știut dintotdeauna că este un tip deștept“, scria Trump pe Twitter, pe 30 decembrie.
ȘAHIST SAU JUDOKA? Trump nu este însă primul președinte american care exagerează cu optimismul și pare convins că va face minuni în relația sa cu Putin, odată instalat ca președinte. În 2001, George W. Bush făcea o afirmație deja celebră: „L-am privit (pe Putin, n.r.) în ochi. Mi-am dat seama că este un om dintr-o bucată și de încredere. Am avut o discuție foarte bună. I-am simțit sufletul, un om dedicat pe deplin țării sale și intereselor acesteia“.
În schimb, președintele Obama nu l-a periat niciodată pe Putin. Într-un discurs susținut în 2009 la Moscova a promis că „vremurile în care imperiile puteau trata alte țări suverane ca pe niște piese pe o tablă de șah au apus pentru totdeauna“.
Un nou Război Rece nu ar fi în interesul nimănui, cu siguranță nu al Rusiei. Nu doar că ar fi extrem de costisitor, dar există riscul să devină fierbinte, iar un astfel de război între puteri nucleare echivalează cu șah mat și finalul partidei. Rusia este țara maeștrilor de șah și, uneori, se spune că Putin preferă un joc lung. Este un indiciu care ar putea fi reconfortant, pentru că adoptarea unei strategii de joc lung presupune o gândire globală.
Doar că sportul preferat al lui Putin nu este șahul, ci judo. Un joc care pune preț pe tacticile folosite, și nu pe strategie, pe factorul surpriză, și nu pe gândirea pe termen lung. În 2012, Putin a obținut centura neagră cu opt dani, performanță greu de atins, și a contribuit la scrierea unei cărți despre acest sport care a fost făcută cadou către șapte milioane de elevi ruși înainte de Jocurile Olimpice de la Rio de anul trecut.
Putin-judoka știe foarte bine că poziția sa este una slabă. Economia Rusiei este dependentă de exporturile de petrol, iar declinul demografic este îngrijorător. Doar că, în judo, un practicant de talie mică poate doborî unul de talie mai mare, dacă reușește să-l dezechilibreze. Iar Putin se folosește de orice armă pentru a destabiliza Occidentul – știri false, război informatic, operațiuni militare sub acoperire (așa-numitele „maskirovka“) sau trimiteri voalate la capacitățile nucleare ale Rusiei. Și este puțin probabil că se va opri să facă toate aceste lucruri, din simplul motiv că o Rusie pașnică, nonbeligerantă, ar fi nimeni pe scena globală.
MINTE-MĂ FRUMOS. Președinții americani care l-au precedat pe Trump, dar și lideri actuali ai lumii precum cancelarul german Angela Merkel sau liderul francez François Hollande, au aflat pe pielea lor că Putin minte mai mult sau mai puțin. Cert e că o face constant și fără excepții.
A negat implicarea Rusiei în doborârea avionului malaysian deasupra Ucrainei. Pus în fața a numeroase dovezi care arată contrariul, Putin mută discuția spre conflictul din Donbas despre care spune că a fost o revoltă spontană a locuitorilor de acolo. În mod similar, neagă că Rusia ar fi în spatele atacului cibernetic asupra serverelor Comisiei Naționale Democrate, chiar și după ce administrația americană a făcut public un raport care conține IP-ul computerului folosit de hackeri.
În ciuda declarațiilor dulci de la finalul lui 2016 mai ales, s-ar putea ca Trump să nu devină prietenul Rusiei, așa cum se teme întregul establishment american. Nici măcar Kremlinul nu crede în scenariul acesta prea mult. „Ideea unei relații bune între Putin și Trump aparține taberei democrate. Este doar pură propagandă“, spune fără echivoc Fiodor Lukianov, președinte în cadrul Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, un grup care consiliază puterea de la Kremlin pe chestiuni de politică internațională.
PUTIN x2: Întrebarea este cum va reacționa Trump dacă (sau mai bine spus, când) își va da seama că Putin l-a mințit într-o chestiune majoră. Relația s-ar putea strica peste noapte. Iar, dacă Trump va reacționa emoțional, riscurile devin uriașe. Așa cum scria în cartea „Trump: Arta negocierii“, „atunci când oamenii mă tratează nepotrivit sau incorect pentru a profita de mine, am ripostat întotdeauna foarte dur“.
Doar că, pentru a putea negocia cu Putin, noul locatar de la Casa Albă va trebui să renunțe la reflexele și intuițiile pe care le-a dobândit în negocierile de business de-a lungul carierei. Motivul? Nu se prea aplică bine în relațiile diplomatice dintre două superputeri, în care niciun acord nu este, de fapt, vreodată final. Și va trebui să-și pună în paranteză emoțiile, care nu pot decât să-i aducă mari probleme – lui și lumii întregi. Iar, mai presus de toate, trebuie să-și înțeleagă rivalul. „Pentru a reuși, președintele SUA trebuie să vadă că în realitate există doi de Putin – unul încrezător, eficient, viclean, un altul defensiv, izolat și nesigur pe el“, nota într-un editorial publicat în paginile publicației New York Times Stephen Sestanovich, profesor în diplomație în cadrul Universității Columbia.
Din momentul în care George Washington a atras atenția asupra complicatului păienjeniș al relațiilor internaționale, președinții americani au admis, pe rând, că diplomația trebuie să se bazeze pe interese strategice, și nu pe relații umane. „Cel mai adesea, relațiile personale bune dintre șefii de stat nu se traduc în relații interstatale solide“, subliniază Dimitri Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova. Inevitabil și curând, Trump va descoperi acest adevăr. Fie într-un mod brutal, fie într-unul mai blând.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Politica echilibrelor” color=”juicy_pink” border_width=”2″][vc_column_text]Resetarea relațiilor cu Rusia impusă de Administrația Obama a funcționat, într-o anumită măsură, până în 2012.[/vc_column_text][vc_column_text]
- A DOUA VENIRE. În 2012, Putin a redevenit președintele Rusiei, succedându-i lui Dimitri Medvedev. La scurt timp, Crimeea a fost anexată teritoriului rus după invadarea regiunii Donbas din estul Ucrainei. Agresiunea a fost dublată de avansarea rachetelor amplasate în enclava Kaliningrad. Au urmat atacurile cibernetice și alianța sângeroasă cu dictatorul sirian Bashar al-Assad.
- LECȚIA. În Biroul Oval, Trump va învăța că, în diplomație, spre deosebire de business, nu există o autoritate mai înaltă care să poată rezolva disputele. Chiar dacă au fost create organisme precum ONU, pentru a juca acest rol, fiecare țară este o entitate suverană și poate porni un război, dacă vrea. Mai ales dacă vorbim de o țară cu 1.796 de focoase nucleare strategice.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Peter Coy; adaptare de Mimi Noel
FOTO: Ideea unei relații bune între Putin și Trump este și rezultatul popagandei. Sursa foto: Guliver / Getty Images
