Cum ar trebui să oprim pandemia de coronavirus și cum să deschidem economia în opinia lui Bill Gates

NewMoney 27/04/2020 | 11:23 Fapt Divers
Cum ar trebui să oprim pandemia de coronavirus și cum să deschidem economia în opinia lui Bill Gates

Filantropul miliardar Bill Gates a prezentat, pe un blog, ce trebuie să facă lumea pentru a opri pandemia Covid-19 și pentru a redeschide economia.

Gates a spus că lumea trebuie să-și avanseze tratamentele, vaccinurile, testarea și urmărirea contactelor. De asemenea, trebuie să examineze politicile pentru deschiderea economiilor globale, a spus el. Bill Gates a comparat pandemia cu un război.

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o cantitate uimitoare de inovație, inclusiv radar, torpile și spargerea codurilor, au ajutat la încheierea războiului mai repede”, a spus Gates. „Același lucru se va întâmpla cu pandemia.” Gates a fost vocal pe tema pandemiei Covid-19 și a descris răspândirea virusului ca fiind un „scenariu de coșmar”.

Iată ce a spus Bill Gates cu privire la cele cinci domenii inovatoare necesare

  • Tratament: Gates a recunoscut că multe tratamente ar putea eșua, dar a spus că este optimist, și că unele vor avea succes în reducerea problemelor cauzate de Covid-19. Publicul va avea nevoie de un tratament eficient în proporție de 95% pentru ca oamenii să se simtă în siguranță atunci când ies în public, cum ar fi la jocurile de fotbal sau concerte, a spus el. El a indicat potențialul utilizării plasmei sanguine sau a anticorpilor, a antiviralelor și a Hidroxiclorochinei.
  • Vaccinuri: „În afară de un tratament miracol”, singura cale pentru ca oamenii să revină la un anumit sentiment al normalului este printr-un vaccin, a spus Gates. Cu toate acestea, el a avertizat că în mod normal este nevoie de cinci ani pentru ca un vacci pentru o nouă boală să fie adus pe piață. Gates a spus că este optimist, iar un vaccin poate apărea în 18 luni, deși durat ar putea varia de la 9 luni până la doi ani.
  • Testare: Gates a spus că Statele Unite trebuie să acorde prioritate și să accelereze testarea Covid-19 pentru a avea rezultatele într-o zi. Gates a spus că lucrătorii din domeniul sănătății ar trebui să aibă acces la teste, în timp ce persoanele asimptomatice ar trebui să aștepte să fie testate până când toate persoanele simptomatice au fost testate. Oamenii ar trebui să aibă, de asemenea, acces la teste la domiciliu, indiferent dacă este un rezultat rapid sau unul care este trimis la laboratoare, a spus el.
  • Urmărirea contactelor: Gates a spus că persoanele care au fost în contact strâns cu cineva care s-a testat pozitiv ar trebui să fie prioritare pentru testare și autoizolare. Gates crede că majoritatea țărilor vor urma modelul Germaniei, ceea ce necesită intervievarea celor pozitivi și utilizarea unei baze de date pentru a confirma că pacienții au fost monitorizați.
  • Deschidere: Gates consideră că majoritatea țărilor dezvoltate vor intra în a doua fază a pandemiei în următoarele două luni. Acolo lumea este semi-normală, deși oamenii mai practică distanțarea socială. A Țările vor trebui să învețe de la alte țări, care au avut campanii serioase de testare, momentul propice pentru a se deschide. Gates a adăugat că oficialii vor trebui să facă analize serioase pe baza riscurilor și a beneficiilor.