Cum a schimbat pandemia de COVID-19 comunicarea la nivel diplomatic

Lumea actuală postpandemică în­seamnă tot mai multă digitalizare, iar diplomația nu face excepție. Zoom și Teams echivalează cu telegraful și avio­nul ca impact transformațional, iar datorită lor di­plo­mația va fi hibridă.

„De ceva timp deja se vorbea pe la col­țuri de venirea diplomației digitale. Iată că acum chiar a venit“, spune emisarul bri­tanic Jonathan Black, citat de The Eco­nomist. În ultimul an, marcat de pan­de­mie, diplomații au abandonat întâlni­rile multilaterale în carne și oase.

În unele zone ale lumii unde rata de vac­cinare e mai mare, diplomația cu în­tâl­niri față în față își reia încet-încet cursul normal. Reuniunea G7 doar cu miniștrii de externe, desfășurată la Londra între 3 și 5 mai, a fost prima reuniune a grupului după cea din Saint-Malo din Franța, din aprilie 2019. Au urmat, în iunie, un summit G7 în format consacrat, cu partici­panții veniți fizic în Cornwall și o reuniune NATO la Bruxelles.

Între timp însă, diplomația virtuală are parte de tot felul de experimente. În fe­bruarie, de pildă, președintele american Joe Biden a organizat primul său summit video în calitate de președinte cu premie­rul Canadei, Justin Trudeau. La fel, fără să plece din Casa Albă, a participat la re­uniunea liderilor G7 desfășurată în fe­bruarie la Londra, apoi, în aceeași zi, la o conferință pe securitate găzduită de München. Ulterior, în martie, la summitul inaugural al Quad (America, Australia, India și Japonia). În aprilie, a adus virtual la un loc nu mai puțin de 40 de lideri ai lumii pentru un summit pe marginea schim­bărilor climatice.

De altfel, diplomații din toată lumea, obișnuiți să traverseze Pământul în lung și-n lat, au economist o groază de bani publici și au contribuit și la reducerea puter­nică a emisiilor generate de călătoriile cu avionul și cu restul mijloacelor de transport.

„Să ne înțelegem, diplomația nu s-a suspendat, ba chiar s-a accelerat în anumite dosare și regiuni“, a ținut să observe fostul ambasador american Nicholas Burns. În unele aspecte, de fapt, diplomații nu au fost niciodată mai ocupați.

Platforme precum Zoom, Microsoft Teams și altele au făcut posibilă diplomația fără mari schimbări, ba chiar au oferit posibilitatea de a fi mai eficientă, ajungând în locuri unde înainte nu reușea. „Ne este mai bine acum pentru că am fost forțați să gândim mai atent situațiile și modul în care să acționăm. Este o schimbare aproape seis­mică la nivelul modului în care ne facem treaba, remarcă Martin Griffiths, trimis spe­cial al Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Yemen.

Salturi

Nu este prima dată când tehnologia revoluționează diplomația. Ambasadorii erau odinioară asemuiți cu căpitanii de nave. „Se aflau la mii de kilometri și nu prea avea nimeni cum să îi controleze“, ne reamintește Charles Freeman, fost ambasador american, acum la Watson Institute for International and Public Affairs (din cadrul Brown University din Providence, Rhode Island, SUA).

La Congresul de la Viena din 1814-1815, ministrul britanic de externe, Lord Castle­reagh, a avut o autonomie cvasitotală, din moment ce scrisorile de la Londra ajun­geau în patru, chiar șase săptămâni. „Nu puteam aștepta atât pentru instrucțiuni. Mi-am asumat deplin responsabilitatea de a acționa într-un anumit fel“, povestește acesta în memoriile și corespondența sa.

Ei bine, telegraful a schimbat totul. Veș­tile și instrucțiunile au putut circula aproape instantaneu către generalii de pe câmpurile de luptă sau către diplomații din amba­sade. Puterea diplomatică s-a centralizat, iar diplomații au fost din ce în ce mai puțin autonomi.

De atunci, călătoria cu avionul a scurtat și perioada deplasărilor diplomatice și a dus în general la o nouă accelerare a diplo­mației. E-mailul și social media au mai dat un impuls. Diplomații moderni se văd ne­voiți să se acomodeze cu anihilarea dis­tanțelor și cu compresia timpului.

Trei transformări

Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii și în materie de planificare, dar și la ni­velul componenței corpului diplomatic detașat. Impactul pe termen mai lung va fi însă asupra modului în care se va face de acum diplomație, iar cei de la The Economist au identificat trei di­recții importante.

Prima, aceea că lumea destul de rigidă și protocolară a diplomaților a fost trans­formată de adoptarea pe scară largă a instrumentelor noi de comunicare – Whats­App, Signal, videoconferințe pe Zoom, toate au început să fie pe larg folosite. O consecință – este de așteptat să crească investițiile în tehnologie video securizată.

Martin Waehlisch, care coordonează o așa-numită „celulă de inovație“ în New York, spune că pandemia a accelerat adoptarea tehnologiei VR (realitate virtuală). Astfel, liderii din New York, de pildă, pot per­cepe realist ceea ce se întâmplă în te­ren în zonele de conflict. Acesta va fi vii­to­rul briefingurilor care vor înlocui tradițio­na­lele rapoarte scrise alb-negru cu Times New Roman la un singur rând.

Un exemplu elocvent și un test făcut în 2019 – „Irak 360“, un experiment VR menit să mobilizeze donatori. Sunt pe cale de finalizare proiecte similare pentru Yemen, Sudan sau Columbia, mai spune Waeh­lisch, care speră ca acestea să devină o practică standard.

A doua schimbare – videoconferințele au crescut productivitatea. Interacțiunea cu oameni din toate colțurile lumii a devenit mai simplă și mai rapidă. Cu ajutorul Zoom și al altor platforme, diplomații și li­derii politici au putut participa și vorbi la reuniuni la care nu ar fi ajuns niciodată dacă prezența fizică ar fi fost obligatorie.

De pildă, ca 12 miniștri de externe și un premier să poată zbura la New York în fe­bruarie pentru a discuta pe marginea re­partizării dozelor de vaccin la nivel inter­național nu ar fi fost posibil din motive de agende diferite. Anul acesta, au putut participa cu toții la o reuniune virtuală a Consiliului de Securitate. E nevoie de luni bune pentru a planifica o reuniune a tuturor ce­lor implicați în G20 sau în Association of Southeast Asian Nations (ASEAN). Acum se poate relativ ușor să aduci într-un summit virtual președinți de state și premieri.

Ei bine, a treia mare schimbare este poate și cea mai importantă – pandemia a accelerat experimente diplomatice – de pildă, integrarea în eforturile de pace a mult mai multor voci. Diplomații știu că pro­cesele de pace sunt adesea percepute de populații ca fiind impuse de sus sau din afară, motiv pentru care nu se prea bucură de o largă susținere.

Mediatorii au recurs la tehnologie pentru a implica voci care în mod normal nu ar fi consultate într-un proces politic sau de pacificare. Focus grupurile digitale sunt ca și cum ai fi într-o cameră de chat, dar au anvergura unui sondaj de opinie. Diplo­mații sunt chiar impresionați și unii cred că ar trebui să devină un standard în activitatea diplomatică. Primul experiment a fost în Yemen. Un sondaj obișnuit cu 20-30 de întrebări ar costa în această țară 250.000 de euro și ar dura o lună, spune Waehlisch. Pe când dialogul digital costă cât comisionul dat unei firme de consul­tanță pentru designul chestionarului, iar rezultatele sunt procesate imediat.

Libia este poate cel mai bun exemplu – pandemia a obligat cele două tabere rivale din țară să negocieze pe Zoom (politicienii) și pe Teams (armata). Stephanie Williams, trimis special al ONU pentru Libia, și-a dat seama că are nevoie să integreze și alte voci în nego­cieri, pentru a le face mai reprezentative. Așa că în septembrie a început să facă întâlniri pe Zoom cu primari, activiști pentru drepturile femeilor sau tinerilor. Toți au venit cu sugestii. Per total, circa 200 de fe­mei și 100-150 de tineri au fost consultați, plus reprezentanți ai celor 130 de munici­pa­lități libiene.

Apoi, în noiembrie și în ianuarie, a organizat cinci dialoguri digitale, iar la fiecare au participat peste 1.000 de persoane. „Nu cred că ar fi luat vreodată în calcul utilitatea unor dialoguri digitale dacă nu ar fi fost pandemia. S-au dovedit a fi un instrument nemaipomenit și mai devreme sau mai târ­ziu vor fi adoptate pe scară largă în diplomație“, anticipează Stephanie Williams.

Întâlnirile fizice nu vor dispărea. Nici rolul ambasadorului rezident în cazul unei amenințări serioase pentru țara sa, în ciuda comunicațiilor digitale care permit contac­tul direct între guverne. Diplomații insistă că nu există substitut pentru cel sau cea care stă pentru câțiva ani într-o capitală unde se imersează în cultura, politica, media și dezbaterile locale, devenind practic interpretul acelei culturi pentru țara lui de origine.

Dar gândirea că vom asista la o revenire la obiceiurile prepandemice din diplomație ar fi eronată – nimeni nu s-a mai gândit că ne-am fi putut întoarce la diplomația cu scri­sori care fac o lună, după apariția telegrafului, de pildă. Iar în noul context, instrumentele digitale și-au dovedit deja efi­ciența și utilitatea. Manualul diplomației este pe punctul să fie rescris și trebuie să fie rescris. Pandemia a adus printre noi diplo­mația hibridă, care amestecă întâlnirile fizice cu cele digitale. Ce nu știm încă, în ce doze fiecare.