Cum a ajuns un fost profesor de istorie unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Transilvania

Andreea Neferu 24/05/2017 | 11:14 Oameni
Cum a ajuns un fost profesor de istorie unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Transilvania

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din inima Transilva­niei, dar, cu toate acestea, la o simplă căutare prin atoatecunoscătorul Google, puține sunt pozele găsite cu el, și mai puține interviurile sau aparițiile în presă. Astral, Rombat și Teraplast sunt doar câteva dintre marile afaceri de care se leagă numele său. Dincolo de bilanțuri și exituri de milioane de euro, cine este omul de afaceri Dorel Goia?

„Îmi place să fac lucruri și mai puțin să vorbesc despre ele sau să mă laud“, măr­turisește omul de afaceri clujean Dorel Goia (63 ani), într-un interviu pentru New­Money, motivele pentru care, deși a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe businessuri locale de anvergură, a preferat să fie o prezență discretă în pa­ginile ziarelor sau revistelor de business.

PIZZA PE CREDIT. Fost profesor de istorie în Cluj-Napoca, Goia a renunțat la această meserie după doar 12 ani pentru a intra în afaceri în anii ’90, fiind creditat acum ca unul dintre cei mai bogați ro­mâni, cu o avere de 56-58 de milioane de euro, potrivit Topului 300 Capital „Cei mai Bogați Români“, ediția 2016.

Citiți și: GALERIE FOTO Un pescar din Agigea face peste 8 milioane de lei pe an cu o cherhana și un restaurant la malul mării

Primul său business a fost o pizzerie cu 120 de locuri în Cluj-Napoca, New Cro­­co, deschisă în vara anului 1990 și care funcționează și astăzi în aceeași locație. La acel moment, Goia a finanțat investiția printr-un credit bancar de la fosta Bancă de Investiții, actuala BRD.

„În martie 1990 noi am luat un credit, acela fiind primul credit acordat unei firme particulare de către Banca de Investiții.“ A luat în primă fază 600.000 de lei vechi, însă ulterior și-a dat seama că mai are nevoie de finanțare, astfel că a mai accesat un milion de lei. „Creditul a fost restituit rapid, în doar patru luni, datorită inflației. Acesta a fost un înce­put onest și oarecum rapid, a fost pri­mul business pe care l-am făcut“, mărturi­sește el.

De-a lungul timpului, antreprenorul român a intrat și a ieșit din mai multe businessuri locale, inclusiv furnizorul de televiziune prin cablu Astral Telecom, care a fost vândut către americanii de la UPC într-una dintre cele mai mari tran­­zacții din istoria capitalismului românesc: 420 de milioane de dolari. În cadrul Astral, Goia a fost acționar alături de alte nume cunoscute ale businessului românesc, precum Sorin Ghițe sau Horia Cior­­cilă (unul dintre fondatorii Băncii Tran­­silvania).

Citiți și: Doi frați din Galați fac peste 8 milioane de euro pe an din croissante pe care le vând până în Marea Britanie

De altfel, multă vreme în presa româ­nească au apărut informații potrivit că­rora și Dorel Goia ar fi fost unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, însă omul de afaceri neagă aceste zvonuri. „La Banca Transilvania nu am fost fondator și nici acționar important. Am cumpărat și am vândut acțiuni de-a lungul timpului, însă acum nu mai am nicio acțiune“, spune el acum.

TANDEMUL CLUJEAN. Pe de altă parte, în parteneriat cu același Horia Ciorcilă, Dorel Goia a investit de-a lungul timpului în mai multe afaceri. Dincolo de Astral, cei doi au mai făcut în 2006 un exit din producătorul de carne și mezeluri

Maestro Industries, care a fost cumpărat de Caroli Foods într-o tranzacție de apro­xi­mativ cinci milioane de dolari. În momentul de față, cei doi sunt parteneri într-un business în zona construcțiilor, ACI Cluj, companie ce a lucrat, printre altele, la proiecte precum stadionul Cluj Arena sau Salina Turda.

Tot pe segmentul construcțiilor, Dorel Goia este acționar principal în cadrul Teraplast, un grup cu afaceri de circa 100 de milioane de euro anul trecut, cu mai multe fabrici de materiale de con­strucții în Bistrița. De altfel, întâlnirea NewMoney cu omul de afaceri clujean a avut loc în cadrul unei vizite la unitățile de producție ale Teraplast, companie lis­tată la bursă începând din 2008. Dorel Goia este acționar al Teraplast din 2006, iar acum are 46,7% din titlurile compa­niei, în timp ce fondul KJK Fund SICAV-SIF din Luxemburg deține peste 10% din acțiuni, restul titlurilor fiind împărțite între alți investitori de pe piața de capital, potrivit datelor de la Bursa de Valori București.

Una dintre cele mai importante miș­cări făcute de Teraplast anul acesta este achiziția unui pachet de 50% din acțiu­nile producătorului de țigle metalice Depaco, ce are o fabrică la Băicoi, județul Prahova. Tranzacția se ridică la cel mult 30-40 de milioane de lei, potrivit estimă­rilor NewMoney, și urmează să fie apro­bată de Consiliul Concurenței. Producă­torul Depaco, care deține brandul de țiglă metalică Wetterbest, a fost fondat de antreprenorul Dragoș Irimescu, care va rămâne cu restul de 50% din acțiuni. „Niciodată nu este indicat să renunți la cel care a construit businessul. El este continuatorul ideii de business, el cu­noaște afacerea“, spune Goia.

CELE MAI SIMPLE AFACERI. Chiar dacă se ferește să intre în detalii legate de celelalte companii în care a avut sau are acțiuni, Goia mai are în portofoliu și alte businessuri în acest moment, printre care și lanțul de brutării La Casa, cu afa­ceri de 22,6 milioane de lei în 2015, ultimul an pentru care există informații publice la Ministerul Finanțelor.

Goia mai deține și clădirea de birouri Maestro Business Center din Cluj-Na­poca, și spune despre imobiliare că sunt cele mai simple și mai puțin riscante afa­ceri. „Îmi pare rău că m-am apucat de alte afaceri și nu de imobiliare. Cumva, îmi pare rău că nu fac businessuri imobiliare în acest moment, însă nici nu vreau să o fac. Poate pentru că am obo­sit“, mărturisește, mai în glumă, mai în serios.

După aproape trei decenii în care a cumpărat și a vândut acțiuni în mai multe afaceri, Goia spune că cel mai important sfat pe care îl poate da tinerilor antreprenori este să își facă o cultură eco­nomică, „să citească și să învețe lucrurile fundamentale în domeniul economiei“.

Privind retrospectiv, Goia crede că antreprenoriatul românesc se află acum într-o nouă etapă, în care accesul la businessurile noi este „democratic și la înde­mâna tuturor“. „Lucrurile stau mai bine față de acum 20 de ani. Spre exemplu, pentru cine a plătit dobânzi bancare de 180% în anii ’90, totul pare o simplă joa­­că acum, când are de plătit 2, 3 sau 4%. De asemenea, creșterea nivelului de trai a dus la creșterea consumului, res­pectiv au apărut oportunități care nu existau în anii ’90“, spune acesta.

În opinia sa, pentru a avea succes, cei care vor să intre în lumea afacerilor trebuie să copieze un model funcțional. În fond, „genii care să vină cu o idee nouă de business sunt foarte puține“.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Intrări și ieșiri” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Omul de afaceri clujean Dorel Goia a fost de-a lungul timpului artizanul unor exituri de renume. Mai jos, doar câteva dintre businessurile pe care le-a vândut.[/vc_column_text][vc_column_text]

  • ASTRAL. Tranzacția prin care operatorul telecom a fost vândut în 2004 către americanii de la UPC pentru 420 de milioane de dolari a fost considerată la acea vreme una dintre cele mai mari din România. Horia Ciorcilă și Dorel Goia s-au numărat printre acționarii care au vândut.
  • MAESTRO. Doi ani mai târziu, cei doi și-au făcut exitul și din producătorul de mezeluri Maestro Industries, care a fost cumpărat de Caroli Foods.
  • ROMBAT. În 2012, un grup sud-african a cumpărat Rombat Bistrița, producător de componente auto în care Dorel Goia era cel mai mare acționar individual.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 


ILUSTRAȚIE de Vali Ivan

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.