Ştiri

Cu cât se vinde apartamentul penthouse din Crimeea al preşedintelui Zelenski

Oficialii ruși au naționalizat 500 de proprietăți din Crimeea şi au intenţia să scoată la vânzare pentru 100 dintre acestea, inclusiv apartamentul de lux al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Apartamentul penthouse, situat într-o stațiune de la Marea Neagră, care i-a apaţinut liderului de la Kiev se crede că valorează aproximativ 800.000 de dolari, după cum scrie Insider.

Conform sursei citate, rușii vor folosi veniturile pentru a-și finanța războiul din Ucraina, iar autorităţile locale ruse au vândut deja o parte dintre proprietăţi, în valoare totală de 8,51 milioane de dolari, a declarat Vladimir Konstantinov, preşedintele parlamentului din Crimeea.

Contractele de vânzare se ridică la peste 815 milioane de ruble (8,51 milioane de dolari), a spus Konstantinov printr-un mesaj pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ciolacu: România se dezvoltă economic. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernanții au reușit să dezvolte România printr-o viziune bazată…

9 ore ago

Comisia Europeană estimează o creștere a PIB în 2024 de 1% în UE

Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0…

10 ore ago

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia…

10 ore ago

România Atractivă, o nouă platformă de promovare a turismului cultural

Turiştii români şi străini pot descoperi, începând de miercuri, noi destinaţii de călătorie în ţara…

11 ore ago

Premierul slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat (VIDEO)

UPDATE 18.17. Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71…

11 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide pe 16 mai la Hotel CARO – Parteneriat

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se…

12 ore ago

Acest website folosește cookies