Se dau doi top manageri și salariile lor. Unul din industria petrolului, altul din sectorul bancar. Doar că publicarea veniturilor managerilor a stârnit vâlvă. Faptul că președintele-director general al OMV Petrom, Christina Verchere, a încasat, anul trecut, aproximativ două milioane de euro a dat naștere diferitor comentarii. Unii s-au grăbit să afirme că veniturile sunt indecente în comparație cu salariile medii din România. Alții au făcut analogia cu prețurile mari din ultima perioadă la carburanți și cu profitul obținut de companie. În ceea ce îl privește pe directorul general al BRD – Groupe Société Générale, François Bloch, veniturile de natură salarială ajung la numai un milion de euro. Și, probabil, exemplele de manageri de mari companii pot continua.
Întrebarea este: cu cât ar trebui să fie plătit un director general al unei mari companii românești? Este imposibil de găsit un răspuns simplu la această întrebare. De altfel, veniturile celor doi manageri de top dați ca exemplu au structură complicată. Salariul nu reprezintă decât o parte (un sfert sau aproape jumătate) din veniturile totale. La salariu se adaugă un bonus anual, plus o tranșă de stimulare pe termen lung, trei ani, ceea ce reprezintă sporul de performanță. Adică indicatorii care definesc performanța companiei și implicit a managerilor se au în vedere pentru o perioadă mai lungă. În cazul managerului Petrom, la indicatorii de performanță se adaugă și o indemnizație care compensează trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat (o prevedere greu de înțeles, dar prezentă în cadrul contractului de management).
PERFORMANȚA. Marea problemă a veniturilor managerilor este când sunt văzute în sine, fără a face legătura cu performanța companiei. De exemplu, pentru un profit net de aproximativ 573 de milioane de euro este mult să plătești un manager cu două milioane de euro, adică aproximativ 0,4% din profitul obținut?
Pachetul salarial al managementului se negociază cu reprezentanții acționarilor. Dacă acționarii sunt mulțumiți de performanța obținută de companie, ei pot stabili contracte de management pe măsură.
De asemenea, veniturile obținute de top managerul companiei OMV Petrom trebuie comparate cu ale șefilor unor companii cu o structură similară din aceeași industrie. Din acest punct de vedere, ceea ce pare mult pentru România este nesemnificativ pentru marile companii din industria petrolieră europeană. Managerul grupului Shell, Ben van Beurden, ajunge la venituri de 10 ori mai mari, 20 de milioane de euro, decât cele ale șefei de la Petrom și de 143 de ori mai mari decât salariul mediu din Marea Britanie. Este adevărat că și performanțele economice și financiare ale companiei sunt diferite (mult mai mari decât cele înregistrate de Petrom; anul trecut, cifra de afaceri a Shell a fost de 261 de miliarde de dolari), iar veniturile managerului sunt pe măsură.
RESPONSABILITATEA. Opinia publică nu pare să fie mulțumită de explicația simplă privind legătura dintre performanța economică obținută de companie și pachetul salarial al managerului. De altfel, există studii care analizează inechitățile de venituri ale managerului și cele medii ale unui angajat al companiei.
O analiză realizată de Harvard Business Review în anul 2019 arată diferențele de venituri ale managerilor față de salariile medii din companie. De exemplu, între salariul mediu al angajaților și cel al managerilor din companiile americane din retail există o diferență mare. Dar nu este singurul caz. Veniturile salariale ale managerilor sunt de 28-48 de ori mai mari decât cele ale lucrătorilor din firmele respective.
Evident, se invocă diferențele de venituri și inegalitățile sociale (teme care pot fi luate în seamă), dar, în ultimă instanță, problema rămâne una de rezolvat și de negociat între acționari și management. Acționarii, prin adunarea generală, sunt chemați să negocieze contractele de management (ei știu cât de greu sau cât de simplu pot găsi manageri talentați) și tot ei pot defini performanțele companiei și modul în care realizarea lor este remunerată.
Să nu uităm că managerii sunt primii care pleacă în cazul în care nu reușesc să atingă performanțele pentru care s-au angajat. Așa cum primesc bonusurile de performanță, la fel de repede se poate renunța la contract dacă nu își ating țintele.
Desigur, se pot face calcule diferite, precum raportul dintre veniturile unui manager de top și salariul mediu din economie sau veniturile managerului raportate la salariul mediu al companiei, dar, în avalanșa argumentelor sociale, nu trebuie uitat că managerii sunt cei care duc firma înainte. Ei au viziunea sau cel puțin ei sunt chemați să pună în practică viziunea acționarilor. Managerii sunt cei care conduc echipa și o îndrumă spre realizarea performanțelor. Că o fac cu mai mult sau mai puțin talent este o altă discuție.
Ceea ce rămâne la sfârșitul zilei este responsabilitatea. Iar asumarea responsabilității se premiază sau se penalizează, în funcție de rezultate. De pe marginea drumului, fără nicio responsabilitate, nu poți judeca munca unui manager și nici banii pe care îi câștigă.
