CSALB: Românii caută soluţii pentru reducerea ratelor. Care este valoarea beneficiilor obținute din negocierile dintre clienți și bănci

Andrei Dumitru 24/08/2022 | 12:02 Ştiri
CSALB: Românii caută soluţii pentru reducerea ratelor. Care este valoarea beneficiilor obținute din negocierile dintre clienți și bănci

Peste 1.700 de consumatori au formulat, de la începutul anului, solicitări în raport cu băncile şi IFN-urile prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Centrul arată că valoarea beneficiilor obţinute din negocierile dintre instituţiile de credit şi consumatori, derulate pe parcursul anului 2022, a depăşit, până în luna august, suma obţinută pentru întregul an 2020, respectiv 1,3 milioane euro.

„Observăm că băncile au gestionat eficient atât perioada pandemiei, cât şi cea generată de creşterea generalizată a preţurilor şi de majorarea dobânzilor. Un exemplu este reprezentat de cererile privind trecerea de la ROBOR la IRCC. În cadrul CSALB am primit 50 de astfel de cereri, semn că probabil băncile au rezolvat intern majoritatea acestor solicitări. Există şi ipoteza în care consumatorul a fost refuzat iniţial de bancă, iar după ce a ajuns la CSALB, instituţia de credit şi-a reconsiderat poziţia, dar asta arată încă o dată flexibilitatea instituţiilor de credit de a negocia cu consumatorul, chiar dacă politica băncii respective nu era să acorde această modificare automat, pe baza unei simple cereri. Este util de precizat că, atunci când completează o cerere în aplicaţia de pe site-ul CSALB, un consumator bifează o singură opţiune privind obiectul cererii, dar ataşează o serie de documente şi îşi descrie situaţia financiară. Toate aceste informaţii ajung la structurile organizatorice din băncile comerciale care lucrează direct cu CSALB. Iar acolo aceste cereri primesc o atenţie suplimentară, sunt scoase din şablon şi analizate particular. Asta face ca, în anumite situaţii particulare dificile, unele solicitări privind diminuarea ratelor, de pildă, să primească soluţii de ştergere integrală a datoriei”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.

În urma solicitărilor făcute de CSALB către bănci, pentru unele cereri iniţial refuzate, băncile şi-au reconsiderat opinia şi le-au acceptat spre negociere. Solicitarea de ştergere a înregistrărilor în Biroul de Credit este considerată un motiv obiectiv de clasare a cererii deoarece nu sunt cereri negociabile, iar consumatorii se pot adresa direct băncilor cu această solicitare. În 2022 băncile şi IFN-urile au primit în cadrul CSALB peste 700 de astfel de cereri, faţă de 1.173 de cereri cu acest obiect în 2021.

Valoarea beneficiilor rezultate din negocierile purtate în cadrul CSALB (2016 – 2022) depăşeşte 7 milioane de euro.

Din 2016 până acum, aproximativ 3.700 de consumatori s-au împăcat cu băncile şi IFN-urile în cadrul CSALB (prin intermediul concilierilor şi prin facilitarea înţelegerilor directe dintre părţi)

Până în prezent CSALB înregistrează cel mai mare număr de înţelegeri amiabile/an: 361. Cifra confirmă preluarea la nivelul băncilor comerciale a mecanismelor de soluţionare prin negociere promovate de CSALB.

Cazuri în care negocierile s-au încheiat cu împăcarea părţilor

De exemplu, în urma negocierilor, banca a şters în totalitate pentru consumatorul C.I. datoria aferentă unui overdraft, precum şi cea aferentă cardului de credit care reprezentau, la data de 8 august 2022, suma de aproximativ 20.000 lei.

De asemenea, consumatoarea F.G. va achita către bancă suma de 38.000 euro la momentul vânzării imobilului grevat de ipoteca în favoarea băncii (vânzarea se va face de către consumatoare). După achitarea acestei sume, banca va proceda la remiterea datoriei în sumă de aproximativ 24.000 euro, care reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a creanţei şi suma de 38.000 euro.

Mai mult, consumatoarea M.D. a obţinut în urma negocierilor soluţia de a plăti doar dobânda şi comisionul de administrare (55 de euro) timp de trei luni, în loc de rata de 350 de euro. Astfel, în cazul unui credit de nevoi personale, consumatorul nu va mai plăti ulterior dobândă calculată la dobândă.

Ce spun consumatorii care au negociat cu băncile

„În anul 2007 am luat un credit ipotecar prin care am achiziţionat un apartament. În paralel, plătim rate şi pentru un credit de nevoi personale contractat pentru a putea cumpăra o maşină. Creditul pentru apartament a fost luat pentru 25 de ani. Mai aveam de plătit aproximativ 110.000 de lei, adică rate lunare timp de încă 10 ani. În ultimul an, rata la apartament a crescut semnificativ, ceea  ce ne-a făcut să ne îngrijorăm în condiţiile în care suntem o familie cu doi copii mici, iar veniturile noastre bat pasul pe loc de ani buni. Cu toate astea, întotdeauna am încercat să nu întârziem cu plata ratelor. Apoi am aflat de CSALB. Am făcut cererea pe site, am ataşat şi acte doveditoare şi am cerut reducerea soldului şi, implicit, a ratelor. Dar, am primit mai mult decât am cerut! Banca a şters în totalitate datoria. Mi-au dat lacrimile când am primit această veste incredibilă. Este greu să exprim în cuvinte ce înseamnă pentru noi această decizie. Am primit mai mult decât speram şi suntem foarte recunoscători pentru acest dar minunat. Consider că întâlnirea cu CSALB a fost pentru noi modul în care Dumnezeu a făcut o mare minune pentru familia noastră”, spune Ioana Rusu, din Bucureşti.

Florin Cobuz, din Bucureşti, spune că, după ce banca i-a pus poprire pe venituri pentru un credit din 2014, se adunaseră restanţe şi penalităţi de 25.000 de lei la un credit de 35.000 de lei.

”Sumele veneau din faptul că viramentele către executor se făceau într-un cont greşit. Banca a şters 18.500 de lei din această sumă, iar 5.000 de lei i-am plătit eu, precum şi cheltuielile executorului judecătoresc. Soluţia la care am ajuns mi se pare una foarte bună, conciliatorul a fost foarte implicat, de la 10 în sus! Iniţial banca a refuzat să rezolve. Apelasem şi la un avocat, dar nu a mai fost cazul pentru că în 45 de zile am rezolvat prin CSALB, iar relaţia cu banca a rămas una cordială”, adaugă el.

Cererile respinse de bănci din motive nejustificate au ajuns în 2022 la cel mai mic nivel de la

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.