Cristian Păun: Am văzut multe proiecte inutile, „tichii de mărgăritar”, care au fost adăugate în a doua variantă a PNRR. Multe proiecte bune au fost scoase din prima variantă

Creșterea economică riscă să înceti­nească și mai mult în 2022, inflația poate rămâne la fel de ridicată ca în acest an și sunt toate condițiile ca euro să treacă, în sfârșit, pragul de cinci lei, apreciază Cristian Păun (46 de ani), profesor universitar la Academia de Studii Economice (ASE) din București. Cele mai mari temeri sunt le­gate de tentațiile populiste ale guvernării și de faptul că România are un istoric demonstrat că nu poate absorbi mai mult de 60-70% din banii europeni care i se oferă.

NewMoney: Ce fel de măsuri economice așteptați de la Guvernul PNL-PSD instalat în noiembrie?

Cristian Păun: Având în vedere tipul de mă­suri cu care ne-a obișnuit PSD cât a guvernat România, există un mare risc ca aceste măsuri să fie predominant sociale, nu economice. Deja vedem o presiune enormă pe mărirea pensiilor, mai ales a celor speciale, mărirea salariilor în secto­rul bugetar, acordarea unei pensii suplimentare celor cu pensii mici, majorarea alo­cațiilor pentru copii. Riscul cel mai mare este ca aceste măsuri să nu aibă acoperire în buget, întârziind corecția pe par­tea de deficit excesiv.

– Bugetul pe 2022 va avea deci cheltuieli mai mari, din cauza cheltuielilor sociale mă­rite, agreate de partidele la guvernare. Ce fel de deficit putem aștepta în aceste condiții?

– Cu siguranță, vom avea cheltuieli mai mari. Parțial, există o speranță la nivel de guvern ca aceste cheltuieli să fie acoperite din majorarea salariului minim, care adaugă circa 200 de lei pe lună la fiscalitatea fie­cărui loc de muncă plătit cu salariul mi­nim, adică pentru aproximativ o cincime din locurile de muncă din România. În plus, există și efectul de bază al unui PIB (produsul intern brut, n.r.) care va crește suplimentar cu sumele virate prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, n.r.) și celelalte scheme de finanțare ne­ram­bursabilă. În final, inflația va fi cea care va corecta orice derapaj macroeconomic, fiind în ultimă instanță taxa prin care se acoperă nota de plată a tuturor acestor de­zechilibre. Personal, recomand totuși o abordare rațională și precaută, menită să reașeze România pe o situație bugetară mai echilibrată, pentru a evita acumularea de noi și noi datorii publice, având în vedere ratingul de țară precar și care influen­țează direct costul finanțării deficitului.

Reducerea deficitului, aproape imposibilă

– Va reuși România să ajungă sub pragul de deficit de 3% în următorii doi ani?

– Acesta ar trebui să fie un obiectiv important în actul de guvernare. Va fi însă foarte greu, pentru că PNRR și celelalte fonduri nerambursabile au în spate o cofinanțare. E drept că e mică, în jur de 15% din totalul fon­durilor. Dar la sumele imense vehiculate, e o presiune importantă pe buget. Fiind și tot mai îndatorați pentru deficitele excesive din ultimii ani, costul datoriei pu­blice e tot mai mare de la an la an. Să nu uităm, de exemplu, că avem și din vechea programare bugetară importante fonduri nerambursabile necheltuite, aproximativ 20 de miliarde de euro, care și ele necesită co­finanțare. Deficitul excesiv, dublat de ten­tația de a promite majorări ale cheltuielilor sociale pe care nu ni le permitem încă, va diminua semnificativ capacitatea de absorbție a acestor fonduri. Este, din punctul meu de vedere, unul din pericolele imense ale PNRR. Faptul că începem acest program cu acest deficit excesiv care nu pare că se temperează în ritmul așteptat.

– Economia României a încetinit în ultimele luni din 2021, iar creșterea peste așteptări din vară a rămas doar un eveniment izolat. La ce să ne așteptăm pentru 2022?

– Anul 2020 a fost un an de supraviețuire în economia reală peste tot în lume. Noi am reușit performanța să nu închidem foarte mult economia, să evităm închiderile sectoriale prelungite și să producem cât mai puține pagube economiei private. Dar eram deja pe deficit excesiv, încă din 2019. Din păcate, în 2021, politicile publice desti­nate IMM-urilor (întreprinderile mici și mij­locii, n.r.) și sectorului privat ar fi trebuit să schimbe radical viziunea dinspre supra­viețuire spre consolidare și creștere. IMM Invest, de exemplu, ar fi trebuit refăcut com­plet, cu noi ținte și noi caracteristici care să încurajeze mai mult creditele pentru in­­vestiții și mai puțin creditele pentru ca­pital de lucru. E un exemplu. Vedem astfel că rata insolvențelor e în creștere și ră­mâne mare. Companiile se chinuie să gă­sească soluții și să conserve cât mai mult din acumularea de capital de până acum. Fără o schimbare de suflu, economia va în­cetini și mai mult. Vom vedea ce în­seam­nă PNRR și cu ce viteză se vor mișca autori­tățile să facă reforme și să trimită aceste resurse financiare în economia reală. Eu nu sunt prea optimist, știind din interior foarte bine calitatea resursei umane din instituțiile statului, rezistența sa la schimbare și la reformă, dar și capacitatea limi­tată de a-i controla pe acești angajați și a-i determina să facă lucruri pentru noi.

Șansa miliardelor din PNRR

– Vor salva banii din PNRR eventualele alo­cări bugetare mai mici pentru investiții pu­blice?

– Nu acesta ar trebui să fie scopul PNRR. Am văzut multe proiecte inutile, „tichii de măr­găritar“, care au fost adăugate în varianta a doua a PNRR. Multe proiecte bune au fost scoase din prima variantă. Exemple pentru aceste minusuri: eliminarea iriga­țiilor și eliminarea facilităților pentru accesul IMM-urilor la finanțare. Pentru infrastructura mică sau mare avem deja multe scheme de finanțare nerambursabile pe care nu le folosim suficient sau chiar deloc. Dezvoltarea rurală este bine finanțată prin bugetul UE. Coeziunea socială, la fel. PNRR trebuia să țintească acele sectoare pe care nu le putem finanța ușor prin alte scheme și care au impact direct asupra rezilienței și capacității de redresare. Un exemplu: seceta din agricultură scade PIB-ul cu două-trei procente. Era, de asemenea, important să finanțăm proiecte care au efect de antrenare maxim, precum moder­ni­za­rea infrastructurii de orice tip, nu doar cea rutieră sau feroviară.

– Inflația ridicată din ultimul an a erodat pu­terea de cumpărare. Va apărea o presiune pentru creșterea salariilor în 2022?

– Antreprenorii vor avea această presiune, dublată și de creșterea salariului minim, care va adăuga un cost de circa 400 de lei/lună pentru fiecare angajat care lucrează pen­tru salariul minim brut. Din păcate, pe acest fond inflaționist, majorarea salariului minim va genera mutații ireversibile extrem de nocive pentru bunul mers al afacerilor. Va apropia și mai mult salariile mai mari – pentru care se cer competențe și edu­cație mai avansată, contribuție mai mare la valoarea adăugată, productivitate mai mare – de cele mici. Aici, însă, presiunea vine și de la consumatori, pentru că ei sunt cei care plătesc, în final, prin preț, aceste salarii, nu antreprenorii. Vor fi solicitate majorări, dar ele vor fi acordate doar dacă piața va fi capabilă să le ab­soarbă prin preț, adică să nu existe noi majorări de pre­țuri care să ducă la o spi­rală din care să nu mai ieșim.

Problema va fi cu salariile din sectorul public, unde deja vedem presiuni politice consistente. Depinde foarte mult de cât de tare pe poziții va fi guvernul și de cât de ușor va ceda în fața presiunilor diferitelor grupuri de inte­rese. Deja se in­vocă „rămâ­neri în urmă“ privind salariile mai multor categorii de bugetari și îmi vin în minte acum cei din poliție.

Euro trece de cinci lei

– La ce fel de inflație să ne așteptăm?

– Cât timp deficitele și riscurile vor persista, iar problemele pe partea de pro­ducție și ofertă există pe toate palierele, nu avem cum să preconizăm o temperare a inflației. În plus, o parte din această in­flație o importăm masiv. Dependența de importuri este evidentă atât pe partea de consum, cât și pe partea de producție: im­portăm masiv capital, importăm componente și materii prime. Trebuie să conti­nuăm să creștem prin investiții, mai ales investiții private în tot ce înseamnă pro­duc­ție. Și, mai ales, în producție cu valoare adăugată tot mai mare. Iar investițiile publice trebuie conectate cu precădere cu acest efort investițional privat. Altfel, vom crea deficite și datorii tot pentru consum și importuri.

– Cum vor evolua dobânzile bancare? Dar apetitul pentru credite sau economisire?

– Cât timp avem inflație, deficite și risc mare, dobânzile nu pot fi mici și nu pot ră­mâne mici. Politica monetară din ultima perioadă a ajutat bugetul de stat. A avut loc o expansiune monetară consistentă, circa 60 de miliarde de lei în plus au intrat în masa monetară în ultimii doi ani, pre­sând artificial dobânzile în jos. Dobânda de referință a fost și ea ajustată în jos în toată această perioadă. Acum însă, inflația determină banca centrală să schimbe ra­dical abordarea. Vedem că semnalele sunt cele corecte, de inversare a tendinței. Acest lucru va încuraja economisirea, singura care poate ține până la urmă dobânda în frâu, într-o manieră sustenabilă. Credita­rea poate fi afectată doar dacă vor exista ajustări mari de dobândă în sus, dacă riscul de țară se deteriorează și mai mult, dacă deficitele gemene (deficit de cont cu­rent și deficit bugetar, n.r.) și excesive continuă să fie scăpate de sub control. E important să nu se întâmple acest lucru dacă ne dorim creștere economică prin in­vestiții și nu prin consum.

– Care e prognoza dumneavoastră pentru cursul de schimb la finele anului viitor? Vom depăși pragul de cinci lei pentru un euro?

– Teoretic, există toate șansele ca acest curs să treacă lejer de cinci lei, atât din cauza de­ficitului comercial extern, cât și a expansiunii monetare și inflației. Un factor de frâ­nare îl constituie însă volumul consistent de euro care intră în conturile Băncii Nați­o­nale din programele cu Uniunea Euro­peană. Vom împrumuta și mai mulți euro prin PNRR, direct de la Banca Centrală Euro­peană. În consecință, nu cred că vor fi de­rapaje majore pe cursul de schimb în peri­oada următoare.

Acest articol a apărut în numărul 130 al revistei NewMoney.

FOTO: Laszlo Raduly