„Crăciun și revelion cu brokerul fugar”: Pentru ce sumă și-a scos la închiriat Cristian Sima casa din Elveția

Gabriel Bucur 04/12/2017 | 15:56 Ştiri
„Crăciun și revelion cu brokerul fugar”: Pentru ce sumă și-a scos la închiriat Cristian Sima casa din Elveția

Controversatul broker Cristian Sima – cunoscut publicului larg după scandalul din 2012, când a fost acuzat că a pierdut pe bursă banii mai multor persoane importante din România, apoi a fugit din țară – a anunțat, recent, că închiriază camerele casei pe care o deține în orașul elvețian St. Moritz, în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Crăciun și revelion cu brokerul fugar. 15 zile cu Sima. Doar 12 bilete pentru acest eveniment. Prețul e 1.500 euro de persoană. Ski la St Moritz, bucătar Cristian Sima, DJ tot Cristian Sima. Plătiți cu paypal, carte de credit etc. Avem 5 dormitoare și o cameră cu 4 paturi. Avem distracție maximă, avem maxim de lux. Vom vorbi despre politicieni, femei și bitcoin”, a scris Cristian Sima, în urmă cu câteva zile, pe Facebook, cu trimitere către anunțul publicat pe Airbnb, site ce pune în legătură persoanele interesate să închirieze locuințe pe perioade scurte.

Fostul director al Bursei din Sibiu (Sibex), Cristian Sima, care apare că s-a înscris pe platforma de închiriat locuințe în luna august a acestui an, și-a încheiat postarea în același ton: „De aici va porni următoarea revoluție!!!! Și Lenin a plecat din Elveția!! P.S. am 21 de perechi de schiuri, am 21 de clăpari și 12 sănii”.

A doua zi, Sima a revenit cu o rectificare: „La cererea mai multor doritori o facem de Crăciun, din 19 în 28 decembrie, și prețul e doar 1.000 euro/persoană”.

Poreclit „brokerul fugar” sau „brokerul vedetelor”, Cristian Sima a fost acuzat de înșelăciune și spălare de bani în urmă cu câțiva ani, când a pierdut peste patru milioane de euro din banii investitorilor pe bursă, prin tranzacții cu grad mare de risc. Printre aceștia, se numărau muzicianul și actorul Tudor Chirilă, fostul ministru al Finanțelor Daniel Dăianu, creatoarea de modă Irina Schrotter și omul de afaceri Radu Dimofte, artizanul proiectului Băneasa Shopping City, alături de Puiu Popoviciu.

Doctor în matematică, Sima a înființat firma de brokeraj WBS Holding în 1997, la Londra, prin care, apoi, a investit pe bursele internaționale și pe piața valutară Forex. Totodată, pentru o scurtă perioadă, în 2007, a fost membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB).

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.