COVID-19. S-a descoperit o nouă cale de intrare a virusului în celulele umane

Ioana Ursu 14/04/2020 | 12:38 Fapt Divers
COVID-19. S-a descoperit o nouă cale de intrare a virusului în celulele umane

Potrivit unor cercetări recente, citate de La Stampa, s-a descoperit o nouă modalitate a virusului SARS-CoV-2 de a pătrunde în celulele umane, pe lângă cea a receptorului ACE2. Mai exact este vorba despre receptorul acidului sialic, prezent la nivelul căilor respiratorii superioare și folosit în același mod de virusul MERS-CoV pentru a intra în celule.

Odată intrat în corp, acesta se folosește de mai multe proteine, printre care și câteva în comun cu cele ale virusului HIV. Acest lucru a fost demonstrat de două studii de la Institutul Italian de Tehnologie, publicate pe ArXiv. Descoperirea lasă loc unor noi teorii asupra gradului de contagiere al acestuia și a posibilelor tratamente ce trebuie folosite.

În cadrul cercetărilor, ce nu au trecut încă de etapa de examinare a specialiștilor, a colaborat și Universitatea Sapienza din Roma. «Am elaborat un model predictiv pentru a înțelege modul în care proteinele aflate pe suprafața virusului interacționează cu receptorii celulelor umane», a declarat Giancarlo Ruocco, director al IIT din Roma. Aici, cercetătorii au analizat interacționările proteinei Spike, prin intermediul căreia receptorul ACE2 se fixează pe suprafața virusului (același virus asupra căruia acționează angiotensina II și medicamentele folosite împotriva hipertensiunii), comparând capacitatea acestuia de a rămâne fixat de virus. Surprinzător, cercetătorii au observat că această capacitate era net inferioară celei ale virusului SARS, de aici pornind și ideea acestora de a căuta un al doilea receptor implicat.

«În acest fel, am descoperit că, pentru a pătrunde în celule, virusul SARS-CoV-2 se folosește și de acidul sialic, prezent în căile respiratorii superioare și folosit și de virusul MERS-CoV», mai adaugă acesta. Acum, va fi nevoie să se clarifice dacă rata mortalității și nivelul de infecție a COVID-19 pot depinde de aceste două căi de intrare. «Acest fapt ar putea elimina orice dubiu asupra motivului pentru care există atâtea cazuri asimptomatice, dar este doar o ipoteză ce trebuie confirmată, precum sunt și rezultatele studiilor», continuă G. Ruocco.

O altă cercetare, condusă de Gian Gaetano Tartaglia de la IIT din Genova a relevat faptul că partea proteinei Spike ce interacționează cu receptorul acidului sialic variază considerabil între mai multe formațiuni ale virusului, fapt ce ar putea explica diferențele uriașe de manifestare a virusului observate în mai multe țări. Acesta a studiat și modul prin care virusul odată intrat acționează în interiorul celulei pentru a se reproduce. 

«În acest fel, am observat că, pe lângă faptul că se folosește de anumite proteine deja cunoscute și comune cu alte virusuri, există și alte proteine specifice ale acestuia. Printre acestea din urmă, o zecime sunt comune cu virusul HIV», precizează Tartaglia. Așadar, recomandarea specialiștilor este aceea de a «se încerca, printre medicamentele dezvoltate în ultimii ani împotriva HIV, să se folosească cele antivirale, ce acționează în mod precis asupra acestor proteine. Chiar și în cazul de față, datele trebuie să fie confirmate și sperăm că cercetările noastre vor fi validate științific și că toate acestea ne vor conduce către răspunsuri utile pentru a înțelege fenomenul», a conclus acesta.