Ştiri

COVID-19 în România: Peste 900 de cazuri noi şi 9 decese în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii a anunţat duminică 912 cazuri noi de infectare cu coronavirus şi 9 decese. ”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 912 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 539 mai puţine faţă de ziua anterioară.

102 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, duminică, MInisterul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că în Bucureşti au fost confirmate 333 de noi cazuri de îmbolnăvire. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 103 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.097 cu 105 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 279 pacienţi internaţi la ATI, 238 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 129 sunt minori, 126 fiind internaţi în secţii, cu 21 mai mult decât în ziua anterioară şi 3 în ATI, la fel ca în ziua anterioară”, a mai precizat ministerul.

Până astăzi, 65.207 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 09.04.2022 (10:00) – 10.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (5 bărbaţi şi 4 femei), niciunul anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 9 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Din totalul de 9 pacienţi decedaţi, 8 au fost nevaccinaţi şi 1 vaccinaţi. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta între 70-79 de ani, acesta prezenta comorbidităţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.276 teste RT-PCR 2.180 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.096 la cerere) şi 8.654 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.865.058 teste RT-PCR şi 9.462.241 teste rapide antigenice.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

4 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

4 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

16 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

17 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

17 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

18 ore ago

Acest website folosește cookies