COVID-19 în România: Peste 2.300 de cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 de ore

Andrei Dumitru 02/09/2022 | 13:33 Ştiri
COVID-19 în România: Peste 2.300 de cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 de ore

Un număr de 2.398 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 232 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, 463 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Unde sunt cele mai multe cazuri noi de COVID-19

Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti – 320 şi în judeţele Cluj – 152, Timiş – 141, Braşov – 133 şi Iaşi – 120.

Cea mai mare incidenţă se menţine în judeţul Cluj – 4,22, urmat de Timiş – 3,7, Maramureş – 3,53, Sibiu – 3,39, Arad – 3,38 şi Bucureşti – 3,33.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.851 de teste RT-PCR (1.853 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 998 la cerere) şi 13.097 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.432.259 teste RT-PCR şi 11.264.830 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.224.382 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 123 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

23 de decese, în ultimele 24 de ore

Un număr de 2.339 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 89 mai puţine faţă de ziua anterioară.

La ATI sunt trataţi 191 pacienţi, dintre care 163 sunt nevaccinaţi anti-COVID-19.

Din totalul pacienţilor internaţi, 303 sunt minori, 298 fiind internaţi în secţii, cu cinci mai puţini faţă de ziua anterioară, şi cinci la ATI, cu unul mai mult faţă de ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 23 de decese în rândul pacienţilor cu COVID.

Dintre cele decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani (un bebeluş de 2 luni), 13 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 19 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 6 erau vaccinaţi anti-COVID.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.751 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.