COVID-19 în România: 1.474 de cazuri noi şi trei decese în ultimele 24 de ore

Elena Marinescu 12/09/2022 | 13:21 Ştiri
COVID-19 în România: 1.474 de cazuri noi şi trei decese în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.474 de cazuri noi de COVID-19, cu 568 mai multe faţă de ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 3 decese.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.474 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 568 mai multe faţă de ziua anterioară. 320 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis luni MS.

În Bucureşti au fost raportate 204 cazuri noi, iar judeţele au sub 100 de cazuri fiecare, 10 dintre ele având chiar sub 10 cazuri, în timp ce Covasna nu a raportat niciun caz. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 56 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.941 cu 66 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 156 persoane, cu 5 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 156 pacienţi internaţi la ATI, 127 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 264 sunt minori, 263 fiind internaţi în secţii, cu 39 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 1 la ATI, cu 3 mai puţini faţă de ziua anterioară.

Trei decese în ultimele 24 de ore

Până luni, 66.856 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 11.09.2022 (10:00) – 12.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbaţi şi 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 3 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 2 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, 1 pacient nu prezenta comorbidităţi şi 1 pacient era vaccinat.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.512 teste RT-PCR (1056 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 456 la cerere) şi 8.643 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.457.678 teste RT-PCR şi 11.370.088 teste rapide antigenice.