Ştiri

COVID-19: AstraZeneca a început testarea unui tratament bazat pe anticorpi

Compania farmaceutică britanică AstraZeneca a început să testeze un tratament bazat pe anticorpi, ce vizează prevenirea şi tratarea maladiei COVID-19, care se adaugă astfel recentelor progrese înregistrate la nivel global pentru găsirea unor posibile soluţii medicale contra acestei afecţiuni cauzate de noul coronavirus, scrie Agerpres.

Compania britanică, considerată deja unul dintre jucătorii cheie din cursa pentru dezvoltarea unui vaccin de succes împotriva SARS-CoV-2, a dezvăluit că noul ei studiu va încerca să stabilească dacă medicamentul AZD7442, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali (mAbs), este sigur şi tolerabil, în urma testelor realizate pe un grup de 48 de participanţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Dacă studiul companiei britanice, aflat într-un stadiu incipient şi în cadrul căruia au fost deja administrate dozele aferente participanţilor, va arăta că AZD7442 este un medicament sigur, atunci AstraZeneca va începe să îl testeze atât ca tratament preventiv pentru COVID-19, cât şi ca medicament administrat pacienţilor diagnosticaţi cu această boală, în studii ce vor fi realizate pe grupuri mai mari.

Dezvoltarea de anticorpi monoclonali care ţintesc noul coronavirus – o abordare deja testată de grupurile Regeneron, Eli Lilly, Roche şi Molecular Partners – este o iniţiativă sprijinită de mai mulţi oameni de ştiinţă de renume.

Ce sunt anticorpii monoclonali

Anticorpii monoclonali imită anticorpii generaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor şi pot fi sintetizaţi în laborator pentru a trata diverse boli ale pacienţilor. Printre utilizările lor actuale se află şi tratarea anumitor forme de cancer.

Expertul american în boli infecţioase Anthony Fauci a spus că anticorpii monoclonali reprezintă „pariuri aproape sigure” împotriva COVID-19, iar compania AstraZeneca a primit în luna iunie o finanţare de 23,7 milioane de dolari de la un grup de agenţii guvernamentale americane pentru a dezvolta tratamente bazate pe anticorpi împotriva COVID-19.

Deşi vaccinurile se află în centrul luptei pe termen lung împotriva pandemiei, pe plan internaţional sunt dezvoltate şi tratamente alternative, iar Statele Unite au autorizat utilizarea plasmei sangvine prelevate de la pacienţi deja vindecaţi de COVID-19 pentru a trata persoane care se luptă în prezent cu această boală.

Cotidianul Financial Times a raportat că administraţia preşedintelui Donald Trump analizează în această perioadă posibilitatea de a accelera o procedură ce vizează aprobarea înainte de alegerile prezidenţiale din luna noiembrie a vaccinului dezvoltat de AstraZeneca împotriva COVID-19.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies