Ştiri

Cotaţia barilului de petrol a coborât sub 70 de dolari pentru prima dată după anul 2021

Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri tendinţa descrescătoare, ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potenţial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

În jurul orei 11:10 GMT, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) era în scădere cu 1,65%, până la 70,15 dolari, după ce anterior a coborât cu 2,2%, până la 69,76 dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat după data de 20 decembrie 2021.

Echivalentul european, ţiţeiul Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai, era cotat în scădere cu 1,43%, până la 76,34 dolari per baril.

În paralel, acţiunile băncilor europene BNP Paribas, Société Générale şi Commerzbank au înregistrat miercuri o cădere de peste 10%, în timp ce acţiunile Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 20%, după ce principalul acţionar al băncii elveţiene, Saudi National Bank, a anunţat că nu îşi poate majora participaţia de 10% din cauza unor reglementări.

Andrei Dumitru

Recent Posts

INS: Managerii estimează creşterea preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul

Managerii estimează creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate…

2 ore ago

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

2 ore ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

3 ore ago

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

Acest website folosește cookies