Corpul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi „dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan

NewMoney 02/11/2018 | 14:20 Ştiri
Corpul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a fost dezmembrat pentru a fi „dizolvat” în acid, afirmă un consilier al lui Erdogan

Corpul jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis la 2 octombrie în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, a fost dezmembrat pentru a putea fi „dizolvat” mai uşor, a declarat vineri un consilier al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, citat de cotidianul Hürriyet, relatează AFP.

„Observăm în acest stadiu că ei nu s-au mulţumit doar să-l dezmembreze, ei s-au debarasat de el dizolvându-l”, a declarat pentru cotidianul Hürriyet Yasin Aktay, un consilier al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în cadrul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator, la putere), scrie News.ro.

„Potrivit ultimelor informaţii de care dispunem, motivul pentru care au tranşat corpul a fost să-l dizolve mai uşor”, a declarat el.

Editorialistul Jamal Khashoggi, un colaborator al ziarului american The Washington Post, a fost ucis la 2 octombrie în consulatul saudit de la Istanbul, unde s-a dus în vederea unor demersuri administrative înaintea căsătoriei sale cu o cetăţeană turcă.

Riadul a afirmat mai întâi că Jamal Khashoggi a părăsit consulatul la puţin timp cupă ce a intrat în el, iar apoi că a murit într-o încăierare, însă a sfârşit ptin a evoca o „operaţiune neautorizată” de către putere.

Parchetul din Istanbul a anunţat marţi, într-un comunicat, că „victima a fost dezmembrată” şi că „s-au debarasat de ea” – fără să precizeze cum.

În urma anunţului parchetului, un oficial turc a declarat pentru WP că autorităţile examinează o pistă potrivit căreia corpul jurnalistului ar fi fost dizolvat în acid, la consulat sau în reşedinţa consulului, situată în imediata apropiere.

„Ei voiau să se asigure că nu lasă nicio urmă a corpului”, a adăugat Aktay, un prieten al jurnalistului asasinat.

„Toate locurile în care ne conduceau camerele de supraveghere au fost examinate, corpul nu a fost găsit”, a spus el.

„Uciderea unei persoane nevinovate este o crimă, ceea ce s-a făcut cu corpul este altă ruşine”, a denunţat Aktay.

Islamist periculos

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman l-a prezentat pe jurnalistul Jamal Khashoggi drept un islamist periculos, la câteva zile după ce acesta a fost dat dispărut, într-o convorbire la telefon cu consilierul şi ginerele preşedintelui Donald Trump Jared Kushner şi consilierul pe probleme de securitate naţională John Bolton, potrivit unor persoane la curent cu această conversaţie, dezvăluie The Washington Post.

Potrivit cotidianului, în această convorbire, care a avut loc înainte ca regatul sunnit să recunoască în mod public moartea lui Khashoggi, prinţul moştenitor i-a îndemnat pe Kushner şi Bolton să apere alianţa americano-saudită şi a declarat că jurnalistul este membru al mişcării Fraţii Musulmani, o grupare căreia i se opun Bolton şi alţi oficiali de rang înalt din administraţia americană.

Această încercare de a-l discredita pe Khashoggi – în privat – este contrară poziţiei ulterioare a Guvernului saudit, care i-a depâns moartea drept o „greşeală colosală” şi o „tragedie teribilă”.

„Incidentul care a avut loc este foarte dureros pentru toţi saudiţii”, a declarat Mohammed, liderul de facto al regatului, într-o reuniune, săptămâna trecută. ”incidentul nu este justificabil”.

Ambasadorul saudit în Statele Unite, Khalid bin Salman, l-a prezentat pe Khashoggi, luna trecută, drept un „prieten”, care şi-a dedicat ”o mare parte din viaţă să-şi servească ţara”.

Familia lui Khashoggi a denunţat caracterizarea acestuia drept un islamist periculos drept incorectă, într-un comunicat transmis WP.

„Jamal Khashoggi nu a fost membru al Fraţilor Musulmani. El a negat asemenea acuzaţii în mod repetat în ultimii câţiva ani”, subliniază familia. “Jamal Khashoggi nu a fost o persoană periculoasă în vreun fel. Să se spună altfel este ridicol”.

Potrivit unei persoane la curent cu discuţia, Bolton nu a dat semne că ar susţine descrierea făcută de prinţul moştenitor lui Khashoggi în timpul acestei convorbiri.

Un oficial saudit a negat miercuri că prinţul saudit a făcut aceste acuzaţii, adăugând că „au loc convorbiri de rutină, din când în când”, între tânărul lider şi oficial de rang înalt americani, dar că ”nu s-au făcut asemenea declaraţii” despre Khashoggi.


Foto: AFP/Mediafax