Rețeta perfectă a sărăciei: Cum a adus modelul comunist prăbușirea economiei Coreei de Nord și prosperitate Chinei
Întorcându-ne în 1989, când comunismul își începea declinul în mai multe părți ale lumii, nord-coreeni erau de două ori mai prosperi decât vecinii lor chinezi. A urmat însă miracolul economic chinez, pe care dinastia Kim a refuzat să-l copieze.
Acest articol a apărut în numărul 42 (11-24 iunie) al revistei NewMoney
Motivul pentru care liderii nord-coreeni, nu doar Kim Jong Un, dar și tatăl lui, Kim Jong Il, și bunicul lui, Kim Il Sung, s-au împotrivit cu încăpățânare să preia modelul chinez de succes rămâne un mister. Putem spune azi că, iată, China a reușit să îmbine o dezvoltare economică de tip capitalist, integrarea în economia globală cu existența unui partid comunist atotputernic. În schimb, într-un discurs din 2016, Kim a preamărit rezistența eroică a poporului său „în fața valului de libertate burgheză și a vântului de reformă și deschidere dimprejur“, o critică voalată la adresa Chinei vecine.
Dacă citim mai atent comentariile sale de dată mai recentă se întrevede totuși o schimbare. A curtat Coreea de Sud cu un discurs de deschidere față de investițiile sale, pentru început în zonele unde sunt impuse restricții economice. Și în premieră a vorbit și de o mutare a atenției de la dezvoltarea arsenalului nuclear la construirea unei economii socialiste de tip chinez.
Citiți și: Creșterea și descreșterea Turciei în epoca Erdogan
Este imposibil de aflat însă dacă este vorba de o schimbare reală de abordare sau doar de o retragere tactică în fața loviturii năprasnice a ultimelor sancțiuni care au redus schimburile comerciale cu China cu peste 60% în primul trimestru al anului. Știm doar cu siguranță că întreaga dinastie Kim de la Phenian a fost mereu convinsă că o deschidere a țării, pe care au ales să o izoleze cu cruzime de restul lumii, le-ar pune în pericol legitimitatea guvernării.
Și într-un fel, temerile lor nu sunt neîntemeiate. Rezistența de a nu deschide țara și economia are o explicație simplă – dacă ar institui tipul de liberalizare adoptat de China acum 25 de ani, „liderii de azi de la Phenian ar fi fie morți, fie în închisoare“, este de părere Andrei Lankov, fost student la Phenian în perioada URSS care și azi vizitează Coreea de Nord în mod regulat.
O soartă care s-ar putea să-l aștepte pe Kim, când John Bolton, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, i-a cerut Coreii de Nord să accepte modelul de acord nuclear pe care și dictatorul defunct al Libiei, Moammar Gaddafi, l-a semnat în 2003 (și ne amintim că Gaddafi a fost ucis pe străzile orașului Sirte în 2011 în urma unei intervenții militare occidentale împotriva lui).
Când după această cerere a lui Bolton, Phenianul a amenințat din nou că va anula summit-ul din iunie, Trump l-a avertizat pe Kim că ar putea sfârși ca Gaddafi dacă nu va negocia încheierea sancțiunilor.
ȘI TOTUȘI, SCHIMBARE. Cultul personalității din jurul dinastiei Kim și faptul că a fost o națiune divizată de un război crud au făcut neatractivă singura soluție posibilă de tranziție, este teza lui Lankov, azi profesor de istorie la Universitatea Kookmin din Coreea de Sud. În China, aparatul politic poate spune oricând că Mao Zedong a greșit și de aceea a fost adoptată proprietatea privată. Kim însă nu poate atinge cu nimic moștenirea predecesorilor săi, nu poate invoca nicio imperfecțiune din moment ce bunicul său, Kim Il Sung, de exemplu, era supranumit „Liderul ceresc“.
Coreea de Sud are o populație dublă și poate pretinde guvernarea peninsulei în cazul în care reunificarea va avea loc. Un succes al Sudului, obținut fără binecuvântarea dinastiei Kim, ar putea destabiliza vecinii de la Nord și pune în pericol leadershipul de la Phenian. Diferența de PIB per capita între Nord și Sud (de 22 de ori mai mare cel din Sud, potrivit Băncii Coreene) este aici probabil cea mai mare dintre două țări vecine oriunde pe glob. Deschiderea frontierelor nu va aduce doar o demitizare a regimului lui Kim, ci cel mai important o migrare în masă și o colonializare economică. „În Coreea de Nord, noul capitalism nu va fi construit de oficialii nord-coreeni, ci de managerii de la Samsung și Hyundai“, spune Lankov.
Totuși, nu e ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat în Coreea de Nord din 1989 încoace. Multe s-au schimbat. O firavă economie de piață a crescut de jos în sus, după ce foametea severă din anii ’90 (când şi-au pierdut viaţa între 600.000 şi 2,5 milioane de persoane, n.r.) a atras după sine disoluția vechiului sistem. Recent, Kim a început nu doar să tolereze manifestări de facto ale economiei private, ba chiar sprijină minimal aceste inițiative, conferind de exemplu mai multă libertate de decizie managerilor afacerilor controlate de stat. Avem puține date despre economia nord-coreeană, dar cei care au vizitat recent țara spun că nu prea se văd în jur probleme economice grave în ciuda celor mai recente sancțiuni economice internaționale impuse. Phenianul este un șantier, se construiesc multe proiecte mici, iar clasa de mijloc se lărgește vizibil.
Chiar și așa, PIB per capita rămâne de opt ori mai mare în China. Proprietatea privată rămâne ilegală, coabitând cu greu cu rămășițele economiei planificate. Și chiar dacă nivelul de educație în Coreea de Nord este ridicat, pașii mari făcuți în China în materie de robotică și AI rămân un vis deocamdată pentru nord-coreeni.
SUPRAVIEȚUIREA. Rădăcinile dilemei de azi a lui Kim trebuie căutate în brutalul război intercoreean, când aproape o pătrime din populația nord-coreeană a fost ucisă. Forțele aeriene americane au bombardat orașele nord-coreene până când, în 1951, generalul Emmett O’Donnell anunța că „nu mai este nicio țintă de lovit“. Nu a fost semnat niciun tratat de pace.
După război, Kim Il Sung, care a domnit până în 1994, a adoptat un regim mai stalinist decât cel din Rusia lui Stalin. Raționalizarea alimentelor și interzicerea afacerilor private au devenit realitatea acestei țări, ceea ce a produs o economie necapitalizată sub control politic strict care a rezistat în această formulă până la marea foamete din anii ’90. A fost un moment de răscruce, când a început să prindă formă un sistem hibrid – „un fel de economie pe jumătate planificată, pe jumătate de piață“, remarcă William Brown, observator și analist al Coreii de Nord pentru Agenția Centrală de Informații a SUA, CIA.
Un alt fenomen interesant născut în contextul acestui tip de regim a fost apariția așa-numitei „economii de Curte“, de care au beneficiat elitele nord-coreene. Afacerile care fac trafic cu bunuri ilegale sunt coordonate de o entitate numită Biroul 39. Un studiu dedicat metodelor prin care Coreea de Nord face rost de valută prin operațiuni ilegale, realizat de o comisie americană privind drepturile omului, expune aceste operațiuni ilicite ale Phenianului începând din anii ’70 încoace. La acel moment, de exemplu, zeci de diplomați nord-coreeni au fost expulzați din țări scandinave prinși că traficau în valizele diplomatice alcool, țigări, droguri. Ulterior, lucrurile s-au sofisticat și guvernul a recurs la rețele străine de crimă organizată pentru a vinde heroină produsă în Coreea de Nord, medicamente și țigări contrafăcute.
În 2016, Coreea de Nord a fost suspectată că a fost implicată în furtul celor 81 de milioane de dolari din Banca Centrală a Bangladesh în urma unui atac cibernetic. Phenianul a respins toate acuzațiile.
SPERANȚE. „Nu ar fi însă corect să spunem că nu s-a făcut niciun pas spre reformarea țării“, este de părere Benjamin Katzeff Silberstein, analist în cadrul Foreign Policy Research Institut, un think tank din Philadelphia.
De asemenea, propunând întâlnirea cu președintele Trump, Kim caută să dezamorseze tensiunea militară cu SUA și să mai domolească presiunea sancțiunilor financiare recent reînnoite. Piața chineză absoarbe 83% din exporturile Coreei de Nord, iar decizia Chinei de a se alinia unor sancțiuni ale ONU impuse anul trecut se pare că a fost decisivă. Rămâne de văzut cât de strict va respecta China acest regim de sancțiuni, dar, potrivit documentelor oficiale, până în noiembrie 2017 niciun export de țiței nu s-a făcut spre Coreea de Nord, iar livrările de orez și de grâu au scăzut dramatic.
Nu este exclus ca liderul de la Phenian să fi văzut în acest summit o oportunitate pentru a face în sfârșit ceea ce predecesorii lui nu au îndrăznit niciodată – să adopte tipul de reformă economică însușit de China acum trei decenii, ceea ce ar face din Coreea de Nord un stat mai normal, chiar dacă în continuare condus de un regim autoritar. „Politic însă va fi foarte greu de pus în aplicare“, mai crede Katzeff Silberstein.
Arma izolării
Menținând presiunea sancțiunillor economice, comunitatea internațională speră să obțină cooperarea liderului de la Phenian.
- Presiuni. Piața chineză absoarbe 83% din exporturile Coreei de Nord, iar decizia Chinei de a se alinia unor sancțiuni ale ONU impuse anul trecut se pare că a fost decisivă pentru a-l împinge pe Kim Jong Un spre negocieri cu SUA. Ultimele sancțiuni au redus schimburile comerciale cu China cu peste 60% în primul trimestru al anului.
- Diferențe. Între Coreea de Nord și cea de Sud, diferența de PIB per capita este de 22 de ori mai mare în favoarea sudului. Iar PIB per capita în China rămâne de opt ori mai mare față de cel din Coreea de Nord.
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Marc Champion, adaptare de Mimi Noel
FOTO: Guliver / Getty Images
