Copiii Europei

Am primit de curând, într-un context familial, vi­zita unui bebeluș, împreună, bineînțeles, cu părinții. Este o fetiță drăgălașă, care de cum a intrat pe ușă a zâmbit, făcându-i, la rândul lor, să zâmbească pe toți cei care au întâmpinat-o. Tinerii părinți au, parțial, po­vestea a milioane de români care au plecat din țară. Doar parțial, pentru că părinții fetiței sunt din acea categorie pe care presa a numit-o „nomazii“ interne­tului. Adică au plecat de ani buni din România, au locuit și au lucrat în mai multe locuri din Europa și, de câțiva ani, s-au stabilit în Spania. De altfel, micuța Otilia (pentru că acesta este numele fetiței) s-a năs­cut în Spania. Este unul din sutele de mii de copii care se nasc peste tot în Europa având cel puțin un părinte român.

Statisticile oficiale sunt destul de sărace în date precise privind nașterile în afara țării din părinți români. Știm doar că un studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că în perioada 2000-2016 s-au născut în afara țării aproximativ 630.000 de copii din familii de români.

De asemenea, un fost ministru declara că în anul 2016 s-au născut mai mulți copii români în străină­tate decât în țară, dar sunt și date statistice care pun sub semnul întrebării această informație.

Statistica este mult mai clară în ceea ce privește situația natalității din țară. Scăderea este accentu­ată, iar anul trecut, în România, s-au înregistrat cele mai puține nașteri din ultima sută de ani.

O PIERDERE IMPORTANTĂ. Este clar că, din multe puncte de vedere, econo­mic, social, demografic, emigrarea românilor este o pierdere importantă. De la faptul că românii mun­cesc și plătesc impozite și contribuții în noile state de reședință până la faptul că românii plecați în Europa își găsesc un loc de muncă stabil, închiriază o locuință, își integrează copiii în comunitate, iar unii dintre ei ajung să aibă copii.

Prin emigrare, România nu doar că ratează poten­țialul de forță de muncă pe care l-ar avea dacă românii ar rămâne între granițele țării, dar – prin plecarea forței de muncă – statul român pierde sumele investite în educarea, formarea profesională, susținerea socială și asigurarea sănătății cetățenilor care decid să emigreze.

O consolare poate fi aceea că românii plecați în străinătate le trimit sume de bani consistente rudelor rămase în țară, iar totalul remiterilor pe o peri­oadă lungă (în ultimii 15 ani) rivalizează cu investi­țiile străine directe.

Evident, destinația banilor este diferită, în sensul că banii românilor sunt folosiți în țară pentru consum și pentru achiziții imobiliare, în timp ce fondurile investitorilor străini sunt utilizate în diverse sectoare economice pentru crearea sau consolidarea de afaceri și de locuri de muncă.

BENEFICIUL EMIGRAȚIEI. Dincolo însă de dezavantajele clare ale plecării forței de muncă din România, există și un beneficiu european al emigrației. Cetă­țenii care trăiesc și mun­cesc în afara țării și copiii născuți în aceste condiții sunt fibra profundă a Uniunii Europene. Ei sunt și vor fi cei mai mari susțină­tori ai unei integrări aprofundate a Europei. Pentru ei, libertatea de mișcare a persoanelor, a forței de muncă, dar și a banilor este esențială.

Europenii care au două patrii, una de origine și alta de adopție, au interesul ca în Uniunea Euro­peană să se consolideze libertatea de mișcare. În felul acesta vor putea lucra nestingheriți oriunde în blocul comunitar, vor putea trimite bani acasă și se vor putea întoarce oricând doresc în țara din care provin ei sau părinții lor.

Copiii românilor născuți în afara țării sunt o gene­rație cu adevărat europeană, pentru că pot avea „ră­dă­cini“ din două țări, pot învăța oriunde în Europa și pot lucra de la distanță chiar și de pe un continent pe altul. Interesul acestei generații este ca Uniunea Europeană să devină tot mai integrată.

„Mai multă Europă“, un concept despre care se discuta cu puțini ani în urmă, ar trebui să aducă Uniunea în situația în care să conteze foarte puțin locul nașterii și locul unde se muncește, pentru că totul se va întâmpla sub o „pălărie“ comună.

Politicienii europeni simt că acum vocea tinerilor este esențială. Aceștia trebuie să își spună cuvântul despre cum vor să arate Europa peste 5, 10 sau 20 de ani. De aceea, „Conferința pentru viitorul Europei“, lan­sată de curând la nivelul Uniunii, pune accentul pe tineri. Conferința a creat mecanisme dedicate tine­rilor, pe care își propune să îi audă și apoi să îi asculte. Important este ca și ei să spună ceea ce gândesc.

Desigur, adâncirea integrării europene se va lovi de multe obstacole. Sunt în continuare partizani ai ruperii Uniunii Europene, sceptici care îi cântă prohodul și forțe care încurajează planuri de secesiune.

Dar copiii români născuți în orice colț al Europei – împreună cu părinții lor – vor fi principalii beneficiari ai unei Europe integrate. De aceea, românii, oriunde s-ar afla, ar trebui să pledeze pentru o Europă comună, fără restricții, nu pentru o Europă dezbi­nată și fărâmițată.