Ştiri

Contribuţie clawback de 15% pentru toate medicamentele generice

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri un proiect care prevede plata contribuţiei clawback de 15% pentru toate medicamentele generice. Proiectul urmează să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare.

Contribuţia clawback este o obligaţie de plată care revine trimestrial deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, informează un comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Potrivit viitorului act normativ, începând cu trimestrul III al anului 2023, contribuţia trimestrială se va calcula diferenţiat doar pentru două tipuri de medicamente, faţă de trei în prezent, potrivit CNAS.

Astfel, atât pentru medicamentele produse pe o linie de fabricaţie din România, cât şi pentru cele produse în alte state membre din Uniunea Europeană, se va aplica un regim unitar în funcţie de clasificarea medicamentului şi nu de statul de provenienţă al acestuia, iar contribuţia trimestrială va fi diferenţiată astfel:

* pentru medicamentele de tip I – Medicamente originale pentru care nu există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un generic/biosimilar care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României se menţine procentul actual aferent contribuţiei datorate de 25%;

* pentru medicamente de tip II – Medicamente originale şi generice/biosimilare pentru care există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un echivalent terapeutic care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României se propune un procent aferent contribuţiei datorate de 15%.

„Măsura vizează deopotrivă menţinerea unui mediu favorabil punerii pe piaţă a medicamentelor cu impact pozitiv în aprovizionarea adecvată şi continuă cu produse farmaceutice a populaţiei, cât şi eliminarea riscului declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii de către ţara noastră a obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene”, afirmă sursa citată.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies