Ştiri

Conferință NewMoney: Cheltuiala anuală pentru asigurări private de sănătate se ridică la sub 1 euro/locuitor

Cheltuiala anuală pentru asigurări private de sănătate se ridică la sub 1 euro/locuitor în România, în contextul în care piața de profil este dominată de produsele voluntare de grup oferite de angajatori, a spus Bogdan Andriescu, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR), în cadrul conferinței „Abonamentele și asigurările de sănătate, motoarele de dezvoltare ale serviciilor medicale private”, organizată de revista NewMoney, în parteneriat cu MedLife.

„Abonamentele acoperă zona de prevenție, asigurările acoperă un risc medical și pot fi accesate în cazuri medicale grave. Noi credem că este nevoie de o reformă reală a sistemului, în care asigurările de sănătate să aibă un rol mai bine definit”, a spus Andriescu.

„În România, volumul pieței asigurărilor private de sănătate este departe de cel înregistrat în alte țări. În perioada 2007-2009, piața asigurărilor de sănătate a înregistrat scăderi, dar în 2010 au apărut primele semne de revenire. În perioada 2011-2012, ca urmare a celor mai aprinse discuții privind reforma din domeniul sănătății, piața asigurărilor private de sănătate a ajuns la 80 de milioane de lei, adică puțin peste 17 milioane de euro. La sfârșitul anului 2016, această piață totaliza puțin peste 20 de milioane de euro ca urmare a aplicării deductibilității fiscale de 400 de euro de la 1 ianuarie 2016”, a mai spus Andriescu.

Conferința a fost organizată cu sprijinul MedLife.

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies