Ştiri

Comisia Europeană închide oficial MCV pentru Bulgaria şi România

Comisia Europeană anunţă că închide în mod oficial mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV) pentru Bulgaria şi România.

Mecanismul de cooperare şi de verificare a fost introdus în 2007, la aderarea Bulgariei şi a României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei. Comisia abrogă acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism.

„Permiteţi-mi să felicit Bulgaria şi România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtăşim cu toţii, la nivelul Uniunii, şi ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toţi aceşti ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaştem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare şi de verificare. Activităţile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre”, a decelarat preşedintele CE Ursula von der Leyen.

„Mă bucur că astăzi putem face următorul anunţ oficial: Bulgaria şi România şi-au îndeplinit obiectivele de referinţă stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare. Hotărârea de care au dat dovadă şi colaborarea strânsă cu Comisia de-a lungul anilor au dat roade. Va fi important să se menţină această dinamică şi să se continue eforturile în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Este o zi de bun augur nu numai pentru Bulgaria şi România, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană”, a transmis şi vcepreşedinta pentru valori şi transparenţă Věra Jourová.

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.

”În cazul ambelor state membre, Comisia a concluzionat că acestea şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune şi trebuiau să acţioneze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023”, precizează CE.

La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul şi Parlamentul European că intenţionează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria şi România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunţate astăzi reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.

”Comisia aşteaptă cu interes continuarea cooperării cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre”, conchide CE.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies