Comisia Europeană ameninţă România cu declanşarea Articolului 7, dacă modificările la Codurile penale intră în vigoare

NewMoney 13/05/2019 | 11:00 Ştiri
Comisia Europeană ameninţă România cu declanşarea Articolului 7, dacă modificările la Codurile penale intră în vigoare

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunţat într-o scrisoare trimisă primilor patru oameni din statul român că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE (”opţiunea nucleară”) în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare, anunţă G4Media.ro, citând surse politice.

Frans Timmermans invocă în scrisoarea citată pentru prima oară Articolul 7 şi arată că „Rule of law framework” (Cadrul UE pentru statul de drept)  este ultimul pas pe care Comisia Europeană îl poate face înainte de declanşarea ”opţiunii nucleare” în cazul României, notează G4Media.

Timmermans arată în scrisoare că executivul european este îngrijorat de abaterile României de la cursul stabilit de MCV, dar şi de presiunea pusă pe DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi că modificările adoptate de Parlament pe 24 aprilie la Codul penal şi Codul de procedură penală se adaugă la „îngrijorările majore” ale Comisiei Europene.

Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă şi au fost contestate de preşedintele Klaus Iohannis la CCR, care urmează să discute sesizarea în 28 mai.

Fostul premier Dacian Cioloş susţine că înlocuirea MCV cu o procedură mai drastică şi posibilitatea, afirmată ferm, de activare a Articolului 7 reprezintă „cea mai dură acţiune a Comisiei Europene împotriva Guvernului României”.

„Înlocuirea MCV cu o procedură mai drastică şi posibilitatea, afirmată acum ferm, de activare a Articolului 7 reprezintă cea mai dură acţiune a Comisiei Europene împotriva Guvernului României, de la începutul luptei PSD împotriva justiţiei şi până astăzi. Comisia Europeană transmite clar: aţi încălcat de mult principii esenţiale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor, am încercat să vă convingem să vă opriţi, dar pentru că nu aţi vrut mai există o singură soluţie – sancţiunile. Iar sancţiunile pot fi dintre cele mai dure, de la blocarea fondurilor europene şi până la suspendarea dreptului de vot al României în cadrul Consiliului”, a scris, luni, pe Facebook, Dacian Cioloş.

În ianuarie, liderul grupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, a avertizat-o pe Viorica Dăncilă că guvernul pe care îl conduce ar putea fi al treilea în cazul căruia va fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europenea, după Ungaria și Polonia.

„Chiar sper că în timpul preşedinţiei dumneavoastră nu va exista un al treilea caz. Unul împotriva guvernului dumneavoastră. Şi trebuie să vă spun: nu sunteţi departe de asta. Vă apropiaţi tot mai mult de aplicarea Articolului 7, pentru că ignoraţi în continuare recomandările Comisiei de la Veneţia”.

El a amintit că, în luna noiembrie, când s-a aflat la Bucureşti, s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, liderul social-democrat. „El a apărat atitudinea guvernului dumneavoastră susţinând că «statul de drept este o chestiune secundară». Ei bine, multe lucruri sunt secundare în Europa, este adevărat, dar în niciun caz statul de drept”.


Sursa: News.ro

Foto: Mediafax