Comentați?

După ce am consemnat dispariția din presa noastră a necrologului, vă propun să citim stâlpii pentru altă rubrică adormită la noi: „Poșta redacției“. Înainte de a-și pune mâinile pe piept, această secțiune, printre cele mai gustate în presa de dinainte de 1989 – savu­ram comentariile mai vii decât ale ziariștilor, succinte, suculente ale cititorilor în lunarele Sport și Cinema –, a fost menținută artificial în viață, postdecembrist. Întrebările cititorilor au început să fie născocite de redactori, care-și ridicau singuri teme la fileu, până când s-au plictisit și jurnaliștii, și cititorii.

A apărut internetul, printul s-a subțiat, „Poșta re­dacției“ a sucombat. De fapt, și-a pierdut locul la noi (publicații importante din Statele Unite ori din Marea Britanie continuă dialogul cu cititorii în spații clar delimitate). Poate s-a considerat caduc să le pui portavoce cititorilor, când își iau oricum teren în subsolurile arti­colelor din media online. Azi, cum observă Alison Gow, redactor-șef digital în trustul britanic Tri­nity Mirror, mulți cititori ai publicațiilor online sca­nează titlurile, apoi sar direct la comentarii fără să se mai obosească să parcurgă articolul în sine, adică faptele. Publicul nu mai e consumator pasiv. Are pă­reri și le poate exprima instant, nu ca în perioada tipa­rului.

Totuși, să nu divinizăm printul pe fondul inflației de comentarii de azi. Cu toate că „democratizarea“ digitală, cum zicea Umberto Eco, a dat glas idiotului satului. Iar Mark O’Connell, de la The New Yorker, susține că „să citești comentariile e un impe­rativ masochist – accesul compulsiv de masochism, fără plăcerea perversă. A da click pe butonul «Vezi toate comentariile» e o manifestare pe care o suspectez a ține de instinctul freudian al morții“.

MARGINALIA. Așa ajungem la alt lucru aparent pier­dut, la nivel planetar, în noul ev digital: nobila artă a adnotării. Marginalia, care înseamnă efectiv să scrii ceva pe marginea unui text, să adnotezi, să lași o apostilă, a existat de când tiparul.

Adnotările sunt străbunicile comentariilor de azi. Se adăugau, de mână, unui text tipărit. Și, da, unele erau mai pertinente decât textul în sine. Aveau un singur cusur – erau scrise doar pe câte un exemplar. Publicul care făcea comentarii cuprindea și celebri­tăți. Bunăoară, poetul Samuel Taylor Coleridge era un adnotator înrăit. A umplut 450 de cărți cu comentarii pe margine. Voltaire a compus în spațiul alb al altor cărți, Walt Whitman și Edgar Allen Poe scriau cu aviditate pe margine, Mark Twain a așter­nut cândva un verdict sarcastic într-o carte pe care o citea: „Și o pisică poate face literatură mai bună“.

„Oamenii vor găsi o cale de a face adnotări și electronic (se pot face pe e-readerul Kindle, prin funcția Note, deși e un pic peste mână, n.r.). Se pune însă întrebarea cum vor fi păstrate acestea“, susține G. Thomas Tanselle, profesor de engleză la Columbia University.

MAMA COMENTARIILOR. Cel mai bun comentariu pe care l-am citit vreodată e un text, înclin să cred, apocrif. E atribuit unui cititor al unui ziar american, stă la baza multor scheciuri TV din Marea Britanie, e posibil să aparțină altcuiva decât unui anumit Mike Erickson, din Monte Rio, California. A apărut la „Poșta redacției“ pe 29 iulie 1976 în vechiul ziar The Sebastopol Times – azi, Sonoma West Times & News.

Citez și, deși mă doare inima fiindcă e splendid, scurtez: „Ieri ați avut în ziar o poveste despre un britanic care se dădea cu motocicleta prin oraș (știți, doar britanicii fac asta; de asemenea, ne plac suporturile de pâine prăjită, ceaiul și plimbările la prânz). Chiar și limba pe care o folosiți are savoarea Limbii-Mamă. Fiind atât de anglicizați la The Sebastopol Times, poate veți vizita Marea Britanie. De va fi așa, mă simt obligat moral să vă explic rudimentele presei britanice, ca să înțelegeți ce veți citi pe căile ferate ale Majestății Sale, în timp ce așteptați ca mecanicul de locomotivă să revină după ceaiul său de după-amiază. Anglia are nouă ziare.

The Times e citit de către cei care conduc țara; The Mirror e citit de către cei care cred că ei conduc țara; The Guar­dian e citit de către cei care cred că ar trebui să con­ducă țara; The Morning Star e citit de către cei care cred că țara ar trebui condusă de altă țară; The Mail e citit de către soțiile celor care conduc țara; The Financial Times e citit de către cei care dețin țara; The Express e citit de către cei care cred că țara ar trebui condusă cum era odată; The Telegraph e citit de către cei care cred că încă e așa; The Sun e citit de către cei cărora nu le pasă cine naiba conduce țara, câtă vreme e doldora (în original, stacked, care, în argoul american, desemnează o persoană cu sânii deosebit de mari, n.r.)“.

Veți spune că sunt nostalgic după print, cu toate că e o presupunere facilă – în fond, voi încredința acest articol tiparului. Asta nu mă împiedică să consider Noua Ordine Digitală drept o perioadă fertilă pentru comentarii pertinente. Dovadă, un mesaj venit pe contul de WhatsApp al emisiunii „Morning Glory cu Răzvan Exarhu“, de la Rock FM. E un comentariu al unui ascultător după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit, la începutul acestui an: „Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat“. Comentariul sună așa: „Nu e plagiat, e cover“.