Colecția cu surprize

Oana Borviz 04/12/2020 | 12:48 Timp Liber
Colecția cu surprize

Cărți scrise de autori români, mai mult sau mai puțin cunoscuți, alcătuiesc cea mai nouă colecțiea Editurii Litera. Ambasadoarea lor este scriitoa­rea Doina Ruști, care a mizat pe originalitatea și diversitatea titlurilor alese. De soarta cărților vor răs­punde, însă, cititorii.

După ce Editura Pandora M a lansat o colecție de­dicată literaturii universale (Anansi. World Fiction), iată că Litera le aduce cititorilor o colecție nou-nouță de literatură română contemporană. Ideea Bibliotecii de Proză Contemporană, cum se numește colecția, a venit firesc pentru cei de la Litera, care publică, încă de la începutul anilor ’90 (când a fost fondată editura), literatură română.

Pentru că, în ultimii ani, au sosit la redacție manuscrise semnate de scriitori mai mult sau mai puțin cunoscuți și pentru că Doina Ruști (autoarea unor cărți foarte bine primite de critică și de public, precum „Fantoma din moară“, „Lizoanca“ sau „Mâța Vinerii“) se afla în căutarea unei edituri unde să poată îngriji și promova romane ale unor autori ro­mâni talentați, Litera și scriitoarea au făcut echipă pentru a pune pe roate un proiect de care cititorii aveau nevoie.

Romanele „Paturi oculte“, de Doina Ruști, „Cuibul bufniței“, de Tudor Runcanu, „I Put a Spell on You…“, de Allex Trușcă, „Cimitirul trandafirilor“, de Cristi Nedelcu, și „Kyparissia“, de Alexandra Niculescu, deschid colecția.

Lanul de secară

Scrise în stiluri și tematici dife­rite, cărțile au fost alese tocmai pentru diversitatea lor, așa cum mărturisește Doina Ruști: „Nu a fost neapărat un clasament valoric, cât încercarea de a transmite spre cititori mesajul că vom publica scri­e­ri variate“. S-a mizat foarte tare, în alegerea cărților, pe originalitate, construcția textului, teme, emoție tran­s­misă, dar și pe „arma“ intuiției profesionale, cum o numesc cei de la Litera, „care de multe ori este și cea mai eficientă“.

„Paturi oculte“ se construiește în jurul a doi tineri care se îndrăgostesc după ce intră în contact cu niște paturi mistice. „Cuibul bufniței“ are în centru un personaj bizar dintr-un oraș transilvănean, atemporal, unde se petrec lucruri la care nici nu te gân­dești. „I Put a Spell on You…“ este un roman fantastic despre diferitele fețe ale feminității și despre ceea ce ne dorim cu adevărat. „Cimitirul trandafi­ri­lor“ țese, cu realism, două povești de viață aflate la distanță de zeci de ani una de cealaltă. „Kyparissia“ este un volum de proză scurtă cu un personaj interesant ce leagă între ele povestirile.

Toate sunt cărți cu viziuni epice noi, cu „subiecte seducătoare“ și „idei ca niște săgeți capabile să ră­mână înfipte multă vreme în lanul de secară, unde cresc deopotrivă prejudecățile, idealurile și canoa­nele“, cum spune Doina Ruști.

Cititori rafinați

Citesc românii literatură ro­mână contemporană? Da, spune Doina Ruști, con­vinsă. „Cei mai rafinați cititori sunt cei de literatură română“, pe care scriitoarea îi identifică astfel: în primul rând, elita, „pe care timpul și vicisitudinile sociale n-au alterat-o“; în al doilea rând, „cititorii flo­tanți: elevi, studenți, oameni aflați în formare și care se conectează la scrisul viu dintr-un imbold al vârstei“.

Există cerere, există scriitori buni și există editori de proză contemporană. Prin urmare, o astfel de co­lecție avea toate datele favorabile pentru a se alcă­tui. Destinul ei va fi trasat de mai mulți factori (sociali, marketing etc.), dar unul cu rol important va rămâne coordonatorul colecției, un fel de ambasador, de „influencer“ de carte, cum îl numesc cei de la Litera, „care reprezintă el însuși un reper pentru cititori și al cărui nume poate gira calitatea selecției titlurilor“.

Prin colecția Bibliotecii de Proză Contemporană, atenția va fi îndreptată în special către scriitorii aflați la debut care, spun reprezentanții editurii, „vor avea toate șansele să devină cunoscuți și să-și creeze propria comunitate de cititori“.

Reeper bun

După primele cinci titluri, urmează să vadă lumina tiparului alte cărți inedite, printre care și una semnată de Liviu G. Stan, „prozator cu ino­vație pe frază și compoziție interesantă“, cum îl pre­zintă Doina Ruști. Pentru că vor să-și surprindă cititorii, cei de la Litera nu dezvăluie alte apariții vii­toare, dar ne asi­gură că în fiecare lună va exista cel puțin un titlu nou în colecție (disponibilă pe litera.ro și în librăriile din toată țara).

Cu toții (editori și scriitori) sunt însă convinși că Biblioteca de Proză Contemporană are toate șan­sele ca în câțiva ani să devină un reper pe piața de carte românească.

CINCI

Colecția Biblioteca de Proză Contem­porană debutează cu cinci autori.

  • Doina Ruști. Surprinde prin temă, stil și talentul de a construi noi lumi.
  • Allex Trușcă. „Cealaltă regină“ și „Nebunul alb“ sunt alte cărți în care a imaginat povești fantastice.
  • Tudor Runcanu. Om de radio și membru fondator al trupei Hara, scrie proză, teatru și critică literară.
  • Cristi Nedelcu. A publicat cărți de teatru, antropologie și eseuri, de pildă, „Însemnări despre Shakespeare“.
  • Alexandra Niculescu. Înainte de „Kyparissia“, a publicat „Săptămâna merelor coapte“ și „No, Thank You“.

Acest articol a aparut în numărul 104 al revistei NewMoney