Încrederea investitorilor în piața rezidențială a ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria modernă

NewMoney 19/03/2018 | 19:09 Ştiri
Încrederea investitorilor în piața rezidențială a ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria modernă

Încrederea investitorilor în piața rezidențială locală se află la cel mai ridicat nivel din istoria modernă a pieței, iar ponderea unităților adresate middle market va crește la cel mai ridicat nivel deținut vreodată de segment în totalul locuințelor aflate în construcție în București și împrejurimi, arată studiul de piață Residential Market Beat 2018 întocmit de către compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker România.

Astfel, peste 20 de proiecte rezidențiale ar urma să livreze fiecare cel puțin 200 de locuințe în acest an în București și împrejurimi, dublu comparativ cu situația înregistrată în 2017. În același timp, în acest moment se află în dezvoltare nouă proiecte cu peste 1.000 de locuințe, demararea altor trei urmând să aibă loc în acest an.

În plus, ultimii trei ani au adus o creștere semnificativă a numărului de proiecte middle market din București, destinate persoanelor cu venituri medii și peste medii și caracterizate printr-un amplasament mai bun, semicentral sau în apropierea marilor centre de birouri, suprafețe mai mari comparativ cu ale locuințelor vechi similare și finisaje de o calitate mai ridicată.

Astfel, dacă în 2015 aproximativ 17% din proiectele rezidențiale dezvoltate în București și împrejurimi ținteau segmentul middle market, circa 37% din oferta nouă dezvoltată în 2017 se adresa aceluiași segment potrivit datelor Coldwell Banker România, această creștere a calității ofertei fiind vizibilă și în piețe rezidențiale regionale din țară – iar 2018 va fi anul care va aduce cea mai importantă schimbare în acest sens.

Din cele peste 12.000 de locuințe noi aflate în acest moment în construcție în București și împrejurimi, 46,3% țintesc segmentul middle market, acesta fiind cel mai ridicat nivel deținut vreodată de segment în totalul locuințelor aflate în dezvoltare.

”2018 poate fi anul maturizării pieței rezidențiale locale, care se află într-un moment favorabil de care investitorii încearcă să profite din plin: ritmurile de vânzări sunt bune, iar cererea pentru locuințe de calitate este ridicată și solvabilă. Majorarea dobânzilor, diminuarea fondurilor Prima Casă, creșterea costurilor de dezvoltare și evenimentele macroeconomice negative pot reprezenta un risc pe termen mediu și lung iar dezvoltatorii vor înregistra succes doar dacă planurile de business vor fi realizate temeinic”, afirmă Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker România.

Cea mai mare pondere a unităților care ar urma să fie livrate în 2018 pe piață se adresează în continuare segmentul mass market. Acestea reprezintă aproximativ 51,5% din ofertă, procentul fiind însă în scădere cu opt procente comparativ cu anul anterior, pe fondul creșterii numărului de proiecte destinate segmentului middle market.

Cele mai multe proiecte de acest tip sunt dezvoltate în marile cartiere bucureștene sau în zonele mărginașe ale orașului, unde infrastructura generală este însă bună iar accesul către puncte de interes (centre comerciale, proiecte de birouri, parcuri, instituții de învățământ etc.) este unul relativ facil. Suprafețele locuințelor încadrate în această categorie sunt similare celor finalizate anterior de 1990 iar finisajele reprezintă de regulă opțiunile de pornire pe fiecare categorie de caracteristici.

Față de anii anteriori, în 2018 se va înregistra și o diminuare semnificativă a numărului de unități rezidențiale low market, componentă a segmentului mass market, până la cel mai scăzut procent înregistrat până în prezent – 6,8%, față de 18,2% în 2017 și 35% în 2014. Locuințele low market sunt caracterizate prin suprafețe mai mici comparativ cu ale locuințelor vechi, finisaje de slabă calitate și printr-un amplasament deficitar, de regulă în afara orașului și în zone cu o infrastructură generală, rutieră și de utilități, care prezintă numeroase minusuri.

Zona de vest a Bucureștiului va aduce cele mai multe livrări de locuințe din acest an, aproximativ 37,3%, în timp ce zona de nord a orașului va cuantifica 22,2% din locuințele finalizate.

Cu o vechime de 12 ani pe piața locală, Coldwell Banker România este una dintre cele mai mari companii locale de consultanță imobiliară și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial, având un portofoliu format din peste 20 proiecte rezidențiale în București, Brașov, Cluj – Napoca și Constanța.