Cognizant Softvision România ajunge la 2.000 de angajați

Andrei Dumitru 18/11/2020 | 15:16 Ştiri
Cognizant Softvision România ajunge la 2.000 de angajați

Cognizant Softvision a anunțat astăzi că a ajuns la 2.000 de angajați în România, fiind astfel unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din țară.

Pe lângă angajarea a peste 400 de ingineri software, de la începutul acestui an, compania a deschis și noi studiouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare.

„A ajunge la 2.000 de angajați este o etapă importantă și un indicator puternic al angajamentului nostru față de creșterea în România, în special într-un an în care ne-am confruntat cu toții cu situația COVID-19”, a declarat Mihai Constandiș, Country Manager, Head of Eastern Europe Studios, Cognizant Softvision. „Am trecut la un model de business 100% cu munca de la distanță de la începutul pandemiei și intenționăm să continuăm să operăm în acest mod și să fim atenți la sănătatea și bunăstarea angajaților noștri, atât timp cât situația o impune. Am implementat un “work from home journey”, prin care încercăm să stăm conectați, constant, în mediul virtual. Experiența și capacitatea noastră de a ne dezvolta se datorează în mare parte culturii noastre vibrante, care este un element esențial pentru succes atunci când vine vorba de gestionarea și lucrul într-un model de business cu echipe distribuite”, a spus Mihai Constandiș.

Cognizant Softvision România și-a extins business-ul cu peste 40 de clienți noi în ultimele zece luni, din domenii precum servicii financiare, asistență medicală, educație și industrii de bunuri de larg consum, business-uri care caută să-și îmbunătățească ofertele digitale, în special în urma COVID-19.

„De când ne-am unit forțele cu Cognizant, prin abordarea noastră unică de inginerie, design și dezvoltare de produse și servicii digitale am reușit să oferim soluții inovatoare și experiențe digitale de impact pentru clienții noștri”, a spus Andres Angelani, CEO, Cognizant Softvision. „Ne concentrăm să ne dezvoltăm continuu și aspirăm să fim cel mai cunoscut brand din lume pentru crearea de produse și soluții digitale care conectează brandurile cu consumatorii.”