CNSU: Orele se vor se vor derula online în toate școlile în care vor fi amenajate secţii de votare

Andrei Dumitru 23/09/2020 | 13:38 Ştiri
CNSU: Orele se vor se vor derula online în toate școlile în care vor fi amenajate secţii de votare

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, în 25, 28 şi 29 septembrie, în toate unităţile de învăţământ în care vor fi amenajate secţii de votare.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităţilor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru alegerile locale din anul 2020. Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secţiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv”, a transmis, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa citată a precizat că activităţile didactice pentru aceste unităţi şcolare vor fi desfăşurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

La alegerile de duminică vor fi organizate 18.794 secţii de votare, cele mai multe fiind în unităţi de învăţământ.

Date fiind condiţiile impuse de pandemie, este necesar un timp mai mare pentru pregătirea secţiilor de votare şi pentru dezinfectarea ulterioară a sălilor.