CNAS: Pacienţii cu boli cronice nu au nevoie să apeleze la pachetul de prevenţie 40+

Elena Marinescu 20/10/2022 | 17:56 Ştiri
CNAS: Pacienţii cu boli cronice nu au nevoie să apeleze la pachetul de prevenţie 40+

Pacienţii cu boli cronice nu au nevoie să apeleze la pachetul de prevenţie 40+ pentru persoanele asimptomatice, deoarece se află în contact periodic cu medicul de familie, iar acest pachet a fost „din start” gândit pentru persoanele care nu au semne/simptome de boală şi care nu-şi verifică periodic starea sănătăţii, a precizat joi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„În cadrul pachetului de servicii decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate la nivelul asistenţei medicale primare sunt prevăzute servicii de prevenţie pentru toate categoriile de vârstă. Printre consultaţiile de prevenţie oferite de medicii de familie (în cadrul cărora se poate recomanda şi un set de analize medicale de laborator) se numără şi cele destinate persoanelor asimptomatice cu vârsta peste 40 de ani din listele proprii, adică acelor persoane care nu sunt în evidenţa medicului de familie cu boli cronice şi nici nu manifestă semne de boală”, afirmă CNAS într-un comunicat remis presei.

În ceea ce priveşte adresa prin care CNAS a solicitat medicilor de familie să precizeze câte persoane asimptomatice de peste 40 de ani se află pe listele lor de pacienţi, scopul acestei centralizări de informaţii este dimensionarea finanţării pachetului de prevenţie, la nivel naţional, în funcţie de numărul total al beneficiarilor, şi construirea unui indicator de evaluare a activităţii de prevenţie, având în vedere că în semestrul I al acestui an consultaţiile de prevenţie acordate tuturor segmentelor de vârstă au constituit doar 1% din totalul consultaţiilor acordate de medicii de familie.

Potrivit CNAS, o atenţie deosebită necesită în special persoanele de peste 40 de ani, deoarece după această vârstă incidenţa bolilor cronice creşte semnificativ.

„Prin pachetele de prevenţie, CNAS urmăreşte să încurajeze persoanele menţionate să-şi verifice periodic starea sănătăţii, dar şi medicii de familie să acorde activ consultaţii preventive, în cadrul cărora să evalueze comportamentele cu impact global asupra sănătăţii (stilul de viaţă: fumat, consum problematic de alcool, activitatea fizică, dieta etc.), riscul cardiovascular, oncologic, sănătatea mintală, sănătatea reproducerii, şi să intervină asupra riscurilor modificabile”, se arată în comunicat.

Persoanele cu boli cronice aflate pe listele medicilor de familie beneficiază de consultaţii periodice lunare decontate din FNUASS pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea etc.

Totodată, în cazul acutizării afecţiunilor cronice sau a prezenţei oricăror simptome a căror provenienţă trebuie clarificată, pacienţii se prezintă la medicul de familie, care, în urma evaluării, stabileşte conduita terapeutică. Pentru orice afecţiune acută/subacută/acutizare a unei boli cronice, casa de asigurări de sănătate decontează medicilor de familie încă două consultaţii pentru fiecare episod de boală, în afara consultaţiilor periodice anterior menţionate. În urma efectuării consultaţiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigaţii medicale paraclinice) sau alte documente.

Aşadar, medicul de familie acordă consultaţii într-un mod integrativ, ţinând cont de toate afecţiunile acute, subacute sau cronice de care suferă pacienţii, investigând totodată şi factorii de risc pentru apariţia altor boli sau agravarea celor existente, realizând atât prevenţie primară (preîntâmpină apariţia afecţiunilor prin intervenţia asupra factorilor de risc), prevenţie secundară (depistează precoce boala, înainte de a se manifesta), prevenţie terţiară (screeningul complicaţiilor cu reducerea agravărilor sau apariţiei complicaţiilor).