Ştiri

Clotilde Armand, mandatată de Consiliul Local Sector 1 să ceară în justiție rezilierea contractului cu Romprest

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de hotărâre, cu trei amendamente ale PNL, prin care este mandatată Clotilde Armand, primar al Sectorului 1, să demareze o acţiune în instanţă de reziliere a contractului cu Romprest. Edilul a precizat că „dincolo de linşaj mediatice, dincolo de jignirile şi calomniile împotriva mea, după lungi bătălii”, consilierii i-au acordat posibilitatea să cerea în justiţie rezilierea acestui contract cu Romprest.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 17 voturi „pentru” şi nouă abţineri. În timpul discuţiilor a existat un schimb de replici între primarul Sectorului 1 şi consilieri locali care i-au cerut edilului, pe tot parcursul şedinţei care a durat peste patru ore, să le prezinte contractul încheiat cu firma Brai-Cata pentru colectarea gunoiului, însă Clotilde Armand a specificat că achiziţia este publică în SEAP şi le-a cerut consilierilor în repetate rânduri să o mandateze pentru a rezilia contractul cu Romprest.

Înaintea şedinţei CL Sector 1, liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a anunţat că liberalii care sunt în CL vor susţine demersul în instanţă al edilului Clotilde Armand pentru rezilierea contractului cu Romprest, însă va fi depus un amendament pentru a fi asigurat că votul în CL este dat pe oportunitate. El a mai spus că partidul din care face parte nu vrea să înlocuiască „firma unei mafii, cum spune doamna primar, cu firma unei alte mafii”.

Clotilde Armand a anunţat că Administraţia Domeniului Public Sector 1 a achiziţionat vineri servicii de colectare, transport şi tratare/eliminare/depozitare a 100 de tone de gunoaie în zona Sectorului 1, în valoare totală de 62.900 lei, iar serviciile includ atât deşeurile necontrolate cât şi coşurile de gunoi stradale.

„Chiar dacă ne aflăm într-o stare de alertă cauzată de şantajul operatorului delegat de salubrizare şi achiziţia a fost făcută în regim de urgenţă, preţul total per tonă este mai mic decât cel prestat de Romprest”, a adăugat duminică edilul.

Armand a acuzat, vineri, PNL şi PSD că au boicotat şedinţa Consiliului Local în care urma să fie mandatată pentru promovarea unei acţiuni de reziliere a contractului cu Romprest.

În replică, reprezentanţii PNL au susţinut că „executarea contractului de salubritate ţine doar de primar, iar primarul nu are nevoie de împuternicirea Consiliului Local pentru a cere instanţei rezilierea contractului”.

În Sectorul 1 a fost declarată stare de alertă din cauza situaţiei gunoaielor.

Clotilde Armand: E o mare victorie

„Dincolo de linşaj mediatice, dincolo de jignirile şi calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri când consilierii PSD şi PNL nu s-au prezentat la şedinţa de consiliu şi au făcut front comun pentru compania care şantajează autoritatea locală şi cetăţenii din Bucureşti, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarului Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astăzi primarul poate solicit Justiţiei rezilierea contractului cu Romprest. Asta însemna să nu renunţi. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia făcut de toţi primarii dinaintea mea”, a scris Clotilde Armand, marţi pe Facebook, după şedinţa Consiliului Local Sector 1.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Zelenski, nemulţumit că ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat nemulţumit de faptul că aliaţilor occidentali le ia prea…

13 ore ago

UNSAR: Nu va exista coplata la RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) transmite că un aşa-numit…

13 ore ago

Judecătorii au dat verdictul: Moştenitorii au dreptul să obţină informaţii protejate de secretul bancar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că moştenitorii au dreptul să obţină informaţii…

15 ore ago

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

16 ore ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

17 ore ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

18 ore ago

Acest website folosește cookies