„Clonele” lui Trump: cine sunt șefii de stat care copiază cu succes modelul autoritar al președintelui american
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Pentru mulți observatori politici, înfrângerea candidatei de extremă dreaptă, Marine Le Pen, în alegerile prezidențiale din Franța din 7 mai, a pus capăt unui curent politic care părea că mătură lumea dezvoltată. Chiar și cu înfrângerea clară, genul de leadership încarnat și de lideri precum Donald Trump, președintele SUA, sau cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu a dispărut, ba chiar proliferează în diverse colțuri ale lumii.
Vechea sintagmă „lider autoritar“ poate fi folosită pentru cei care au îmbrățișat această stilistică a puterii, cu o diferență: în trecut, un lider autoritar era un dictator precum Stalin (fosta URSS) sau Gamal Abdel Nasser (Egipt), care au pus mâna pe putere într-un mod nedemocratic și au condus în forță. Astăzi, liderii autoritari sunt cei care câștigă democratic alegerile, dar ulterior subminează democrația prin modul în care își exercită puterea.
În Turcia, de pildă, Erdogan a reușit prin referendum să primească undă verde pentru modificarea Constituției. Schimbările pe care le face îi vor conferi prerogative și mai largi. În SUA, Trump distruge statu-quo-ul prin tot felul de ordine prezidențiale sau concediind directorul FBI fără preaviz.
De asemenea, remarcăm că, în zilele noastre, un lider autoritar poate fi foarte bine și o femeie. Marine Le Pen a crescut spectaculos pe un val de frustrare a unei părți a electoratului francez și să obțină cel mai bun scor electoral din istoria Franței pentru un partid de extremă dreaptă. Cu acest rezultat, Le Pen își crește șansele pentru alegerile din 2022, dacă președintele ales, Emmanuel Macron, nu va reuși să amelioreze problemele cu care Franța se confruntă azi.
Mini-Trumpi, atac la democrație. Acest gen de lideri vor candida pentru cea mai înaltă poziție în stat peste tot în lume în următorii doi ani. Dacă vor și câștiga, semnalul va fi clar: peste tot în lume, democrația este în pericol. Într-o epocă în care încrederea opiniei publice se prăbușește, iar partidele politice se dovedesc tot mai impotente, guvernarea prin lideri de forță seduce bazine electorale din ce în ce mai mari.
Tinerii din multe țări sunt tot mai nemulțumiți de cei care conduc acum și implicit mai atrași de formele autoritare de conducere, remarcă Yascha Mounk, profesor la Harvard. Sunt nefericiți pentru că, în opinia lor, democrația nu a rezolvat stagnarea veniturilor, instituțiile reprezentative ale democrației sunt captivele unor grupuri de interese sau terenuri de luptă extrem de partizane. Dar și pentru că partidele politice s-au prăbușit. În plus, rețelele sociale au democratizat accesul la informații dinspre zona instituțiilor publice. În acest context, liderii autoritari și pseudoautoritari pot seduce electoratul cu strategii trumpiste, promițând că o personalitate politică puternică poate da soluții acolo unde partidele, instituțiile sau foștii lideri au eșuat.
Amploarea acestui val politic arată că modelul de guvernare democratic are mari probleme în toată lumea.
Liderii care se prefigurează a fi autoritari vor candida în țări precum Cambodgia, Malaysia, Ungaria, Botswana sau Kârgâzstan. În țări precum Serbia, Macedonia sau Nicaragua, liderii autoritari au câștigat deja alegerile anul trecut, după ce au schimbat legea electorală fie în favoarea lor, fie pentru a-și extinde pur și simplu mandatul.
Este posibil, ca în Indonezia, la alegerile din 2019, să candideze doi mini-Trumpi – Prabowo Subianto, fost general și fostul ginere al dictatorului Suharto. Prabowo s-a poziționat drept singurul capabil să scoată țara din problemele de securitate și economice cu care se confruntă. Contracandidatul său, Hary Tanoesoedibjo, un miliardar din domeniul turismului (ironic, chiar partener de business cu Donald Trump), a promis că va repune pe făgașul normal țara, pentru că politicienii, iată, au eșuat.
În Mexic, fostul premier Andrés Manuel López Obrador, conduce în sondaje pentru alegerile prezidențiale din 2018. Spre deosebire de Prabowo sau Trump, López Obrador a alunecat spre stânga spectrului politic, dar împărtășește aceleași trăsături cu toți cei enumerați.
Al treilea val. Asistăm practic la al treilea val de regres al democrației din ultimul secol. Precedentele – când regimurile autoritare au ajuns la putere în detrimentul democrațiilor – s-au petrecut în anii ’20-’30, apoi în anii ’60-’70. Potrivit Freedom House, organizația care monitorizează libertățile civile, valul de regres democratic a ținut 11 ani.
Evident că nu toți acești mini-Trumpi vor câștiga. Prabowo și Tanoesoedibjo rămân niște contracandidați cu șanse mici încă în fața președintelui în exercițiu Joko Widodo. López Obrador are de înfruntat mulți contracandidați, iar alegerile din Mexic sunt în general impredictibile. Iar puternicul premier cambodgian Hun Sen va lupta cu o opoziție care a fost foarte aproape să câștige anul trecut.
Dar chiar și dacă jumătate dintre ei vor accede la putere în următorii doi ani, numărul țărilor care vor înregistra regrese din punctul de vedere al democrației – printre ele și economii foarte mari precum cea a Indoneziei – se va dubla, cu efecte dezastruoase asupra libertăților sociale și politice. Apetența pentru lideri autoritari se va generaliza prin contagiune, la fel cum s-a întâmplat cu răspândirea democrațiilor în Europa de Est, după încheierea Războiului Rece și destrămarea URSS.
Începutul sfârșitului. Cu toate acestea, următorii doi ani s-ar putea dovedi apogeul epocii liderilor autoritari moderni. O parte au dezamăgit deja, în Polonia și în alte țări. Sub narcoticul puterii absolute, mulți au mers prea departe cu reprimarea unor influente forțe locale sau au promovat politici atât de nepopulare încât și-au revoltat propriii suporteri.
În Thailanda, fostul premier Thaksin Shinawatra și-a îndepărtat armata și elitele din Bangkok și în consecință a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat. În Polonia, partidul Lege și Justiție a înfuriat zeci de mii de cetățeni încercând să adopte legi sensibile precum interzicerea avortului. Partidul ar putea pierde controlul Parlamentului la următoarele alegeri, opoziția crescând puternic în sondaje. Și aceeași soartă s-ar putea să o aibă și Republicanii lui Trump care domină acum ambele Camere legislative.
În plus, în ciuda prieteniei afișate în public de acești lideri, prin declarații de susținere reciprocă – vezi Trump și Duterte sau Trump și Erdogan, cel mai probabil nu ar face o echipă bună dacă ar fi puși la un loc.
În trecut, SUA au negociat cel mai eficient cu alte guverne democrate, precum cele membre ale NATO, și asta pentru că au împărtășit aceleași principii de cultură politică și tradiții democratice adânc înrădăcinate, fapt care a împiedicat ca procesul decizional să fie asumat de un singur lider. Liderii autoritari moderni încearcă să renunțe la aceste tradiții. Mai mult, toate aceste figuri enumerate până acum dau dovadă de grandomanie. Sunt niște oameni cu o puternică notorietate, niște showmeni care cu greu ajung la un compromis cu interlocutorii lor internaționali. Nu sunt nici pe departe ceea ce promit – lideri puternici care-și protejează cetățenii, ci prin atitudinea lor fac ca lumea să fie un loc mai periculos.
De fapt, Trump însuși le-ar putea face cel mai mare deserviciu acelor lideri aspiranți care încearcă să-l copieze. Dacă, sub ochii întregii planete, președintele SUA continuă să conducă un guvern profund nepopular și disfuncțional, ideea de lider de forță care poate rezolva toate problemele va fi subminată nu doar în Europa, ci și în Asia, Africa și alte regiuni. Este suficient să ne uităm la liderii autoritari sud-americani care au avut mereu priză la electorat, dar care, pe fondul unei guvernări disfuncționale, au declanșat contrarevoluții.
Vestea bună este că, după ultimele două valuri de regres democratic, democrația a început din nou să câștige teren. În anii ’70, ’80, ’90 s-a instalat în Europa Centrală și de Est, în Asia și în alte părți ale lumii. Și de cele mai multe ori s-a impus în mod pașnic. Vestea proastă? Primul val antidemocratic mare a luat sfârșit doar odată cu al Doilea Război Mondial.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Mini-Trumpi” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Pe toate continentele, al treilea val de regres al democrației face ravagii, dar în maxim doi ani analiștii spun că-și va atinge apogeul.[/vc_column_text][vc_column_text]
- Europa. În țări precum Olanda și Austria, potențiali lideri cu vocație autoritară – Geert Wilders, respectiv Norbert Hofer – au pierdut alegerile pentru că imaginea de lideri autoritari fabricată s-a contrazis cu platformele politicilor de dezbinare promovate.
- Asia. În Indonezia, la alegerile din 2019 față în față vor fi Prabowo Subianto, fost general și fostul ginere al dictatorului Suharto, și Hary Tanoesoedibjo, un miliardar din domeniul turismului (partener de business chiar cu Donald Trump), care a promis că va repune țara pe un făgaș normal.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Joshua Kurlantzick; adaptare de Mimi Noel
FOTO: Guliver / Getty Images
