Ştiri

Clienții Orange România își pot transforma telefonul într-un portofel inteligent

Clienții Orange România își pot transforma telefonul într-un portofel inteligent, în 10 minute, prin deschiderea 100% online a unui cont în aplicația Orange Money. Noul proces înrolare digitală este disponibil tuturor clienților care au un număr de telefon mobil în rețeaua Orange România.

După descărcarea aplicației Orange Money din App Store sau Google Play, clienții sunt ghidați printr-un proces de înregistrare la distanță, pe smartphone, direct în aplicația mobilă. În urma acceptării acordurilor legale, utilizatorii intră într-o conferință video cu un agent, ce durează aproximativ 3 minute, în care li se va cere prezentarea buletinului, ce va fi scanat virtual, și realizarea unei fotografii portret (selfie).

Soluția de înrolare digitală lansată de Orange Money este dezvoltată printr-o integrare cu eID, o companie ce se supune eIDAS, regulament UE care stabilește, printre altele, cerințele pentru procesele de identificare digitală în vederea efectuării de tranzacții electronice. Astfel, deschiderea rapidă, 100% pe mobil, a unui cont digital Orange Money este sigură pentru utilizatori și în linie cu cerințele europene.

Până pe 31 ianuarie, fiecare client Orange România care-și va deschide un cont online prin Orange Money și va face cel puțin două plăți va primi în cont 50 lei.

“Ne-am propus să transformăm Orange Money într-un serviciu 100% digital de la înrolarea în aplicație până la interacțiunile periodice cu clienții ori operațiuni ce includ momentul de închidere a contului. Obiectivul nostru este de face experiența de banking cât mai simplă și ușoară, diferită de cea a serviciilor financiare tradiționale. Lansarea noului proces de înrolare este un pas esențial în această strategie, pentru că reprezintă primul contact al utilizatorilor cu aplicația. De asemenea, în contextul actual, care cere distanțare fizică, a fost important să găsim o alternativă care să nu mai presupună vizitarea unui Orange Shop.” spune Haris Hanif, CEO Orange Money

Orange Money reprezintă o alternativă simplă și digitală pentru a gestiona mai multe tipuri de servicii financiare:

  • Deschiderea unui cont în RON cu un IBAN personalizat atașat
  • Înrolare 100% digitală pentru clienții care au un număr de telefon mobil în rețeaua Orange România
  • Transferuri naționale, printr-un număr de mobil sau IBAN, fără comision
  • Transferuri internaționale în 16 valute, fără comision
  • Carduri virtuale Visa de debit ce pot fi folosite instant pentru cumpărături online sau plăți cu telefonul ori ceasul. Clienții pot comanda și un card fizic la orice adresă națională
  • Plăți contactless, cu telefonul sau cu ceasul, prin Google Pay, Orange Pay, Apple Pay, Garmin Pay sau Fitbit Pay
  • Alimentarea contului prin transfer bancar sau top-up din orice card bancar
  • Plăți facturi la peste 70 de furnizori și încărcare cartele Orange
Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies