Cîţu: Guvernul nu intervine în niciun fel în desfăşurarea sărbătorilor religioase

Andrei Dumitru 21/04/2021 | 14:55 Ştiri
Cîţu: Guvernul nu intervine în niciun fel în desfăşurarea sărbătorilor religioase

Premierul Florin Cîţu a avut o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religoase din următoarea perioadă. Şeful Executivului le-a transmis acestora că Guvernul intervine în desfăşurarea sărbătorilor religioase şi nu are în vedere măsuri suplimentare faţă de cele existente.

„Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religioase importante din perioada următoare. Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase şi nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare faţă de cele existente. Aşa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanţii cultelor religioase, va fi permisă circulaţia persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum şi în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioşilor la slujbele religioase. Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcaşelor de cult, sau simultan, în condiţiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătăţii oamenilor”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Prim-ministrul a mai spus că reprezentanţii cultelor religioase au fost de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii, asigurarea condiţiilor de dezinfectare sunt soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în siguranţă sanitară.

„Apreciez disponibilitatea tuturor cultelor prezente la această întâlnire de a sprijini eforturile autorităţilor în combaterea răspândirii noului coronavirus şi le mulţumesc. Ne preocupă pe toţi sănătatea oamenilor şi vrem să ne asigurăm că măsurile în vigoare sunt înţelese şi respectate. Am fost cu toţii de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii şi asigurarea condiţiilor de dezinfectare, dacă sunt respectate, reprezintă soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în deplină siguranţă din punct de vedere sanitar. Doar dacă respectăm aceste reguli şi, în paralel, ne vom vaccina în număr cât mai mare, vom reuşi să depăşim mai repede această perioadă dificilă şi să revenim la o viaţă normală. Succesul campaniei de vaccinare nu este un moft sau o ambiţie a cuiva, este esenţială pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor”, a completat Cîţu, potrivit News.ro.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă vor fi mai puţine, având în vedere că restricţiile de circulaţie în acea noapte vor fi ridicate pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Paşte.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.